EPOCA DE AUR? CEAUȘESCU ȘI MAGHIARII. Politica Partidului Comunist Român față de minoritatea maghiară în perioada regimului Ceaușescu

Autor:



36,00 lei

Cod ProdusCS00418
ISBN978-606-537-506-2
Nr. pagini330
Nr. planșe
Format145x205mm
Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

Scurta perioadă de tranziție postbelică și instaurarea dictaturii Partidului Comunist, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, au deschis un capitol nou în istoria maghiarilor din România. Socialismul de stat a schimbat în mod fundamental condițiile de viață ale comunităților minoritare. Au dispărut cadrele, rețelele politice, economice și culturale definitorii pentru viața comunității maghiare, așa cum se stabiliseră ele în decursul deceniilor trăite în calitate de minoritate națională. Statul de drept a fost suprimat, proprietatea privată a fost eliminată, iar instituțiile culturale specifice au fost desființate sau reorganizate. Procesele economice și politice inițiate de stat, în unele cazuri aplicate cu forța, au condus la transformarea socială radicală a comunității maghiare: comunitatea autonomă articulată ca o societate completă a fost transformată într-o societate parțială, vulnerabilă față de proiectele de omogenizare promovate de statul socialist. Slăbită din cauza atacurilor permanente și a limitărilor ce i-au fost impuse, biserica a început treptat să-și piardă rolul pregnant deținut înainte în organizarea vieții instituționale a minorităților. Eliminarea partidelor politice și introducerea sistemului monopartid au reconfigurat spațiul politicii naționale, în cazul minorităților înlocuind reprezentarea independentă/ autonomă a minorităților cu reprezentarea intereselor maghiarimii în cadrul Partidului Comunist și în raport cu politica acestuia față de maghiari. Consolidarea dictaturii Partidului Comunist Român (în continuare PCR) a fost acompaniată de schimbarea radicală a elitelor din domeniul economic, politic și cultural.

Cuprins

Cuvânt înainte. 7

  1. Antecedente. De la integrarea stalinistă la politica de independență față de Moscova (1944-1964) 15
  2. Politica de „independență” și consolidarea puterii lui Ceaușescu în perioada 1964-1967 21

II.1. Moștenirea lui Dej 21

II.2. Consolidarea puterii. Națiunea socialistă – nașterea și interpretările unui concept 31

III. Anii deschiderii și ai posibilităților.  1968 și ecourile primăverii de la Praga  47

III.1.a. Impactul reformei administrative din 1968 asupra
politicii PCR față de minoritatea maghiară. 47

III.1.b. Cazul secuiesc: înființarea județului Covasna, Odorhei versus Miercurea Ciuc  58

III.2. Un nou pas. Întâlnirea lui Nicolae Ceaușescu și a
conducerii de partid cu reprezentanții intelectualității
maghiare din România. 84

III.3. Alte vizite de lucru și înființarea Consiliului Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară  92

III.4. Anii dezvoltării instituționale și primii ani de activitate
ai COMNM.. 102

  1. Mica „revoluție culturală” și efectele sale în primii ani (1971-1974) 125
  2. Problema națională și golirea de conținut a COMNM
    (1974-1984 ) 141
  3. Socialismul de stat etnocratic și criza dictaturii. Restrângerea sistemului instituțional al minorităților
    (1984-1989) 151

VI.1. Adâncirea crizei politice. Nașterea noii „națiuni socialiste” 151

VI.2. De la sistematizare la dărâmarea satelor și efectele
crizei economice. 159

VI.3. Schimbări radicale în politica față de naționalități 175

VI.4. Erodarea sistemului de instituții culturale ale
minorităților 190

VII. Problema naționalităților în relațiile bilaterale româno-maghiare  și în opinia publică internațională  201

VIII. Elita politică și culturală maghiară  din România și puterea politică  în „epoca Ceaușescu” 215

VIII.1. Metamorfoze: drumul generației șaizeci și opt” de la integrare la factor de risc pentru politica de securitate  215

VIII.2. În afara partidului, generația anilor ’70-’80. 238

  1. Politica față de minoritatea maghiară, ca problemă de securitate națională 251

IX.1 Antecedente și cadre de interpretare. 251

  1. 2. Grupuri urmărite în politica de securitate. 262

Concluzii 287

Bibliografie. 299

Listă ilustrații 319

Index. 323

Cuvânt înainte

Scurta perioadă de tranziție postbelică și instaurarea dictaturii Partidului Comunist, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, au deschis un capitol nou în istoria maghiarilor din România. Socialismul de stat a schimbat în mod fundamental condițiile de viață ale comunităților minoritare. Au dispărut cadrele, rețelele politice, economice și culturale definitorii pentru viața comunității maghiare, așa cum se stabiliseră ele în decursul deceniilor trăite în calitate de minoritate națională. Statul de drept a fost suprimat, proprietatea privată a fost eliminată, iar instituțiile culturale specifice au fost desființate sau reorganizate. Procesele economice și politice inițiate de stat, în unele cazuri aplicate cu forța, au condus la transformarea socială radicală a comunității maghiare: comunitatea autonomă articulată ca o societate completă a fost transformată într-o societate parțială, vulnerabilă față de proiectele de omogenizare promovate de statul socialist. Slăbită din cauza atacurilor permanente și a limitărilor ce i-au fost impuse, biserica a început treptat să-și piardă rolul pregnant deținut înainte în organizarea vieții instituționale a minorităților. Eliminarea partidelor politice și introducerea sistemului monopartid au reconfigurat spațiul politicii naționale, în cazul minorităților înlocuind reprezentarea independentă/ autonomă a minorităților cu reprezentarea intereselor maghiarimii în cadrul Partidului Comunist și în raport cu politica acestuia față de maghiari. Consolidarea dictaturii Partidului Comunist Român (în continuare PCR) a fost acompaniată de schimbarea radicală a elitelor din domeniul economic, politic și cultural.

Pornind de la cercetările actuale privind istoria maghiarilor din Transilvania, în perioada 1944-1989, distingem următoarele etape:

  1. 1944-1947 – este așa-numita perioadă de tranziție, în care administrația română a revenit în Transilvania de Nord. Minoritățile naționale își înființează propriile organizații de reprezentare, care intră în alianță cu partidele de stânga. În acest mod, s-a ajuns la construirea unei rețele relativ autonome de instituții de cultură și învățământ.
  2. 1948-1965 – de la stalinismul clasic la național-comunism:
    a) 1948-1952/1953 – preluarea puterii de către Partidul Comunist și începuturile instaurării dictaturii proletariatului. Într-o primă etapă, organizațiile minoritare au fost subordonate partidului, după care au fost desființate cu totul în 1953. Conform noilor orientări și directive ideologice s-a încurajat și sprijinit așa-numita integrare individuală în locul mai vechiului model de integrare comunitară.
    b) 1952-1956 – pe fondul politicii naționale staliniste, la „sugestia” sovieticilor, se înființează, în 1952, Regiunea Autonomă Maghiară care va cuprinde și regiunea istorică a Ținutului Secuiesc.
    c) 1956 – revoluția maghiară și consecințele sale pentru România și Transilvania.
    d) 1957-1964 – perioada represaliilor, ca urmare a revoluției din Ungaria, lichidarea, respectiv, restructurarea sistemului de insti­tu­­ții culturale și de educație minoritare, limitarea dreptului de utilizare a limbilor minoritare.
  3. 1965- 1989 – epoca Ceaușescu:
    a) 1965-1974 – tendințe de „destalinizare”, „liberalizare” – anii promisiunilor: integrarea instituțională a elitei culturale maghiare, înființarea mai multor instituții, a unor ziare de limbă maghiară, a unor programe de televiziune în limba maghiară etc.
    b) 1975-1984 – intensificarea tendințelor naționaliste, „mi­ca revoluție culturală” și efectele sale.
    c) 1985-1989 – finalul: „dispariția problemei maghiare”, „apariția” românilor vorbitori de limbă maghiară în documentele de partid, acutizarea crizei politice și economice.[1]

Cercetările din țară și din străinătate, efectuate în ultimii ani, au reușit, prin rezultatele la care au ajuns și prin interpretările propuse, să aducă noi contribuții la înțelegerea regimului Ceaușescu. S-au publicat numeroase volume despre aparatul de stat represiv, situația politică generală, Nicolae Ceaușescu, mecanismele de funcționare a Securității, disidența din România, politicile culturale și identitare. Problema maghiarimii din România în perioada 1945-1989, ca temă aparte, nu a apărut nicăieri în istoriografia română, cu excepția Raportului Final, lucrare elaborată de un colectiv de istorici coordonat de Vladimir Tismăneanu (Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România). Secțiunea referitoare la tema minorității maghiare a fost redactată de istorici maghiari.[2] Schimbarea de regim este una dintre cele mai importante teme abordate de cercetările de istorie recentă din România.[3] Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale a efectuat și a publicat, atât în limba română, cât și în limba maghiară, analize care abordează problema maghiarilor din România în acest context.[4] Pe plan internațional, preocupările s-au concentrat cu precădere pe caracteristicile sistemului și a modului lui de funcționare, activitatea Securității și particularitățile național-comunismului românesc.[5]

Primele informații importante despre politica națională din epoca Ceaușescu sunt furnizate de lucrarea elaborată de Andrea Süle și colaboratorii ei. Autorii oferă o prezentare generală a contextului economic și politic din România pe baza surselor disponibile la vremea respectivă.[6] Vincze Gábor, bazându-se în primul rând pe sursele arhivei Ministerului de Externe din Ungaria, a analizat mai multe probleme legate de epoca respectivă și a publicat un important volum de documente.[7] György Földes a publicat o analiză a relațiilor româno-maghiare în contextul problemei naționale și a politicii externe a Ungariei, condusă de Kádár.[8] A fost publicată prima parte a unui volum de surse documentare care propune o analiză a epocii, din perspectiva explicită a evoluției politicii naționale față de maghiari. Volumul de documente utilizează atât surse din România și Ungaria, cât și rezultatele cercetărilor existente.[9] Considerăm că perspectiva comparativă a surselor și analizelor din România și Ungaria este în măsură să producă o imagine mai complexă despre mecanismele interne ale regimului Ceaușescu și despre configurarea și evoluția factorilor principali în determinarea cursului politicii naționale față de maghiari.

Analiza noastră nu dorește să prezinte istoria politică sau in­­s­tituțională a maghiarilor din România, în perioada 1975-1989, ori un cata­log al resentimentelor. O atare întreprindere ar fi oricum imposibilă, dat fiind caracterul fragmentar al cercetărilor tematice și de micro-istorie. Principalul nostru obiectiv a fost să schițăm, pe ba­za surselor documentare disponibile, politica națională a PCR fa­ță de maghiari, evoluția/transformările succesive survenite în ca­drul acesteia, cauzele sale, precum și efectele pe care le-a avut asu­pra vieții sociale, politice, economice și culturale a maghiarilor din România. Mai precis, am dorit să identificăm factorii externi și in­terni care au modelat atitudinea partidului față de minorități, reac­țiile apărute în interiorul comunităților vizate și modul în care eli­ta minoritară a încercat, în acest context ideologic și politic aflat în­tr-un proces de schimbare permanentă, să recurgă la diferite stra­tegii de organizare și reorganizare pentru a face față noilor provo­cări.

După 1945, Ținutul Secuiesc, regiune compactă cu populație majoritar maghiară, devine arena principală a politicii naționale din România. Înființarea, în 1952, a Regiunii Autonome Maghiare (RAM) semnalează intenția conducerii partidului de a trata Ținutul Secuiesc ca entitate distinctă a politicii naționale pe care o promova. Sistemul instituțional maghiar funcționase diferit în această zonă față de alte regiuni ale Transilvaniei, în primul rând sub aspectul vieții culturale și al utilizării limbii maghiare. În prima parte a epocii Ceaușescu, după reorganizarea administrativ-teritorială, regiunea încetează să fie administrată ca o entitate separată, autonomă, însă poziția centrală a Ținutului Secuiesc în politica națională continuă să rămână constantă. Totodată, Ținutul Secuiesc este singura regiune locuită compact de maghiari, care datorită structurii etnice particulare, ne oferă posibilitatea de a investiga, în chip de amprentă specifică, efectele directe ale politicii naționale și economice (eventual diferențiată) a PCR. Complexi­tatea proceselor sociale și economice apare mai nuanțată în această regiune. Este motivul pentru care, acolo unde se va ivi posibilitatea, vom trata separat anumite problemele legate de secuime, în secțiuni sau unități conceptuale dedicate (despre cultură, cultura de masă, schimbări economice și sociale).

[1] Pentru detalii despre politica PCR față de maghiari în perioada comunistă, vezi: Stefano Bottoni, Stalin’s Legacy in Romania. The Hungarian Autonomous Region 1952-1960, Lanhan (MD): Lexington Books/The Harvard Cold War Studies Book Series, 2018; R. Andrea Süle, A Román Kommunista Párt nemzetiségi politikája a pártdokumentumok tükrében. Jelentések a határon túli magyar kisebbségek helyzetéről [Politica națională a PCR prin prisma documentelor de partid. Raport despre situația comunităților maghiare din afara granițelor], Atlantisz Medvetánc, Budapesta, 1988, pp. 139-155; R. Andrea Süle, „Románia politikatörténete 1944-1990”, în Románia 1944-1990. Gazdaság- és politikatörténet, Atlantisz Medvetánc, Budapest, 1990, pp. 199-295; Vincze Gábor, Történeti kényszerpályákkisebbségi reálpolitikák II. Dokumentumok a romániai magyar kisebbség történetének tanulmányozásához 1944-1989 [Documente pentru studierea istoriei comunității maghiare din România 1944-1989], Editura Pro-Print, Miercurea Ciuc, 2003; Szesztay Ádám, Nemzetiségi kérdés a Kárpát-medencében 1956-1962. Az ötvenhatos forradalom hatása a kelet-közép-európai kisebbségpolitikára [Problema națională în Bazinul Carpatic. Efectele revoluției maghiare din 1956 asupra politicilor față de minorități în Europa Centrală și de Est 1956-1962], MTA Kisebbségkutató Intézet, Gondolat Kiadói Kör, Budapesta, 2003; Fényes tegnapunk. Tanulmányok a szocializmus korszakáról [Gloriosul nostru trecut. Studii despre epoca socialistă], KAM – Regionális és Antropológiai Kutatások Központja, Pro-Print Könyvkiadó, Miercurea Ciuc, 1998; Bárdi Nándor (szerk.), Autonóm magyarok? Székelyföld változása az ötvenes években [Maghiari autonomi? Schimbările Ținutului Secuiesc în anii cincizeci], Editura Pro-Print, Miercurea Ciuc, 2005.

[2] Cristian Vasile, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu 1965-1974, Editura Humanitas, București, 2015; Emanuel Copilaș, Națiunea socialistă. Politica identității în epoca de aur, Editura Polirom, Iași, 2015; Vasile Buga, Pe muchie de cuțit. Relațiile româno-sovietice 1965-1989, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2013; Ana-Maria Cătănuș, Vocația libertății. Forme de disidență în România anilor 1970-1980, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2014; Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Iași, 2010; Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (eds.), Raport final…, Editura Humanitas, București, 2008; Tom Gallagher, Democrație și naționalism în România 1989-1998, Editura All Educațional, București, 1999; Marius Oprea, Moștenitorii Securității, Editura Humanitas, București, 2004.

[3] Gheorghe Sbârnă (coord.), Revoluția Română din decembrie 1989. Locuri, date, fapte. Mic dicționar, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009; Alesandru Duțu, Revoluția din 1989. Cronologia, Editura IRRD, București, 2006; Ioan Scurtu, Revoluția română din decembrie 1989 în context internațional, Editura Enciclopedică, Editura IRRD, București, 2006; Ruxandra Cesereanu, Decembrie 89. Deconstrucția unei revoluții, Editura Polirom, Iași, 2009; Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (eds.), op. cit.; Raluca Grosescu, „Traiectorii de conversie politică a nomenclaturii din România. Spre o taxonomie a partidelor create de fostele elite comuniste”, în Elite comuniste înainte și după 1989. Anuarul Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului în România, vol. II, Editura Polirom, Iași 2007; Peter Siani-Davies, Revoluția română din decembrie 1989, Editura Humanitas, București, 2006; Tom Gallagher, op. cit.

[4] Bárdi Nándor, Gidó Attila, Novák Csaba Zoltán (coord.), Primele forme de autoorganizare a maghiarilor din România (1989-1990), Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2014.

[5] Salat Levente, Novák Csaba Zoltán, „Ethnicity, Nationalism, and the Minority Regime”, în Lavinia Stan, Diane Vancea (coord.), Post-Communist Romania at Twenty-Five. Linking Past, Present, and Future, Lexington Books, Lanham-Boulder-New York-London, 2015, pp. 64-67; Trondd Gilberg, Nationalism and Communism in Romania. The Rise of Ceausescu as Personal Dictatorship, Westview Press, Boulder, San Francisco and Oxford, 1990; Radu Cinpoeș, Nationalism and identity in Romania. A History of Extreme Politics from Birth of the State of State to EU Accession, I.B. Tauris Publishers, London – New York, 2010; Dragoș Petrescu, „Building the Nation, Instrumentalizing Nationalism: Revisiting Romanian national-Communism”, 1956-1989, în Martin Mevius (ed.), The Communist Quest for National Legitimacy in Europe, 1918-1989, Routledge Taylors and Francis Group, 2011, London and New York, pp. 146-165; Rogers Brubaker, Margit Feischmidt, Jon Fox, Liana Grancea, Politică naționalistă și etnicitate cotidiană într-un oraș transilvănean, Editura ISPMN – Kriterion, Cluj-Napoca, 2010; Martin Mevius, „Reappraising Communism and Nationalism”,
în Martin Mevius (ed.), The Communist Quest…, pp. 1-25; J. F. Brown, Eastern Europe an Communist Rule, Duke University Press, Durham and London, 1980; Călin Morar-Vulcu, „Between Old and New: The Discursive Construction of the Socialist Nation”, în Sorin Mitu (ed.), Re-Searching the Nation: The Romanian File. Studies and Selected Bibliography on Romanian Nationalism, International Book Acces, 2008, pp. 249-267.

[6] Hunya Gábor, Réti Tamás, R. Süle Andrea, Tóth László, Románia 1944-1990 [România 1940-190], Medvetánc, Budapest, 1990.

[7] Vincze Gábor, Lăncrănjantól Lăncrănjanig. Fejezet a magyar-román kapcsolatok nyolcvanas évekbeli történetéből [De la Lăncrănjan la Lăncrănjan. Capitol din relațiile româno-maghiare din anii optzeci], Magyar Kisebbség, 2006, 3-4, pp. 263-352; Vincze Gábor, Illúziók és csalódások. Fejezetek a romániai magyarság második világháború utáni történetéből [Iluzii și deziluzii. Capitole din istoria maghiarilor din România după cel de-Al Doilea Război Mondial], Státus Könyvkiadó, Csíkszereda, 1999.

[8] Földes György, Magyarország, Románia és a nemzeti kérdés 19561989 [Ungaria, România și problema națională 1956-1989], Napvilág Kiadó, Budapest, 2007.

[9] Novák Csaba Zoltán, Aranykorszak? A Ceaușescu – rendszer magyarságpolitikája I. 1965-1974, Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 2010 [Epoca de Aur? Politica lui Ceaușescu față de maghiari 1965-1975]; Novák Csaba Zoltán, Denisa Bodeanu, Clopotul amuțit. Istoria unei supravegheri. Viața lui Pálfi Géza în documentele Securității, Editura Pro Print, Miercurea Ciuc, 2011; Novák Csaba Zoltán, Tóth-Bartos András, Kelemen Kálmán Lóránt, Újjászületés. Kovászna megye megszervezése és intézményesülése 1968-1972 [Renaștere. Organizarea instituțională a județului Covasna], Pro-Print-Háromszék Vármegye, Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe, 2013; Novák Csaba Zoltán, Holtvágányon. A Ceausescu rendszer magyarságolitikája II. (1975-1989) [Pe linie moartă. Politica regimului Ceaușescu față de maghiari II. 1975-1989], Pro-Print, Csíkszereda, 2017.