Selectează o Pagină

Zorii comunismului în România. Ștefan Foriș, un destin neterminat

Autor:



42,00 lei



Cod ProdusCS00288
ISBN978-606-537-247-4
Nr. pagini368
Nr. planșe
Format13x 20 cm

Email
Categorie: Etichetă:

Descriere


Ne aflăm în fața unei lucrări care ar merita să devină un etalon, o unitate de măsură. Cristina Diac, unul dintre cei mai promițători cercetători ai istoriei recente, excelentă și pasionată specialistă, dar, în același timp, un istoric pe care îl putem așeza printre fruntaşii generației ei, a realizat această minuțioasă analiză, urmărind existența unui partid în acea vreme minuscul, dar care avea să ajungă, timp de o jumătate de veac, să stăpânească și să exploateze țara, în circumstanțele internaționale generate de ultimii ani ai celui de al Doilea Război Mondial.

acad. Dan Berindei

Volumul de față urmărește cronologic Partidul Comunist din România, atât în relație cu principalele momente politico‐diplomatice ale anilor 1940‐1944, din plan intern și extern, cât și cu propria lui dinamică internă. Am încercat să alternez inserția partidului în tabloul mare al istoriei României, aflate la un moment de răscruce, cu detalii de „mică istorie” personală, ocultate de istoria oficială scrisă înainte de 1989. Am tratat efectele cedărilor teritoriale din vara lui 1940 asupra P.C.d.R., dar și poziția partidului față de pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei, nord‐vestului Transilvaniei; desemnarea lui Ștefan Foriș în funcția de secretar general al P.C.d.R.; poziția grupării comuniste față de statul național‐legionar, efectele guvernării extremei drepte asupra partidului, situația acestuia în zilele rebeliunii; poziția politică față de dictatura militară a lui Ion Antonescu; „cutremurul” intern prilejuit de arestarea membrilor Secretariatului, în aprilie 1941, care a echivalat cu „decapitarea” conducerii oficiale; reacția P.C.d.R. față de intrarea României în războiul antisovietic – în plan teoretic și practic; obiectivele partidului după iunie 1941 și pașii întreprinși pentru atingerea acestora, cu accent pe negocierile purtate cu partidele istorice, în vederea extragerii României din războiul purtat pe teritoriul Uniunii Sovietice; reacția partidului la desființarea formală a Internaționalei Comuniste, în mai 1943.

Cristina Diac

Cuprins

Download (PDF, 149KB)

Prefață

Download (PDF, 125KB)

Introducere

Download (PDF, 187KB)