Selectează o Pagină

VESPASIAN ERBICEANU (1865-1943). STUDIU MONOGRAFIC

Autor:



26,00 lei



Cod ProdusCS00296
ISBN978-606-537-260-3
Nr. pagini260
Nr. planșe0
Format13 x 20 cm

Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

După trei decenii de peregrinări în lumea întreagă, perioadă în care nu de puţine ori m-am simţit marcat de anonimatul propriei existenţe, am revenit acasă, în ţară. De atunci, din anul 2000, am rămas la fel de categoric în hotărârea de a scoate din uitare personalităţi marcante ale familiei mele care au contribuit la dezvoltarea culturală şi socială a României. Fără a fi istoric sau scriitor, am fost susţinut în această dorinţă de o serie de evenimente (ne)aşteptate, precum şi de remarcabile iniţiative private care astăzi mă fac să fiu mândru de cele între timp realizate.
Preludiul la efortul de recuperare a memoriei familiei datează din anii ’80, când Iosif Sava, binecunoscut critic muzical, a luat iniţiativa să publice în două volume corespondenţa sorei bunicului patern, pianista şi pedagoga Constanţa Erbiceanu (1874-1961), cea care mi-a marcat anii copilăriei şi ai adolescenţei insuflându-mi o pasiune nedezminţită pentru muzica clasică, pasiune care m-a însoţit fără încetare de-a lungul vieţii.
Desigur, eram tare mândru de străbunicul patern, Academicianul Constantin Erbiceanu (1838-1913), şi aveam toate motivele, căci ştiam despre el că a fost un precursor al istoriografiei române moderne, elenist, teolog, frecvent citat în studiile de specialitate, bizantinolog, având o operă complexă în diversitate şi întindere, rămasă în parte actuală chiar şi astăzi. Am aflat din presă, cu totul întâmplător, că volumul său Cronicari greci care au scris despre Ţările Române în epoca fanariotă a fost propus de Ministerul Culturii spre republicare în anul 2003. Iniţial, era vorba de o ediţie anastatică, dar graţie unei fructuoase colaborări cu Editura Cronicar, am reuşit să public în acelaşi volum o serie de documente, fotografii şi diplome, precum şi autobiografia sa postumă intitulată Viaţa mea. În plus, volumul a beneficiat de erudita postfaţă a istoricului Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, prieten de-o viaţă al străbunicului meu.
Ca o prelungire firească a iniţiativei lui Iosif Sava, doamna Dr. Lavinia Coman a publicat la Editura Meronia un volum dedicat Constanţei Erbiceanu, având subtitlul O viaţă dăruită pianului. Actualmente, doamna Coman pregăteşte o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, a biografiei mătuşii mele, profesoara unor elevi precum Silvia Şerbescu sau Valentin Gheorghiu.
Pe baza documentelor obţinute după multe stăruinţe de la C.N.C.A.S., prof. univ. dr. Sorin Radu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) a putut pregăti după îndelungate şi minuţioase cercetări biografia politică a bunicului matern, Ion Flueraş (1882-1953). Şi dânsul mi-a fost un model în viaţă: fruntaş al mișcării social-democrate din Transilvania cu rol important în realizarea Marii Uniri, membru al Consiliului Dirigent și unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării sindicale și ai social-democrației interbelice. Cum era de aşteptat în noile condiţii politice de după 1945, a fost condamnat şi exterminat pe când se afla deţinut la penitenciarul Gherla. Biografia bunicului matern, scrisă de istoricul şi universitarul Sorin Radu a apărut într-o primă ediţie la Editura Nemira, în 2007, iar a doua ediţie revăzută și adăugită a văzut lumina tiparului la Editura Cetatea de Scaun, după cinci ani, în excelente condiţii.
În 2008 a apărut sub îngrijirea Prof. dr. Hristache Popescu volumul Mari personalităţi inginereşti, având capitole dedicate ramurii inginereşti a familiei Erbiceanu: bunicul Laurenţiu Erbiceanu (1876-1936), tatăl Ing. Constantin (Dinu) Erbiceanu (1913-1998) şi subsemnatul (n. 1939), dar şi a unchiului Ing. Dinu Eliade (1914-2005) soţul surorii tatei, Florica (n. 1915).
La solicitarea Guvernatorului Mugur Isărescu , am pus la dispoziţia Muzeului Băncii Naționale a României documentele aferente ale lui Costică Teodorescu, vice-Guvernator al B.N.R., soţ al surorii bunicii paterne, Eufrosina Erbiceanu (născută Popovici-Bâznoşanu). Iar pentru alt frate al acestei bunici, prof. Andrei Popovici-Bâznoşanu am donat numeroase documente Staţiunii Zoologice din Sinaia, creţia sa, al cărui director a fost între anii 1922-1941.
Între timp, deoarece activităţile se înmulţeau de la an la an, către sfârşitul anului 2008 am înregistrat, în calitate de preşedinte-fondator, Fundaţia Culturală Erbiceanu (FCE). De la bun început, fundaţia s-a bucurat de prietenia istoricului Neagu Djuvara care, totodată a devenit Preşedinte de onoare. De pildă, una din primele activităţi editoriale pe care FCE le-a susţinut a fost realizarea şi publicarea volumului secund din Istoria Portului Constanţa – Portul lui Laurenţiu Erbiceanu (Editura Ex-Ponto, 2011), de către Ing. Petre Covacef. I-a urmat Ulfila sau starea creştinismului în Dacia Traiană în sec. IV de Acad. Constantin Erbiceanu (Editura Enciclopedică, 2013). Reeditarea acestei lucrări de căpătâi a străbunicului meu a beneficiat de actualizare şi de aparatul critic realizat de Pr. dr. Mihai Ovidiu Căţoi.
Reeditarea volumului Ulfila a avut loc în contextul centenarului de la moartea Acad. C. Erbiceanu. O altă activitate desfăşurată de FCE cu strânsa colaborare a Academiei Române a fost sesiunea comemorativă de comunicări ştiinţifice, în data de 24 octombrie 2013, în Aula Mare. În amintirea fostului său vice-preşedinte, dl. Acad. Dan Berindei a deschis sesiunea, la care au contribuit cu comunicări ştiinţifice cinci specialişti în istorie, bizantinologie şi muzicologie. Cu această ocazie, cercetătorul ieşean dr. Leonidas Rados a prezentat biografia în pregătire a Acad. Constantin Erbiceanu, care urmează să apară anul viitor cu sprijinul FCE.
Ca urmare a sesiunii comemorative de la Academie, Dl. Sorin Radu m-a întrebat dacă n-aş dori să evocăm o altă personalitate a familiei Erbiceanu: Magistratul Vespasian Erbiceanu (1865-1943), membru corespondent al Academiei Române din 1932. Această propunere mi-a amintit de o altă întâmplare fericită care stă la baza interesului pentru acest strămoş al meu. În toamna anului 1992 am vizitat la Frankfurt tradiţionalul târg al cărţii (Buchmesse), cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Am căutat pavilionul nou fondatei Republici Moldova pe care l-am găsit cu greu, fiind împărţit cu Kazahstan, un alt stat ce-şi obţinuse independenţa. Erau prezenţi doi editori din Chişinău: o amabilă doamnă şi Iurie Colesnic. Acesta din urmă, aflându-mi numele a exclamat: „printre înaintaşii Dvs. se găseşte cel mai ilustru şi incoruptibil magistrat care a activat în perioada interbelică în ţara noastră !” Drept urmare, mi-a oferit volumul cartonat Basarabeni iluştri în care lui Vespasian Erbiceanu i se dedică un capitol ce-i evocă meritele în reorganizarea justiţiei basarabene. Mulţi ani după aceea, în 2009, l-am întâlnit pe istoricul Mihai Dimitrie Sturdza care mi-a mărturisit entuziast că a descoperit în Secţia de Manuscrise a Academiei Române un raport inedit al lui Vespasian Erbiceanu despre cauzele răscoalelor ţărăneşti din 1907 în câteva judeţe din Moldova. Studiul s-a realizat la cererea Regelui Carol I, transmisă prin ministrul Ionel Brătianu. Rezultatul a fost deosebit de apreciat, dar a rămas confidenţial ceea ce nu i-a permis publicarea. Abia peste jumătate de secol istoricul comunist Mihai Roller a publicat extrase din acest studiu (selecţia s-a făcut, evident, pe criteriul intereselor de partid) într-o colecţie de texte privind Răsoalele din 1907! Doar acest volum se găseşte în biblioteci. Un studiu preliminar la biografia pe care Sorin Radu a pregătit-o aparţine juristului basarabean Dr. Mihai Taşcă pe care l-am ajutat cu câteva date biografice în anul 2002. Era deosebit de admirativ pentru modul în care Vespasian Erbiceanu a armonizat legislaţia noii provincii româneşti în perioada interbelică, totodată românizând întreg aparatul magistraturii din Basarabia. Vespasian era fiul fratelui străbunicului meu, Gheorghe Erbiceanu (1836-1899). La fel ca şi Constantin, Gheorge avea interes ştiinţific pentru istorie, în special ca elenist. El l-a trimis pe fiul său, Vespasian, să-şi desăvârşească studiile la Kiev unde învăţând şi limba rusă a obţinut doctoratul. În scopul realizării acestei biografii, am apelat şi la urmaşii direcţi ai lui Vespasian, al cărui fiu Ing. Ovid (1899-1976) l-a avut ca unic fiu pe Ing. Mihai Erbiceanu (n. 1944), la rândul lui tatăl lui Ovidiu Erbiceanu (n. 1979). Astăzi, unicul vlăstar al familiei Erbiceanu este micuţul Ştefan (n. 2011).
Astfel, din iniţiativa FCE şi cu sprijinul financiar al descendenţilor lui Vespasian Erbiceanu, precum şi graţie efortului de documentare şi redactare depus de Prof. univ. dr. Radu Sorin, a rezultat prezentul volum, menit să sublinieze activitatea şi realizările unui mare patriot român care a avut emoţia să trăiască Unirea (1918) pierderea (1940) şi apoi recuperarea Basarabiei (1941), provincie seculară a Moldovei, pe care noi, urmaşii lui, sperăm s-o vedem revenind într-un viitor cât mai apropiat la patria – mamă.

Ing. Constantin Laurenţiu Erbiceanu
Bucureşti, Iulie 2014
Preşedinte Fondator al Fundaţiei Culturale Erbiceanu