Selectează o Pagină
Stoc epuizat

Tratatul de la Varșovia în relațiile internaționale ale epocii sale 1955-1991

Autor:



22,00 lei



Cod ProdusCS057
ISBN978-973-8966-36-9
Nr. pagini190
Nr. planșe0
Format17 x 24 cm

Stoc epuizat

Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

Expresie a Războiului Rece și a conflictului bipolar din perioada postbelică, Tratatul de Varșovia a fost o coaliție politico-militară creată de Uniunea Sovietică în anul 1955, care a reunit opt din cele nouă țări socialiste din Europa, mai puțin Iugoslavia. În tot timpul existenței sale de 36 de ani, Tratatul a reprezentat un instrument de control al Moscovei asupra aliaților mai mici, episoadele din Polonia și Ungaria (ambele din 1956) și Cehoslovacia (1968) fiind cât se poate de ilustrative. În același timp, el a fost o modalitate care a permis Uniunii Sovietice să intervină masiv în viața internațională și să facă față confruntării cu tabăra adversă, reprezentată de NATO și SUA. De aceea, cercetarea lui, după ce a devenit capitol de istorie, odată cu desființarea sa la 1 iulie 1991, este de mare importanță pentru înțelegerea evoluției omenirii în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Este ceea ce face și domnul dr. Corneliu Filip, cunoscut și apreciat jurnalist de radio și publicist, aflat la a doua carte, consacrată Tratatului de la Varșovia . Dacă în prima lucrare, autorul a abordat, în principal, constituirea și evoluția structurilor politico-militare ale organizației, referindu-se pe larg și la pozițiile adoptate de România, acum el aduce în discuție rolul acesteia în viața internațională, marcată, cum se știe, de nenumărate crize intra și extra-bloc. O face apelând la o bogată bibliografie română și străină, dar și la surse de arhivă românești, deși acestea, în pofida unor eforturi lăudabile, rămân, în parte, închise pentru cercetare. Lucrarea se deschide cu un util capitol dedicat divizării continentului european, după a doua conflagrație mondială. Ea a fost posibilă ca urmare a diminuării rolului geopolitic al Europei, fenomen vizibil încă din timpul Primului Război Mondial, când numai intervenția SUA alături de Antantă (6 aprilie 1917) a inclinat balanța victoriei de partea acesteia. La sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, bătrânul continent era o regiune ocupată de armatele celor două mari puteri învingătoare, iar Germania divizată, ulterior formându-se două state germane. Europa a avut aceiași soartă, fiind împărțită pentru mai bine de patru decenii de o Cortină de Fier, după celebra expresie a nu mai puțin celebrului om politic britanic, W. Churchill. Era rezultatul războiului civil european din perioada 1914-1945, așa cum arată cunoscutul istoric german Ernst Nolte în cartea sa cu același titlu, recent tradusă recent și în limba română, care a generat discuții ample în istoriografie . Vorbind despre divizarea continentului nostru, autorul abordează una dintre cele mai discutate probleme-când a început Războiul Rece? Opiniile formulate de-a lungul anilor sunt împărțite, André Fontaine, de pildă, apreciind că acest conflict atipic s-a declanșat odată cu revoluția bolșevică din Rusia (1917), prin care s-a ajuns la fractura ideologică a lumii . Cei mai mulți specialiști apreciază că anul 1947 este decisiv în configurarea disputei bipolare, opinie împărtășită și de autorul lucrării. Trei evenimente planul Marshall, înființarea Biroului Informativ și lovitura de stat de la Praga vin în sprijinul acestei idei, al țărilor socialiste, ca răspuns la respingerea de către Stalin a planului Marshall. Preluând ideea istoricului italian, Sergio Romano, domnul Filip sugerează că modificarea relațiilor dintre sovietici și americani, a început în momentul în care apariția bombei atomice, lansată, cum se știe, la 6 și 9 august 1945 asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Cum liderul sovietic a luat cunoștință de această formidabilă armă în timpul conferinței de la Potsdam a celor trei lideri ai Marii Coaliții Antifasciste, autorul apreciază că acest moment reprezintă primul act al războiului. Pozițiile sovietice și americane au devenit imediat ireconcibiabile, iar angajamentele de la Yalta au fost practic rupte Fără a nega importanța momentului Potsdam pentru relațiile americano-sovietice, apreciem că relațiile din interiorul alianței învingătoare au fost umbrite și de alte episoade anterioare, cum ar fi, spre exemplu, implicarea Marii Britanii în războiul civil din Grecia, ceea ce atras, drept reacție, intervenția sovieticilor în România, concretizată în impunerea guvernului Petru Groza . În pofida acestor evidente disfuncționalități, alianța învingătoare a funcționat și în următorii ani, astfel că s-a reușit semnarea tratatelor de pace cu foștii aliați al lui Hitler-România, Finlanda, Bulgaria și Ungaria. Anul 1947 a însemnat, așa cum spuneam, ruperea tuturor punților între aliații de odinioară, astfel că omenirea a intrat în era bipolarismului. Trebuie spus că împărțirea Europei s-a realizat practic în anii celei de-a doua conflagrații mondiale. În decembrie 1941, în plină ofensivă germană asupra Moscovei, Stalin a cerut lui Anthony Eden, ministrul britanic de externe, o serie de teritorii est-europene pentru asigurarea după război a unui brâu de securitate. Ulterior, cele trei mari puteri ale Coaliției Națiunilor Unite au purtat tratative îndelungi pentru organizarea Europei postbelice, viziunile lor fiind diferite. SUA au preluat o parte din arsenalul wilsonian al armoniei universale, nefiind de acord cu echilibrul puterii, principiu promovat de statele europene timp de aproape un secol și jumătate. În acest cadru președintele Roosevelt a propus un directorat al marilor puteri pentru gestionarea păcii postbelice (Planul celor patru Polițiști). În același timp, el a respins, în tot timpul războiului, orice discuții privitoare la delimitarea sferelor de influență la sfârșitul ostilităților și s-a pronunțat pentru desființarea imperiilor coloniale.

Cuprins

Download (PDF, 24KB)