TINERI ȘI TINERET ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ. Identitate, ideologie și dinamici socio-culturale

46,00 lei

Autor: , , ,



Cod ProdusCS00456
ISBN978-606-537-555-0
Nr. pagini316
Nr. planșe
Format145x205 mm

Descriere

Volumul Tineri și tineret în România socialistă. Identitate, ideologie și dinamici socio-culturale explorează o dimensiune a trecutului recent mai puțin cercetată de specialiștii în științele sociale şi umaniste: statutul, rolurile și subiectivitatea tineretului în socialismul „mediu dezvoltat”. Contribuțiile reunite în acest volum analizează strategiile puterii comuniste pentru integrarea tinerei generații în proiectele de inginerie socială precum societatea multilateral dezvoltată, omul nou sau planurile cincinale. Importanța temei este accentuată și de faptul că revitalizarea platformei ideologice a partidului în deceniul șapte a avut loc într-un moment de deschidere internațională pronunțată a României în contextul negocierilor din cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care includea prevederi privind fluidizarea circulației bunurilor și a valorilor culturale între Est și Vest. În paralel, regimul Ceaușescu a demarat o politică intensivă de deschidere către țările în curs de dezvoltare, ceea ce a dus la o creștere exponențială a numărului studenților străini în universitățile din România. Acest fenomen era o extindere într-un context diferit al Războiului Rece a internaționalismului din anii ’40 – ’50 ai secolului trecut, care la acea vreme era preponderent orientat către consolidarea unei „lumi a doua” socialiste, ca alternativă la Occident.

DISTRIBUIE !

Introducere

Mioara ANTON, Cristian VASILE, Bogdan C. IACOB

Volumul Tineri și tineret în România socialistă. Identitate, ideologie și dinamici socio-culturale explorează o dimensiune a trecutului recent mai puțin cercetată de specialiștii în științele sociale și umaniste (istorici, sociologi, antropologi sau politologi): statutul, rolurile și subiectivitatea tineretului în socialismul de stat. Contribuțiile reunite în acest volum analizează strategiile puterii comuniste pentru integrarea tinerei generații în proiectele de inginerie socială precum societatea multilateral dezvoltată, omul nou sau planurile cincinale[1]. Importanța temei este accentuată de faptul că revitalizarea platformei ideologice a partidului în anii 1960 a avut loc într-un moment de deschidere internațională pronunțată a României în contextul negocierilor din cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), care includea prevederi privind atât fluidizarea circulației bunurilor și a valorilor culturale, cât și a turismului între Est și Vest. În paralel, regimul Ceaușescu a demarat o politică intensivă de deschidere către țările în curs de dezvoltare, ceea ce a dus la o creștere exponențială a numărului studenților străini în universitățile din România[2]. Acest fenomen era o extindere într-un context diferit al Războiului Rece a internaționalismului deceniilor patru și cinci ai secolului trecut, care la acea vreme era preponderent orientat către consolidarea unei „lumi a doua” socialiste, ca alternativă la Occident[3].

În istoriografia românească există o disproporție evidentă între analizele axate pe importanța factorului politic și cele care au în prim plan societatea ca obiect al guvernării. Cele mai multe dintre producțiile istoriografice ale ultimilor 30 de ani s-au concentrat asupra represiunii, luptei pentru putere și demersurilor de distanțare față de puterea sovietică. În ultimii ani, au existat tot mai multe inițiative pentru recuperarea acestui decalaj și pentru integrarea cercetării istorice românești într-un orizont interdis­ciplinar, în care să se regăsească abordări specifice sociologiei, psihologiei, antropologiei, politologiei[4].

În pofida unei varietăți editoriale privind istoria regimului comunist din România, preocupările care să exploreze experiențele tinerei generații în perspectivă largă și care să includă atât anii de început, cât și perioada „socialismului mediu-dezvoltat”, așa cum generic își numea N. Ceaușescu propriul regim, sunt relativ puține[5]. Fondurile arhivistice puse în circuitul științific în ultimii ani, provenind din arhivele Partidului Comunist, precum și din cele ale Securității, fac posibilă o asemenea cercetare (Fondul CC al PCR – Secțiile Cancelarie, Organizatorică, Propagandă și Agitație, Fondul UTC sau al Societății Naționale de Cruce Roșie, Arhiva Centrului de Cercetări pentru Problemele Tineretului (dosarele documentare tematice), fondul arhivistic al Comitetului de Partid al Centrului Universitar București și, nu în ultimul rând, Fondul Documentar din cadrul arhivei CNSAS). Așadar, beneficiind de o importantă bază documentară, dar și de direcțiile deschise în istoriografia internațională de specialitate, volumul nostru își propune să individualizeze specificitatea cazului românesc în ansamblul experienței regimurilor comuniste și în contextul internațional al Războiului Rece.

Abundența materialului documentar, fie că ne raportăm la arhive, surse oficiale, sau la literatura critică, obligă la aplicarea unor metodologii de cercetare în care să se regăsească cu precădere abordări interdisciplinare. Din acest punct de vedere, interrela­ționarea direcțiilor normative și empirice ale analizei istorice este dublată în colecția de față de pluralitatea perspectivelor de investigare științifică proprii unor domenii conexe celui al istoriei, precum sociologia, antropologia, politologia sau studiile media.

În cazul românesc, analiza vieții cotidiene s-a axat pe anumite dimensiuni temporale și tematice pornind de la reconstituirea microclimatului cotidian al centrelor industriale din perioada Gheorghiu-Dej, la efectele politicii pronataliste sau interacțiunea dintre guvernați prin intermediul scrisorilor[6]. Studiile referitoare la tânăra generație urmează același tipar și nu ilustrează decât fragmentar complexitatea vieții de zi cu zi din timpul regimului Ceaușescu. Spre deosebire de acestea, volumul nostru explorează atât căile alternative, cât și pe cele adaptative prin care tânăra generație
s-a individualizat în perioada comunistă. În acest sens o parte din capitole folosesc interviuri și arhive personale relevante pentru experiența cotidiană a tineretului în această perioadă[7].

În istoriografia internațională, o nouă direcție de cercetare se concentrează asupra impactului circulației bunurilor și influențelor culturale în contextul relaxării tensiunilor dintre Est și Vest. Sunt analizate rolul turismului în mobilizarea populației, dar și în transmiterea valorilor ne-socialiste în Europa de Est[8], noi forme de cooperare între organizații de tineret dincolo de Cortina de Fier[9], dar și influența studenților din țările în curs de dezvoltare asupra colegilor din statele comuniste prin intermediul muzicii, cărților, și produselor pe care primii le aduceau în Europa de Est[10]. Volumul nostru se încadrează în această linie interpretativă. Contribuțiile de față continuă traiectorii metodologice ale analizelor spațiilor alternative cotidiene create în România odată cu adoptarea unor curente și practici culturale occidentale: muzica rock[11], nudism[12] sau varii forme de consumerism și petrecere a timpului liber care intrau în contradicție cu spiritul auster socialist[13]. Studiile din volum sunt o sincronizare cu această literatură științifică, și formulează în același timp o nouă abordare care leagă obiectivele sistemice ale regimului, experiențele cotidiene ale noii generații și contextul european caracterizat de extinderea legăturilor culturale și economice Est-Vest.

Mutând accentul analitic din punctul central al puterii – partidul comunist –, studiile reunite în volumul de față se concentrează asupra modului în care directivele acestuia au fost adaptate, ignorate sau au generat rezistență în grupul al cărui țintă erau – tineretul. Această abordare ne permite o înțelegere complexă și nuanțată a cotidianului socialist în baza sincretismelor identitare determinante de politicile regimului, influențe culturale occi­dentale și interacțiuni directe cu cetățeni străini din alte țări decât cele socialiste. Volumul se distanțează astfel de anumite producții istoriografice care s-au axat exclusiv pe dinamicile conflictuale dintre societate și regimul comunist.

Un astfel de cadru interpretativ se situează în dialog cu istoriografia actuală care scoate în evidență subiectivitatea cetățenilor socialiști, modul în care ei au creat structuri de semnificație și nișe de autonomie în spațiul ideologic larg definit de partidul-stat[14]. În același timp, nu vedem cazul românesc izolat de contextul blocului comunist sau de cel european. Volumul de față urmează exemplul studiilor care evidențiază influențele dincolo de granițele politice și ideologice ale Războiului Rece, înscriind transformările și crizele socialismului dezvoltat în context global[15]. În volumul nostru, autori precum Alexandra Bardan, Cosmin Nasui sau Mioara Anton insistă asupra permeabilității și elasticității a ceea ce istoricul György Péteri a numit „Cortina de nailon”[16]. Mai ales în anii șaizeci și șaptezeci, dar nu numai, Estul și Vestul erau în permanentă comunicare. Tineretul din țările socialiste era unul dintre principalii beneficiari ai acestor schimburi și circulații. Mai mult decât atât, Mara Mărginean arată că dialogul transnațional angrena și experți români (de exemplu, sociologi). Implicarea acestora la nivelul Organizației Internaționale a Muncii le-a permis să adapteze abordări globale în cadrul politicilor privind tineretul implementate în România. În paralel, capitolul lui Beatrice Scutaru este o contrapondere la această perspectivă transnațională orientată către deceniile șase și șapte. Autoarea realizează un studiu de caz care scoate în evidență circulații transfrontaliere intra-socialiste în perioada imediat postbelică: ajutorul umanitar acordat de România copiilor greci refugiați în urma războiului civil din Grecia (1946-1949). Astfel, o manifestare a internaționalismului „frățesc” este conectată cu primele etape ale construcției socialismului, în special a sistemului de protecție a copilului dezvoltat în RPR. Analiza politicii față de copiii greci este importantă și din alte două motive. Coloniile în care trăiau acești copii erau un laborator pentru măsurile generale aplicate în întreaga țară. Și acest caz anticipează sprijinul umanitar acordat de România orfanilor nord coreeni în anii ’50 și refugiaților chilieni în anii ’70 și ’80[17], încă un motiv pentru a accentua, așa cum o face volumul nostru, legătura intrinsecă dintre național și transnațional în comunism și nu numai.

Contribuțiile evidențiază, pe de o parte, strategiile partidului de a disciplina tânăra generație și de a fundamenta bazele conștiinței socialiste (de exemplu, educarea gusturilor în paralel cu îndoctrinarea politică, impunerea de noi norme de conduită în societate în baza „eticii socialiste”, dar și neutralizarea sub-culturilor de tineret prin canalizarea lor în programe oficiale). Pe de altă parte, volumul examinează tendințele tinerei generații de a se sustrage controlului oficial și de a-și afirma propria identitate culturală bazată pe influențe occidentale. În același timp, autorii evită polarizările simpliste de tip dizidență versus partidul stat, sau contra-cultură versus propagandă. Din contră, textele reunite în această inițiativă editorială scot în evidență „zonele gri” care constituiau majoritatea spațiilor de interacțiune și producție de sens în societatea socialistă. Studiind tineretul, scoatem în evidență multiple subiectivități și câmpuri de co-producție atât a socialului, cât și a politicului[18]. Fără îndoială, granița dintre social și politic era extrem de permeabilă
într-un regim comunist nereformat al cărui profil ideologic este în continuă radicalizare odată cu Tezele din Iulie 1971 și cu accentuarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu[19].

Unele capitole ale acestui volum (Alexandra Bardan, Manuela Marin, Mioara Anton, Cosmin Nasui) analizează modul în care tineretul a folosit valorile culturii pop sau experimentele occidentale (muzică, îmbrăcăminte, noi stiluri în artele vizuale etc.) pentru a articula identități și practici sincretice, uneori alternative, care au fost percepute ca o amenințare pentru fundamentele ideologice ale regimului. Dezvoltat în special în anii 1970, și restricționat în anii 1980 prin intervenția directă a partidului și a Securității, acest proces a fost vizibil mai ales în zonele urbane și în centrele universitare. În domeniul literar, Cristian Vasile subliniază supraviețuirea unor forme de modernism (de exemplu, onirismul) în ciuda criticilor oficiale. Astfel de „supraviețuiri” în sine puteau fi rezultatul unor negocieri sau adaptări ale tinerilor artiști sau scriitori în relația cu organelor de partid și de securitate. Totodată, Mara Mărginean și Luciana M. Jinga arată cum politicile regimului se bazau și pe producția științifică ce își avea originile în programele de consolidare etnică interbelice, precum psihotehnica promovată de Constantin Rădulescu-Motru și Nicolae Mărgineanu, sau sinteza dintre eugenie și endocrinologie realizată Ștefan Milcu.

Accesul la informație prin intermediul presei scrise, televiziunii și radioului (inclusiv posturile străine, mai ales „Europa Liberă”, sau emisiunile „Tinerama” și „Metronom”) creaseră noi atitudini, unele dintre ele considerate periculoase pentru moravurile socialiste. Aceste influențe au devenit mai pronunțate odată cu extinderea schimburilor culturale între Romania și țările occidentale în contextul relaxării tensiunilor dintre Est și Vest din a doua jumătate a anilor șaizeci și în prima parte a deceniului opt. Prezența în număr mare a cetățenilor străini în România (ex., turiști sau studenți) a accentuat expunerea tineretului la valori străine etosului socialist al regimului[20]. Având libertate de mișcare între Est și Vest, aceștia erau surse de produse din așa-zisul lagăr capitalist (îmbrăcăminte, muzică, literatură etc.) care puneau în pericol, din perspectiva regimului, conștiința și codul moral socialiste ale tineretului. De exemplu, în 1973, 3519 tineri din străinătate studiau în România; șase ani mai târziu numărul acestora crescuse la 19160 de studenți provenind din 124 de țări. Această prezență masivă reprezenta o provocare majoră pentru un partid-stat care devenise obsedat de pericolul deviaționismului cosmopolit cotidian al tinerei generații. Mai mult, legăturile afective între studenții români și cei străini aveau un potențial subversiv atât din cauza pericolului de imigrare în cazul căsătoriei, cât și din perspectiva pronatalismului promovat de regimul Ceaușescu care avea ca obiectiv consolidarea etnică a populației țării[21]. Valentin Maier arată în contribuția sa că susținerea și îndrumarea politică a studenților străini erau preocupări centrale ale Comitetului de Partid al Centrului Universitar București. Această politică poate fi observată în formele sale incipiente în cazul copiilor și tinerilor greci refugiați în Romania la sfârșitul anilor ’40. Beatrice Scutaru subliniază că, precum în cazul studenților străini de mai târziu, prioritățile statului comunist erau, pe lângă asistența umanitară: asigurarea educației în spiritul construcției socialismului și consolidarea unui profil moral-revoluționar care permitea integrarea în societatea română și pregătirea pentru participarea în viitor la o transformare politică similară în Grecia.

În contextul transformărilor interne și externe ale anilor ‘70, identitatea socialistă devenea tot mai greu de asumat într-o formă nemediată de către o generație neconformistă ale cărei manifestări începuse să devină dificil de controlat. Așa cum arată contribuțiile Manuelei Marin, a lui Cristian Vasile, Valentin Maier și a Mioarei Anton, oficialii comuniști au încercat simultan anihilarea și confiscarea acestor tendințe considerate nocive și dăunătoare pentru sănătatea națiunii socialiste. Timpul liber al tinerei generații și orientarea activităților cotidiene erau canalizate către îndepli­nirea obiectivelor economice ale regimului: munci agricole, obligativitatea de a participa la manifestații oficiale, mărirea normei de muncă, spectacole omagiale, munca patriotică pe marile șantiere ale țării și chiar pregătire militară instituită după invadarea Cehoslovaciei în august 1968 de către trupele Tratatului de la Varșovia. Mara Mărginean demonstrează cum sociologia în comunism a dezvoltat un întreg aparat de cercetare focalizat asupra tineretului industrial pentru a studia așteptările acestei categorii de forță de muncă care încarna modernizarea socialistă, dar și pentru a anticipa condițiile optime pentru generațiile viitoare de cetățeni.

La începutul anilor 1970, formularea unui nou program ideologic, de educare socialistă a societății și de formare a omului nou, a modificat substanțial raportul dintre regim și societate. Perioada de liberalizare se apropia de sfârșit, Ceaușescu fiind tot mai preocupat de restrângerea libertăților și de redisciplinarea societății. Unul dintre efectele anilor de liberalizare a fost și deschiderea către producțiile culturii de consum occidentale. Televiziunea publică a difuzat seriale și filme americane, franceze, britanice care au devenit foarte populare în România comunistă (Dallas; Om bogat, om sărac; Kojak etc.). De exemplu, Alain Delon a revoluționat moda feminină și masculină, haina cu guler de blană cu care apăruse în filmul Rocco și frații săi fiind un must have al fiecărei garderobe până la căderea comunismului.

Această perioadă se suprapune cu anii de relaxare a tensiunilor Războiului Rece ceea ce a dus la o accelerare a circu­lației oamenilor, bunurilor și curentelor culturale între România și restul Europei. În contextul negocierilor în cadrul CSCE, regimul comunist a devenit extrem de sensibil privind influențele occidentale și impactul consumerismului de tip capitalist asupra populației, în special asupra noii generații. Conducerea PCR a atacat principiul liberei circulații a ideilor și valorilor, pe care o considera drept sursa unor producții și comportamente nocive pentru proprii cetățeni, propunând în schimb „un umanism nou, revoluționar” care avea scopul de a combate „poluarea morală” a populației României.

Volumul analizează practicile prin care regimul a încercat să sistematizeze existența agitată a tinerilor nonconformiști ale căror opțiuni culturale și ținute vestimentare deveniseră mult prea stridente pentru normele rigide de conviețuire ale societății socialiste. Autoritățile au încercat să oprească pătrunderea producțiilor vestice (fie că vorbim despre bunuri sau produse culturale) atât prin măsuri represive ceea ce însemna sancționarea sau arestarea celor care constituiau rețelele de distribuție, cât și prin restricționarea accesului la cărți, literatură, filme, reviste, muzică. O altă modalitate de control a fost supravegherea legătu­rilor cu cetățenii străini. În comparație cu relaxarea relativă de la sfârșitul deceniul anterior, este evidentă creșterea exponențială a rolului Securității în supravegherea și corectarea comportamentelor neadecvate (fie că ne referim la vestimentație, timp liber sau gusturi muzicale).

Cum aminteam anterior, volumul examinează subiectivitatea tineretului socialist: practicile de adaptare și negociere ale acestuia în raport cu directivele oficiale. Contribuțiile subliniază că acest proces era însoțit de reacția regimului și în special a Securității de a contracara încercările tinerei generații de a articula nișe cotidiene nonconformiste în societatea socialistă. Cu toate acestea, tinerii au perseverat în a obține ceea ce le era interzis. Producțiile culturale vestice le înlesneau accesul la o lume diferită, în care cei mai mulți dintre ei și-ar fi dorit să trăiască și să experimenteze. Prin comparație, producțiile culturale autohtone, cu câteva excepții (Phoenix, Metronom), nu erau în măsură să răspundă așteptărilor tinerei generații. Fascinația „Occidentului imaginar”, dacă este să ne referim la formula folosită de Alexei Yurchak, a fost cu mult mai puternică decât frica indusă de Securitate. Apare astfel un paradox, așa cum notează în volumul nostru Alexandra Bardan: în pofida unui „public captiv”, cultura alternativă continua să prospere, ea având însă un caracter profund sincretic. Tineretul combină forme locale promovate de regim cu influențe occidentale accesibile prin intermediul unor rețele informale, a traficului ilicit și prin expunerea la alte surse de informație decât cele oficiale (de exemplu, posturi de televiziune sau de radio din blocul socialist sau din Europa de vest, reviste și cărți străine etc.). Astfel, în anii ’80, sociologii observau că un segment al tineretului înclina către valori diferite față de cele promovate oficial în societatea socialistă. Un studiu despre cultură și mass media realizat în 1985 pe un eșantion de 3.000 de subiecți sublinia „o anumită tensiune între oferta propusă de regim și interesele concrete ale tinerilor”[22].

Propaganda oficială a promovat constant imaginea tânărului comunist, erou al muncii, subordonat și disciplinat, vigilent, gata în orice moment să se sacrifice pentru țară, partid, lider. Pericolele rezidau pentru regim în mesajul constetatar promovat de cultura occidentală, dar și în instaurarea unui consumerism cotidian contrar eticii socialiste promovată la nivel oficial. Pentru regimul comunist subculturi alternative sau orientări individuale în vederea îmbunătățirii calității vieții zilnice puteau submina baza regimului politic, prin respingerea uniformității și conformității. Pe umerii tinerei generații stătea viitorul statutului comunist, iar instituțiile represive precum Miliția sau Securitatea erau însărcinate cu stăvilirea procesului de aculturare cotidiană non-socialistă. În ciuda restricțiilor și a pedepselor, Securitatea constata o creștere a numărului tinerilor care continuau să asculte posturile de radio străine și să fie preocupați de curentele artistice și muzicale din lumea occidentală. Poliția secretă a dat un înțeles politic preferinței tinerilor de a asculta muzică occidentală sau de a adopta practici de cultură în masă inspirate de modele vestice, dezangajarea lor simbolică fiind adeseori asociată cu acte ostile la adresa orânduirii socialiste sau acțiuni cu caracter antisocial[23].

Ca răspuns la această socializare non-socialistă a tineretului, regimul și-a concentrat eforturile în direcția reafirmării etosului militant în viața de zi cu zi[24]. Volumul semnalează punctul de turnură fundamental ale acestor politici: „Tezele din iulie” 1971 care vizau și zona tineretului și a artelor destinate „generației de mâine”, pentru a folosi o expresie specifică epocii. Directivele de partid din anii 1970, dar și din anii 1980, identificau tineretul drept categoria socială cea mai nesigură din punct de vedere cultural-ideologic pentru regimul Ceaușescu. Astfel, regimul și-a intensificat constant eforturile pentru a asigura înregimentarea tinerei generații în efortul comun de construire a societății socialiste și pentru a controla timpul liber. Aceste măsuri se încadrau în ceea de Manuela Marin descrie în detaliu în capitolul său drept socializarea politică a noilor generații. Ofensivele ideologice ale PCR din ultimele două decenii ale partidului-stat aveau ca punct central evitarea contaminării tineretului cu idei care ar fi subminat ordinea politică existentă. Așa cum observă Mioara Anton, măsurile legislative inițiate pe parcursul anilor ’70 instituiau o adevărată asceză ideologică prin care omul nou era silit să renunțe la excese (vestimentare, alimentare, comportamentale) în favoarea adoptării unui stil de viață auster care însemna apartenența la societatea socialistă imaginată de Nicolae Ceaușescu.

O serie de contribuții cuprinse în volum arată că schimbările discursului oficial al regimului s-au reflectat în cadrul legislativ și modificările care au fost aduse mai ales din a doua jumătate a anilor 1970 asupra legilor muncii, a învățământului și asupra celor penale și care au avut în prim plan tânăra generație. În primul caz s-a urmărit folosirea tuturor resurselor umane pentru îndeplinirea planurilor economice, tinerii fiind primii vizați prin impunerea obligativității de a munci. În cazul legilor învățământului, procesul accelerat al industrializării a dus la răsturnarea raportului dintre învățământul umanist și cel tehnic, tânăra generație fiind obligată să se adapteze profilului unei societăți industrializate. Modificările legislației penale au avut ca obiectiv anihilarea rețelelor economiei subterane, responsabile de răspândirea și difuzarea produselor culturale și de consum occidentale. Nu în ultimul rând, amintim și campaniile împotriva parazitismului social de la începutul anilor 1970 care au avut rolul de a stopa tendințele nonconformiste ale tinerei generații. Societatea a fost îndemnată să se mobilizeze pentru apărarea bunei-cuviințe și a principiilor vieții socialiste, fiind înființate echipe speciale pentru identificarea așa-numiților paraziți sociali[25]. Contribuția Lucianei Jinga demonstrează cum aceste măsuri legislative au avut un echivalent în formularea unui discurs științific socialist privind sexualitatea. Experți în domeniu au articulat un complex discursiv asupra corpului, intimității și familiei care aveau ca scop perpetuarea unui comportament „sănătos”. Așa cum remarcă autoarea, teza puritanismului de stat trebuie serios nuanțată: educația sexuală oferea tinerilor informații referitoare la sex, sexualitate, plăcere sexuală, în pofida lipsei acestora din discursul mainstream oficial. Pe de altă parte, practicile sexuale erau înglobate proiectului general al construcției societății socialiste și a perpetuării națiunii. Îndepărtarea sau încălcarea acestor norme erau etichetate drept atitudini deviante, cu implicații majore asupra celor găsiți vinovați de astfel de „infracțiuni” – situație exemplificată de statutul minorităților sexuale. Formal, aceste politici nu aveau un caracter de gen discriminatoriu. Practic însă, tendințele puternic misogine ale societății românești făceau ca tinerele femei să fie disproporționat subiectul acestei „guvernări” a sexualității. În contextul pronata­lismului promovat de N. Ceaușescu, corpul și viitorii lor copii erau proprietatea statului[26]. Cu toate acestea, trebuie subliniat că sexualitatea în sine era o „zonă gri”, un rezultat al negocierii între obiectivele regimului, discursul științific și experiențe cotidiene sau opțiuni individuale în rândul populației.

Combaterea influențelor nocive din Occident și prevenirea unei crize de identitate la nivelul tinerei generații a însemnat și reîntoarcerea la autohtonism care a fost atât o radicalizare a concep­tualizării privind organicitatea, ancestralitatea și omoge­nitatea națiunii socialiste, dar și revalorizarea producțiilor folclorice. Noile producții și activități culturale care trebuiau să reflecte consolidarea naționalismului, atât ca legitimare, dar și ca educație, erau contrapuse unui cosmopolitism occidental descris drept sursă principală a dezrădăcinării și alienării tineretului non-socialist. Acest fenomen este exemplificat în volum de Cristian Vasile, care folosește Editura Albastros ca studiu de caz pentru reafirmarea autohtonismului în producția de carte pentru tineret.

Totodată, regimul comunist de la București a organizat propriile evenimente internaționale prin intermediul cărora expunerea la mode culturale occidentale putea să fie controlată. O primă încercare de a filtra influențele internaționale către publicul românesc a fost festivalul de muzică Cerbul de Aur, care a avut perioada sa de glorie în anii liberalizării (1968-1971). Acest eveniment a devenit rapid o formă de cosmopolitism care a intrat în conflict cu obiectivele ideologice ale regimului. Un alt exemplu a fost Festivalul European al Prieteniei din 1977 programat să coincidă cu întâlnirea CSCE de la Belgrad – versiunea regimului privind dialogul cultural european, o combinație de muzică clasică și folk care izola publicul tânăr de orice fel de influențe nonconformiste. În contribuția sa, Cosmin Nasui arată cum proiectul „Atelier 35” a îndeplinit această funcție în sfera artelor plastice și vizuale, funcționând pe multiple planuri: era o modalitate de înregimentare a tinerilor artiști; era spațiul unor sinteze între tendințe occidentale și motive naționale; oferea colaboratorilor atât expunere internațională, cât și posi­bilitatea de a promova în structurile de conducere ale tineretului comunist. Nu este o coincidență faptul că reprezentanți proeminenți ai „Atelier 35” au fost unele dintre cele mai importante personalități artistice și publice ale României post-comuniste.

Cele mai cunoscute manifestări oficiale pentru mobilizarea tineretului în epocă au fost Festivalul Național „Cântarea României”, care reunea într-un „omagiu adus conducătorului”, toate formele de expresie artistică, și Daciada, care cuprindea întreaga mișcare sportivă din România. Dintre acestea, un loc aparte îl ocupă „Cenaclul Flacăra”. Înființat în 1973, Cenaclul răspundea nevoii ideologice de cooptare și mobilizare a tineretului și se situa, în același timp, în orizontul de așteptare al tinerei generații, care l-a văzut ca o alternativă culturală. Tinerii erau educați prin folk, folclor și rock, toate îmbibate de mesajele național-comunismului ceaușist. Identitatea socialistă mascată în mesajele transmise de Cenaclu era mai ușor de asumat de către cei care participau la spectacolele regizate de Adrian Păunescu. Sub sloganul „Lumină, Luptă, Libertate!”, Cenaclul redescoperea literatura și muzica naționa­lismului romantic de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor pe care le combina cu subcultura hippie pentru a crea iluzia unei alternative care însă rămânea în parametrii de mobilizare socialistă și națională ai regimului. Succesul acestei inițiative a dus la includerea ei în „Cântarea României” în 1976 și alocarea unei emisiuni de televiziune dedicată exclusiv Cenaclului. Deja în 1982, acest fenomen angaja aproape un milion de persoane în întreaga țară, lăsând un spațiu minim pentru manifestări culturale alternative[27]. În același timp însă, așa cum arată Andrada Fătu-Tutoveanu în contribuția sa, pentru a înțelege întreaga complexitate a Cenaclului ca fenomen socio-cultural, acesta trebuie situat în contextul contemporan internațional. Autoarea propune nu numai raportarea la Occident și la valul de proteste din anul 1968, dar și poziționarea globală a cazului românesc. Capitolul său compară Cenaclul „Flacăra” cu mișcarea muzicală „Nueva Canción” din Chile, care a apărut în 1970 și a facilitat mobilizarea social-politică chiliană care l-a adus la putere pe Salvador Allende. Exemplul chilian și „Cenaclul Flacăra” reflectă interesul în acei ani pentru cultura de masă și instru­mentalizarea sa politică și, în particular, ideea de renaștere națională prin recuperarea tradițiilor într-un cadru socialist și antiimperialist.

Provocarea intelectuală a volumului de față este lansarea unor direcții noi de cercetare în ceea ce privește istoria comu­nismului românesc care să ofere o înțelegere a relației complexe dintre autoritățile comuniste și actorii sociali. Autorii implicați în acest proiect editorial propun o analiză care menține permanent un echilibru între, pe de o parte, expunerea obiectivelor ideologice, a practicilor instituționale sau politicilor regimului privind tineretul și rolul său în societatea socialistă, și, pe de altă parte, explorarea subiectivității acestei categorii a populației României, a modului în care tinerii s-au adaptat, au negociat și au revalorizat interferențele aparatului de partid și de stat. Volumul propune imaginea unui dialog între actori multipli (conducerea PCR, organizații de tineret, universități, experți, indivizi, discurs oficial, subculturi, produse culturale și instituții externe, cetățeni străini etc.), detașându-se astfel de reprezentări istoriografice axate pe ideea unui monolog al puterii. Nu în ultimul rând, fenomenele naționale analizate sunt raportate la dinamici transnaționale și contextualizate internațional. Din perspectivă civică, o astfel de abordare creează un cadru nou pentru înțelegerea nostalgiei comuniste, un motiv dominant în România ultimilor treizeci de ani. Nostalgiile tinerilor anilor ’70 și ’80 sunt fundamentul nostalgiei contemporane pentru elemente ale experienței socialiste. Această conexiune inter-generațională este în continuare puțin studiată și înțeleasă. Volumul de față este, sperăm, un pas înainte în acest sens.

Volumul a fost publicat în cadrul proiectului „Dileme identitare în România socialistă. Tânăra generație între standarde ideologice și tentația Occidentului în anii ‘70” (DIL–ID–SOC, GAR-2019) finanțat în cadrul granturilor Academiei Române, subprogramul științe umaniste (2019-2022) și gestionat de Fundația „Patrimoniu”. Cuprinsul și temele principale ale colecției reflectă lucrările workshopului intitulat „Tineri și tineret în România socialistă”, desfășurat online la 19 noiembrie 2021.

 

Bibliografie selectivă

Andreescu, Gabriel, Berindei, Mihnea (ed.) vol. I-II Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, Iași, Editura Polirom în 2010, 2014.

Anton, Mioara, „Ceaușescu și Poporul!”. Scrisori către „iubitul conducător”, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016;

Anton, Mioara, Constantinu, Laurențiu, Guvernați și guvernanți. Scrisori către putere. 1945-1965, Iași, Editura Polirom, 2013.

Anton, Mioara, România socialistă la apogeul destinderii. Turism și turiști într-o lume globală (1970-1980), în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană”, vol. 20, 2021

Anton, Mioara, Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou, în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană, vol. XIV, 2015.

Antonovici, Valeriu, Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2015.

Apor, Peter, The Joy of Everyday Life: Microhistory and the History of Everyday Life in the Socialist Dictatorships, în „East Central Europe”, vol. 34, nr. 1, 2007.

Banu, Luminița (ed.), Securitatea și sistemul educațional comunist din România (1948-1989),  Iași, Casa Editorială Demiurg, 2015.

Berindei, Mihnea, Dobrincu, Dorin, Goșu, Armand (ed.), Istoria comunismului din România, vol. I-II. Documente. Nicolae Ceaușescu (1965-1971), Iași, Editura Polirom, 2012.

Boym, Svetlana, Common Places. Mythologies of Every Day Life in Russia, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1994.

Brunnbauer, Ulf, A Promising Liaison? Social History and Anthropology in South-Eastern Europe. Opportunities and Pitfalls, în „East Central Europe”, vol. 34, nr. 1, 2007.

Cernat, Paul, Îmblânzitorul României socialiste, în Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchivici, Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc, vol. I, București, Editura Polirom, 2004.

Costache, Irina, From the Party to the Beach Party: Nudism and Artistic Expression in the People’s Republic of Romania, în Cathleen M. Giustino, Catherine J. Plum, și Alexander Vari, Socialist Escapes: Breaking Away from Ideology and Everyday Routine in Eastern Europe, 1945-1989 , Oxford, Berghahn Books, 2015.

Fürst, Juliane, Pons, Silvio, Selden, Mark eds., The Cambridge History of Communism. Volume 3: Endgames? Late Communism in Global Perspective, 1968 to the Present, Cambridge, Cambridge University Press, 2017.

Gheorghiu, Mihai Dinu, Macovei, Irina, Netedu, Adrian, Carmen Olaru, Les étudiants africains en Roumanie (1970 1990). De l’internationalisme militant à la commercialisation des études, în „Psihologia Socială”, vol. 34, nr. 2, 2014.

Lungu, Dan, Gheorghiță, Amelia, Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, Iași, 2014.

Massino, Jill, Ambiguous Transitions: Gender, the State, and Everyday Life in Socialist and Postsocialist Romania, Oxford, Berghahn Books, 2019.

Marin, Manuela, Securitatea și panica morală: contraculturile muzicale ale tineretului în România comunistă a anilor ’80, în Marginalități, periferii, frontiere simbolice. Societate comunistă și dilemele sale indentitare, în „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”, vol. IX, 2014.

Matei, Alexandru, O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România comunistă (1965-1983), București, Editura Curtea Veche, 2013.

Mihăieș, Mircea, Stepan, Ilie, Șapte zile plus una, Iași, Editura Polirom, 2018.

Mogoș, Petrică, Berkers, Pauwke, Navigating the Margins between Consent and Dissent: Mechanisms of Creative Control and Rock Music in Late Socialist Romania, în „East European Politics and Societies”, vol. 32, nr. 1, 2018.

de Saint Martin, Monique, Scarfò Ghellab, Grazia, Mellakh, Kamal (dir.), Étudier à l’Est. Expériences de diplômés africains, Paris, Karthala, 2015.

Neculau, Adrian, coord., Viața cotidiană în comunism, Iași, Editura Polirom, 2004.

Pavelescu, Alina, Le Conducător, le Parti et le Peuple. Le discours nationaliste comme discours de légitimation dans la Roumanie de Ceaușescu (1965-1989), Paris, Institut d’Etudes Politiques de Paris, Ph.D. diss., 2009.

Pârvulescu, Ioana, ed., Și eu am trăit în comunism, București, Editura Humanitas, 2015.

Rostgaard, Marianne, Challenging Old Cold War Stereotypes: The Case of Danish-Polish Youth Exchange and the European Détente, 1965–75, în Simo Mikkonen and Pia Koivunen eds., Beyond the Divide: Entangled Histories of Cold War Europe, Oxford, Berghahn Books, 2015.

Petrescu, Dragoș, Closely Watched Tourism: The Securitate as Warden of Transnational Encounters, 1967–9, în „Journal of Contemporary History”, vol. 50, nr. 2, 2015.

Swain, Amanda Jeanne, From the big screen to the streets of Kaunas: Youth cultural practises and Communist Party discourse in Soviet Lithuania, în „Cahiers du Monde Russe”, nr. 3-4, 2013.

Tsipursky, Gleb, Socialist Fun. Youth, Consumption and State-Sponsored Popular Culture in the Cold War Soviet Union, 1945-1970, Pittsburgh, University of Pittsburgh Press, 2016.

Udrescu, Mircea, Metronom 70. Cornel Chiriac în documentele Securității,  București, Editura Universitară, 2015.

Yurchak, Alexei, Everything Was Forever, Until it Was No More. The Last Soviet Generation, Princeton, Princenton University Press, 2006.

[1] Pentru studii de caz despre țările fostului „lagăr socialist”: Laszlo Kurti, Youth and the State in Hungary: Capitalism, Communism and Class, London, Pluto Press, 2002; Alexei Yurchak, Everything Was Forever, Until It Was No More: The Last Soviet Generation, Princeton NJ., Princeton University Press, 2006; Karin Taylor, Let’s Twist Again: Youth and Leisure in Socialist Bulgaria, Münster, Lit Verlag, 2006; Anna Saunders, Honecker’s Children: Youth and Patriotism in East(ern) Germany, 1979-2002, Manchester, Manchester University Press, 2007; Sándor Horváth, „Wild West”, „Gangster” and „Desperado” Feelings: The Perception of the „West” in Youth Subcultures in Hungary in the 1960s, în „East Central Europe”, vol. 38, nr. 2-3, 2011, pp. 180-198; Amanda Jeanne Swain, From the Big Screen to the Streets of Kaunas: Youth Cultural Practises and Communist Party Discourse in Soviet Lithuania, în „Cahiers du Monde Russe”, vol. 54, nr. 3-4, 2013, pp. 467-490; William Jay Risch, Youth and Rock in the Soviet Bloc: Youth Cultures, Music, and the State in Russia and Eastern Europe, Lanham, MD., Lexington Books, 2014; Zdeněk Nebřenský, From International Activity to Foreign Tourism: East-West Interaction, Czechoslovak Youth Travel, and Political Imagination after Stalin, în „East European Politics and Societies”, vol. 29, nr. 1, 2015, pp. 147-167; Catherine J. Plum, Antifascism after Hitler: East German Youth and Socialist Memory, 1949-1989, New York, Routledge, 2015; Ljubica Spaskovska, The Last Yugoslav Generation: The Rethinking of Youth Politics and Cultures in Late Socialism, Manchester, Manchester University Press, 2017; Elidor Mëhilli, Globalized Socialism, Nationalized Time: Soviet Films, Albanian Subjects, and Chinese Audiences across the Sino-Soviet Split, în „Slavic Review”, vol. 77, nr. 3, 2018, pp. 611-663.

[2] Mihai Dinu Gheorghiu, Simona Corlan-Ioan, Abel Kouvouama (eds.), Itinéraires des élites africaines dans le monde. Réseaux et transferts entre diasporas et „petites sociétés”, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2021; Mihai Dinu Gheorghiu, Irina Macovei, Adrian Netedu, Carmen Olaru, Les étudiants africains en Roumanie (1970‑1990). De l’internationalisme militant à la commercialisation des etudes, în „Psihologia Socială”, vol. 34, no. 2, 2014,
pp. 117-128.

[3] Bogdan C. Iacob, Is It Transnational? A New Perspective in the Study of Communism, în „East Central Europe”, vol. 40, nr. 1, 2013, pp. 114-139; Patryk Babiracki, Austin Jersild, Socialist Internationalism in the Cold War. Exploring the Second World, New York, Palgrave MacMillan, 2016; Steffi Marung, Uwe Müller, Stefan Troebst, Monolith or Experiment? The Bloc as a Spatial Format, în Steffi Marung, Matthias Middell eds., Spatial Formats under the Global Condition, Oldenbourg, De Gruyter, 2019, pp. 275-309.

[4] Adrian Neculau (coord.), Viața cotidiană în comunism, Iași, Editura Polirom, 2004; Dan Lungu, Amelia Gheorghiță, Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Iași, Editura Polirom, 2014; Ioana Pârvulescu (coord.), Și eu am trăit în comunism, București, Editura Humanitas, 2015.

[5] Amintim lucrarea coordonată de Virgil Țârău, Ipostaze ale tinereții în România comunistă, Cluj Napoca, Editura Argonaut, 2020 și Emanuel Copilaș, Generația anului 2000. Cultură și subculturi ale tineretului în România socialist. Studiu de caz: Timișoara, București, Editura Tritonic, 2019.

[6] Corina Doboș et al., Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu: Instituții și practice, Iași, Editura Polirom, 2011; Dorin-Liviu Bîtfoi, Așa s-a născut omul nou. În România anilor ʼ50, București, Editura Compania, 2012; Mara Mărginean, Ferestre spre furnalul roșu: urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan (1945-1968), Iași, Polirom, 2015; Mioara Anton, „Ceaușescu și Poporul!“. Scrisori către „iubitul conducător“, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016; Mioara Anton, Laurențiu Constantiniu, Guvernați și guvernanți. Scrisori către putere. 1945-1965, Iași, Polirom, 2013.

[7] Dorim să subliniem importanța fondurilor identificate de echipa de cercetători români coordonată de Cristina Petrescu din cadrul proiectului „COURAGE. Cultural Opposition: Understanding the Cultural Heritage of Dissent in the Former Socialist Countries” (http://cultural-opposition.eu/) finanțat în cadrul programului Horizon 2020 al Uniunii Europene.

[8] Duncan Light, «A Medium of Revolutionary Propaganda»: The State and Tourism Policy in the Romanian People’s Republic, 1947-1965, în „Journal of Tourism History“ vol. 5, nr. 2, 2013, pp. 185-200. Adam Rosenbaum, Leisure Travel and Real Existing Socialism: New Research on Tourism in the Soviet Union and Communist Eastern Europe, în „Journal of Tourism History”, vol.7, nr. 1-2, 2015, pp. 157-176; Dragoș Petrescu, Closely Watched Tourism: The Securitate as Warden of Transnational Encounters, 1967–69, în „Journal of Contemporary History”, vol. 50, nr. 2, 2015, pp. 337-353.

[9] Marianne Rostgaard, Challenging Old Cold War Stereotypes: The Case of Danish-Polish Youth Exchange and the European Détente, 1965–75, în Simo Mikkonen and Pia Koivunen (eds.), Beyond the Divide: Entangled Histories of Cold War Europe, Oxford, Berghahn Books, 2015, pp. 44-62.

[10] Monique de Saint Martin, Grazia Scarfò Ghellab, Kamal Mellakh (eds.), Étudier à l’Est. Expériences de diplômés africains, Paris, Karthala, 2015.

[11] Madigan Fichter, Rock ‘n’ Roll Nation: Counterculture and Dissent in Romania, 1965–1975, în „Nationalities Papers”, 2011, vol. 4, nr. 39, pp. 567-585; Petrică Mogoș, Pauwke Berkers, Navigating the Margins between Consent and Dissent: Mechanisms of Creative Control and Rock Music in Late Socialist Romania, în „East European Politics and Societies“, vol. 32, nr. 1, 2018, pp. 56-77.

[12] Irina Costache, From the Party to the Beach Party: Nudism and Artistic Expression in the People’s Republic of Romania, în Cathleen M. Giustino, Catherine J. Plum, Alexander Vari (eds.), Socialist Escapes: Breaking Away from Ideology and Everyday Routine in Eastern Europe, 1945-1989, Oxford, Berghahn Books, 2015, pp. 127-144.

[13] Constantin Pârvulescu, Emanuel Copilaș, Hollywood Peeks: The Rise and Fall of Videotheques in 1980s Romania, în „East European Politics and Societies”, vol. 27, nr. 2, 2013, pp. 241–259; Jill Massino, Ambiguous Transitions: Gender, the State, and Everyday Life in Socialist and Postsocialist Romania, Oxford, Berghahn Books, 2019.

[14] Svetlana Boym, Common Places. Mythologies of Every Day Life in Russia, Harvard University Press, Cambridge, 1994; Peter Apor, The Joy of Everyday Life: Microhistory and the History of Everyday Life in the Socialist Dictatorships, în „East Central Europe“, vol. 34, no. 1, 2007, pp. 185–218; Ulf Brunnbauer, A Promising Liaison? Social History and Anthropology in South-Eastern Europe. Opportunities and Pitfalls, în „East Central Europe”, vol. 34, no. 1, 2007, pp. 161-184.

[15] Juliane Fürst, Silvio Pons, Mark Selden (eds.), The Cambridge History of Communism. Volume 3: Endgames? Late Communism in Global Perspective, 1968 to the Present, Cambridge, Cambridge University Press, 2017; Gleb  Tsipursky, Socialist Fun. Youth, Consumption and State-Sponsored Popular Culture in the Cold War Soviet Union, 1945-1970, Pittsburgh, University of Pittsburgh Press, 2016.

[16] György Péteri, Nylon Curtain – Transnational and Transsystemic Tendencies in the Cultural Life of State-Socialist Russia and East-Central Europe, în „Slavonica”, vol. 10, nr. 2, 2004, pp. 113-123.

[17] Radu Tudorancea, Ipostazele “ajutorului frățesc”. RPR și războiul din Coreea (1950-1953), Cluj, Eikon, 2014; Gruia Bădescu, Homelands and Dictators: Migration, Memory, and Belonging between Southeastern Europe and Chile, în „Journal of Contemporary European Studies”, nr. 1, 2021, pp. 1-19.

[18] Geoff Eley, The Unease of History: Settling Accounts with the East German Past, în „History Workshop Journal”, vol. 57, 2004, pp. 188–192; Jill Massino, op. cit., p. 8.

[19] Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Season: A Political History of Romanian Communism, Los Angeles: University of California Press, 2003; Cristian Vasile, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu, 1965-1974, București, Editura Humanitas, 2014; Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), București, Editura Litera, 2018; Dennis Deletant, Romania under Communism: Paradox and Degeneration, London, Routledge, 2019.

[20] Mioara Anton, România socialistă la apogeul destinderii. Turism și turiști într-o lume globală (1970-1980), în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană”, vol. 20, 2021, pp. 88-110.

[21] Bogdan C. Iacob, A Babel in Bucharest: „Third World” Students in Romania, 1960s-1980s, în „Cahiers du monde russe”, 2022, în curs de publicare.

[22] Interviu realizat de Alexandra Bardan cu Constantin Schifirneț, București, 8 septembrie 2005. Pentru detalii, vezi capitolele Alexandrei Bardan și Mioarei Anton.

[23] Manuela Marin, Securitatea și panica morală: contraculturile muzicale ale tineretului în România comunistă a anilor ’80, în Marginalități, periferii, frontiere simbolice. Societate comunistă și dilemele sale indentitare, număr tematic în „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”, vol. IX, 2014; Alexandru Matei, O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983), București, Editura Curtea Veche, 2013, pp. 72-79.

[24] Cezar Stanciu, Conducerea PCR și problema tineretului (1968-1971). Preliminarii la „minirevoluția culturală”, în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană, serie nouă, vol. 13, 2014, pp. 81-94; Cristian Vasile, Tinerii scriitori și spiritul nonconformist al anilor 1970 și 1980, în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană“, serie nouă, vol. 19, 2020, pp. 114-129.

[25] Mioara Anton, Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou, în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană, vol. XIV, 2015, pp. 33-48.

[26] J. Massino, op. cit., p. 273; Luciana Jinga, Gen și reprezentare în România comunistă. Femeile în cadrul Partidului Comunist Român 1944-1989, Iași, Editura Polirom, 2015; Maria Bucur, Mihaela Miroiu, Birth of Democratic Citizenship: Women and Power in Modern Romania, Bloomington, IN, Indiana University Press, 2018.

[27] Paul Cernat, Îmblânzitorul României socialiste, în Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchivici, Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc, vol. I, Iași, Editura Polirom, 2004, pp. 341-379; Alina Pavelescu, Le Conducător, le Parti et le Peuple. Le discours nationaliste comme discours de légitimation dans la Roumanie de Ceaușescu (1965-1989), Institut d’Etudes Politiques de Paris, teză de doctorat, 2009; Alexandru Mamina, Cenaclul Flacăra. Istorie, cultură, politică, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2020.

DISTRIBUIE !