Teorii ale conspirației în istorie. O încercare de analiză istorică

Introducere

De ce este important să studiem teoriile conspirației ?

Trăim o epocă de criză nu doar sanitară sau social-economică, dar și la nivel psihologic, respectiv, al menta­lului uman, lugubră și plină de necunoscut și în care virusul SARS-Cov 19 și evoluțiile sale ne fac să ne îndreptăm către o nouă „normalitate”, cu totul diferită de ceea ce am cunoscut și experimentat până acum. Este, de fapt, conform părerii multor specialiști, cea mai importantă criză a umanității din istoria modernă, ce va marca indubitabil generația prezentă. Numeroase luări de poziție subliniază faptul că teza privind „sfârșitul istoriei”, lansată de Francis Fukuyama, care a anunțat în mod triumfalist victoria democrației liberale, de tip capitalist asupra ideologiilor aflate în confruntare, pare să fie depășită de noile evoluții în viața social-economică, politică și culturală.

Așadar, să scrii acum o carte despre teorii ale conspirației poate părea la modă, dar demersul se izbește încă de la început de câteva elemente ce nu trebuie neglijate, și anume: fluiditatea uriașă a evenimentelor, bibliografia temei, ce ține să depășească deja mii și zeci de mii de titluri și, nu în ultimul rând, părerile opiniei publice. Ca atare, în plină carantină am decis să aștern pe hârtie câteva dintre evenimentele sau procesele istorice, ce au polarizat teorii ale conspirației. Pentru a le înțelege este nevoie să cunoaștem cauzele apariției lor, forțele care au contribuit la răspândirea lor, modul în care au prins în societate, dar mai ales consecințele lor.

De fapt, de-a lungul istoriei, s-au născut și afirmat numeroase teorii ale conspirației și în care indivizi, organizații de tot felul – fundații, grupări, guverne, corpo­rații multinaționale, oameni politici au inițiat și organizat numeroase acțiuni în marginea legii, ca să nu spunem deschis comploturi și conspirații. Teoriile au apărut și s-au manifestat în special în perioadele de criză ale istoriei și, ceea ce este foarte important, au marcat încrederea oamenilor, deoarece acestea pot fi utilizate în momente de restriște sau criză drept instrumente fiabile de control asupra grupurilor sociale.

Într-o atare realitate se vorbește, se scrie și se comentează în mod hiperbolic despre teoriile conspirației, care, practic, umplu pagini întregi, volume, producții media și multe altele[1]. În prezent, teoriile proliferează, deși multă vreme au fost doar niște simple sisteme de idei destinate unei circulații restrânse la nivelul unor intelectuali de diferite orientări. În condițiile utilizării pe scară largă a Internetului, acestea se răspândesc cu repeziciune, capătă notorietate și se afirmă în toate formele și dimensiunile posibile, fiind tot mai prizate de către oameni[2]. Un recent sondaj – la începutul anului 2020 – a arătat că pentru 26000 de persoane din 25 de state ale lumii teoriile conspirației sunt adevărate parțial sau în totalitate. Astfel, în acest sens s-au pronunțat 45% dintre italieni, 55% dintre spanioli, ca să nu mai vorbim despre 78% dintre nigerieni[3].

Așadar, în momentele de cumpănă din viața oamenilor, în locul unui adevăr documentat științific, care nu poate consola omul în atari împrejurări, unii preferă să accepte teorii absconse, să identifice dușmani, în majoritatea lor absolut iluzorii. Și aceasta pentru că este mai simplu să se explice oamenilor că istoria constituie o poveste foarte lineară și în care cu cât înaintăm mai repede în timp se pot prezice și se pot controla evenimentele. Cu cât parcurgem epocile istoriei, teoriile privind existența unor forțe oculte – de exemplu: francmasonii și sataniștii, repetă la nesfârșit faptul că cei din urmă doresc să cucerească și să controleze resursele planetei și viețile oamenilor. În comparație cu epocile anterioare, în secolul al XXI-lea teoriile conspirației devin mult mai elaborate, cu subiecte mult mai interesante, unele chiar atrăgătoare pentru marele public, prin care, în final, se dorește convin­gerea unei audiențe cât mai largi. În mod practic, teoriile conspirației, care au foarte puțin de-a face cu investigațiile și gândirea de tip critic, încearcă să ofere omului de rând o imagine simplistă asupra unei perioade marcate de evenimente tragice, de exemplu – crize de tot felul, războaie, revoluții, boli, dezastre naturale, consecințele sociale și politice ale populismului și în care ființa umană simte deseori că pierde controlul propriei vieți.

Și, totuși, ne putem întreba pe bună dreptate de ce sunt prizate de publicul larg teoriile conspirației, de ce au acestea forță de atracție peste tot în lume, dar, mai ales, de ce sunt important de cunoscut ? Este important de cunoscut modul în care teorii bizare și care nu au mai nimic cu realitatea au penetrat mintea oamenilor. Profesorul Valentin Naumescu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca insistă asupra faptului că „conspirația te face să te simți cumva special și chiar important, îți dă o «explicație» facilă, pentru ceea ce mintea ta insuficient instruită nu poate înțelege și accepta, în schimb adevărul științific te poate face, din păcate, să te simți mic și neputincios”[4]. Unii susțin că difuzarea cu succes a teoriilor conspirației, mai ales cele în plan medical, care au influențat dintotdeauna mentalul și imaginarul colectiv, se datorează unor mecanisme mentale, de exemplu memele – concept utilizat în teoria evoluționistă și care facilitează multiplicarea informațiilor. Pentru alți specialiști ar fi vorba despre o veritabilă genă, care poartă o mare cantitate de informație.

Există experți pentru care apetitul pentru teoriile conspirației ar putea fi o reală afecțiune psihică, tinzând către o adevărată paranoia. În 1964, Richard Hofstadter a publicat lucrarea The Paranoid Style in American Politics[5], în care a tras un semnal de alarmă asupra naturii lipsite de logică a unui demers de tip conspirație și care a stat la baza unor tulburări sociale în trecutul S.U.A. Autorul a subliniat faptul că răspândirea teoriilor de tip conspi­raționist exprimă, în practică, respingerea deplină a discursului de tip științific, justificându-se în acest mod conspirația establishmentului politic, susținută de unii reprezentanți ai intelectualității împotriva poporului. Astfel, au prins teren teorii, precum cele privind frica de așa zisa ambulanță de culoare neagră folosită pentru a răpi copii, pentru a preleva organele interne, care își are originea în ritualurile de răpire a copiilor (creștini) de către evrei, care circulă de mai bine de două mii de ani. În România a circulat relativ de curând teoria „statului paralel”, care a constituit o adaptare pe plan local a teoriei Statului Profund (Deep State) din S.U.A. Nu mai puțin importante sunt conspirațiile de tip medical, și anume: autoritățile publice suprimă sistematic rețetele „naturale” de tratament, ca urmare a presiunii masive exercitate de trusturile farmaceutice deținute eminamente de către evrei, sau de boli periculoase – SIDA, SARS Cov-2 etc. – care sunt, chipurile, create în condiții de laborator, iar vaccinurile devin periculoase și inutile.

Ca să realizăm de ce este important ca teoriile conspirației să fie studiate temeinic, trebuie să insistăm cu privire la cauzele răspândirii teoriilor menționate[6]. Mai întâi trebuie subliniat faptul că oamenii au trăit mai mereu cu cultura suspiciunii, chiar a neîncrederii, aceasta fiind chiar o trăsătură a spiritului omenesc în devenire. Mai apoi, mass media lansează permanent o ofensivă informațională, în care știrile și dezmințirile îi năucesc pe oameni. Lent, oamenii au învățat se pare că sunt mereu mințiți și înșelați de către autorități și descoperirea minciunii provoacă șocuri în rândul opiniei publice. De la alegeri și spionaj până la viața politică, chipurile se minte permanent cu nonșalanță în numele unor strategii specifice de marketing, în care populismul joacă un rol important. În al doilea rând, surprinzător, gradul de ignoranță ale oamenilor a crescut odată cu evoluția științelor aplicate și a impactului noilor tehnologii, care au făcut ca oamenii să fie tot mai dependenți de mașini, de datele susținute de persoane considerate credibile – de exemplu: oamenii de știință. Și de aici, în al treilea rând, nu este decât un pas către auto­iluzionare, adică încrederea totală în spusele altora, care poate deveni garanția așa-zisului adevăr invocat. În altă ordine de idei, cu predilecție, individul secolului al XXI-lea, trecând peste cerințele cunoașterii științifice, vrea să atragă atenția asupra sa. Însă pentru a înțelege lumea încon­jurătoare este nevoie de un demers laborios, care, în cele din urmă, ne modifică întreaga ființă[7].

Teoriile conspirației sunt infinit de variate și părând chiar verosimile, răspund practic la numeroase frustrări afișa­te de oameni. Deseori, acestea iau forma unor mani­fes­tări de tip paranoid în rândul susținătorilor lor[8]. Ele prezintă alter­native la teoriile oficiale, promovează scepti­cismul dus la rangul de dogmă, articulează indivizi sau diferite entități – de exemplu: masoneria, Iluminati ș.a., resping abordările critice și apelul la faptele concrete sau adevărurile deja statuate – deși unele teorii s-au dovedit în cele din urmă adevărate, de pildă: afacerea Iran-Contras (1984-1985) – când media din S.U.A. a dezvăluit că, Admi­nistrația președintelui Ronald Reagan vindea arme Iranului, aflat sub embargou, iar banii obținuți erau utilizați pentru finanțarea războiului purtat de gherilele anti­comuniste din Nicaragua (Contras) sau susțin aranjamente secrete, clar imagi­nare, cu scopul îndeplinirii unor planuri malefice, precum ar fi dominația lumii, mai ales de către masoni și evrei.

De-a lungul ultimului secol, mai ales, s-au găsit psihologi care au încercat să explice mecanismele aderării oamenilor la teoriile conspirației. Astfel, unii specialiști au argumentat că atracția față de unele teorii menționate se poate explica în condițiile temerii față de incertitudine, prin unele nevoi existențiale, epistemice sau sociale ale oamenilor, precum dorința de control, de cunoaștere, de certitudine, de a afirma o imagine pozitivă despre sine. La aceasta se adaugă gândirea de tip religios, lipsa unei educației adecvate sau a gândirii critice[9].

În concluzie, să scrii în actualul context sanitar, economic și social-politic o carte despre teorii ale conspi­rației poate fi deopotrivă o noutate, dar și o veritabilă îndrăzneală într-o atmosferă precum o traversează în prezent România, dar și Lumea. Mai întâi, deoarece este doar una dintre încercările destul de singulare în domeniu – perspectiva istorică, iar, mai apoi, pentru că am surprins doar câteva teorii ale conspirației – probabil cele mai cunoscute – dintr-o listă de teorii ce pare că nu are sfârșit. Autorul a dorit strict să prezinte cititorilor un material pentru informare și discuție și nu să dea verdicte într-un domeniu atât de dominat de controverse. Fiecare dintre capitole cuprinde mai întâi faptele, apoi teoriile conspirației corespunzătoare. Cei care vor confirma sau, dimpotrivă, vor infirma vor fi cititorii, în măsura în care paginile ce urmează li se vor părea interesante.

[1] Vezi pe larg James King, Conspiracy Theories, A Guide to the World’s Most Intriguing Mysteries, Summerdale Publishers, Oxford, 2015; Quassim Cassam, Conspiracy Theories, Polity Press, Oxford, 2019; Alex Monaldo, Conspiracies: Conspiracy Theories – The Most famous Conspiracies Including New World Order, False Flags, Government Cover-Ups, CIA and FBI, Createspace Independent Publishing Platform, London, Birmingham, 2016; Jan-Willem van Prooijen, The Psychology of Conspiracy Theories, Taylor and Francis, London, 2018; Brain Dunning, Conspiracies Declassified; The Skeptoid Guide to the Truth Behind the Theories, Adams Media Co, Halbrook, MA, 2018.

[2] Yuval Noah Harari, When the World Seems Like One Big Conspiracy, în https://www.nytimes.com/2020/11/20/opinion/sunday/global-cabal-conspiracy-theories.html – accesat 23 octombrie 2020; vezi și Yuval Noah Harari, The World after Coronavirus, în „Finnacial Times”, 20 March 2020 – accesat 2 aprilie 2020.

[3] Michael Butler, The Nature of Conspiracy Theories, Wiley and Co., London, 2020, pp. 10-11.

[4] Valentin Naumescu în https://ziare.com/europa/stiri-europa/interviu-Valentin Naumescu-expert-în-relații internaționale – accesat 4 decembrie 2020.

[5] Richard Hofstadter, The Paranoid Style in American Politics, în The Paranoid Style in American Politics, and Other Essays, Vintage Books, New York, 2008; pentru un punct de vedere interesant privind componenta paranoidă, vezi și George Johnson, Architects of Fear, Conspiracy Theories and Paranoia in American Politics, Jeremy P. Tarcher, Los Angeles, 1983; vezi și lucrarea extrem de documentată a lui Richard J. Evens, The Hitler Conspiracies, The Third Reich and the Paranoid Imagination, Allen Lane, London, 2020.

[6] Cass R. Sunstein, Adrian Vermeule, Conspiracy theories, Causes and cures în „Journal of Political Philosophy”, Vol. 17, Nr. 2, 2009, pp. 202–227.

[7] Vezi și Timothy Melley, Empire of Conspiracy, The Culture of Paranoia in Postwar America, Cornell University Press, Ithaca, New York, 1999; Chris Fleming, Emma A. Jane, Modern Conspiracy, The Importance of Being Paranoid, Bloomsbury, New York and London, 2014; Daniel Pipes, Conspiracy, How the Paranoid Style Flourishes and Where It Comes From, The Free Press, New York, 1997.

[8] Vezi pe larg David Aaronovitch, Voodoo Histories, The Role of the Conspiracy Theory in Shaping Modern History, Riverhead, 2010; Gordon B Arnold, ed., Conspiracy Theory in Film, Television, and Politics, Praeger Publishers, New York, 2008; Barry Coward, ed., Conspiracies and Conspiracy Theory in Early Modern Europe, From the Waldensians to the French Revolution, Ashgate Publishing, London and New York, 2004;  Dominik Cziesche, Jürgen Dahlkamp, Ulrich Fichtner, Ulrich Jaeger, Gunther Latsch, Gisela Leske, Max F. Ruppert, Panoply of the Absurd, în „Der Spiegel„, June 2003 – accesat 22 octombrie 2020; Beatrice De Graaf and Cornel Zwierlein, (eds.), Security and Conspiracy in History, 16th to 21st Century, în „Historical Social Research„, Vol. 38, 2013; Ted Goertzel, Belief in conspiracy theories, în ”Political Psychology”, Nr. 2, 1994, pp.731–742;  Lee Harris, The Trouble with Conspiracy Theories, în „The American”, 12 January 2013 – accesat 22 octombrie 2020; Gordon Fraser, Conspiracy, Pornography, Democracy, The Recurrent Aesthetics of the American Illuminati, în ”Journal of American Studies”, Vol. 54, Nr. 2, 2018, pp.273–294.

[9] Pe larg în Joseph P. Forgas, Roy F. Baumeister, The social Psychology of Gullibility. Fake News, Conspiracy Theories, and Irrational Belief, Routledge, London, 2019; Karen Douglas, Robbie Sutton, Alekandra Cichocka, Belief in Conspiracy Theories. Looking Beyond Gullibility, Understanding Conspiracy Theories, în „Political Psychology”. February 2019, Vol. 40, Nr. 3, pp. 3-35.