Suntem, să recunoaștem, într-o junglă plină de specii stranii. Unde surprizele ne pândesc la fiecare pas. Precum un trib care pășește, prudent, pe un nou teritoriu, încercăm doar să găsim o cale pentru a ne descurca în speranța că și mâine soarele va răsări peste micul nostru grup.
Iată de ce avem acest volum. În paginile sale cititorul va găsi o cronică a acestor întâlniri, dintre oameni și forțele lumii politice. Este o carte despre accidente, despre excepții și despre nepotriviri. Altfel spus, o carte chiar despre noi înșine.
Cătălin Avramescu
București,
August 2023
DISTRIBUIE !
Cuvânt înainte: de ce antropologia?
Într-o discuție cu cel de-al treilea soț al său, purtată în 1976 și publicată în CoEvolutionary Quarterly, Margaret Mead enumeră modurile în care ea crede că putem ajunge la înțelegerea profundă a realității lumii omenești – „Să studiem copiii, să studiem animalele, să studiem popoarele primitive, să fim psihanalizați, să trecem printr-o experiență religioasă și apoi să o lăsăm în urmă, să avem un episod psihotic și apoi să îl lăsăm în urmă, sau să ne îndrăgostim de un rus bătrân”.
O listă eclectică, nu-i așa? Să o luăm în serios? Așa ar fi prudent. Margaret Mead a fost unul dintre numele importante ale antropologiei secolului al XX-lea. Cercetările ei au deschis noi orizonturi în ce privește înțelegerea societăților din Pacific. Cât despre Gregory Bateson, acesta a fost una dintre mințile cele mai active din acea perioadă, cu contribuții notabile în subiecte diferite precum analiza schizofreniei, teoria evoluției sau comunicarea dintre delfini.
Antropologia este, prin definiție, știința despre om. Immanuel Kant, în Antropologia considerată din perspectivă pragmatică (Anthropologie in pragmatischer Hinsicht, 1798), stabilește că aceasta este o știință care urmărește răspunsul la întrebarea fundamentală „Ce este omul?“. Însă antropologia contemporană, în special aceea desemnată drept „antropologie culturală”, are ca obiect principal studiul societăților omenești aflate dincolo de marginile lumii occidentale. Triburi din Amazonia sau populații de imigranți care trăiesc izolate într-un cocon de obiceiuri și de valori. Astfel încât această re-considerare a obiectului de studiu al antropologiei ridică o problemă de principiu. Cum o știință dedicată detaliului exotic poate fi o cale de acces spre adevărul naturii umane?
Ce au în comun propunerile lui Mead este că sunt, toate, referințe la experiențe ale limitei. Copilul este limita adultului, care este caracterizat de raționalitate și responsabilitate. Popoarele primitive sunt limita civilizației, sub care tresare, în spasme, animalitatea noastră comună. Subiectul psihanalizat testează limitele emancipării sale ca individ. Extazul religios și abandonarea ulterioară a credinței nu descriu tot traversarea unei limite, dintre sacru și profan? După cum episodul psihotic depășit semnifică tot experiența limitelor necesare ale Sinelui. Cât despre invocarea de către Margaret Mead a rusului bătrân mă lasă cumva neluminat. Sunt sigur că aceasta are o profunzime pe care creierul masculin nu o poate percepe. Dar acest fapt sugerează tot prezența unei limite. După cum afirma Diderot, „femeia este monstrul bărbatului și bărbatul este monstrul femeii”.
A cunoaște, așadar, înseamnă a descoperi limite. A cunoaște omul înseamnă a-i cunoaște limitele existenței sale, după cum demonstrează Gabriel Liiceanu în eseurile sale asupra „peratologiei” (Despre limită, 2004).
Omul politic însă este arondat deja unei științe, cunoscută de obicei în forma sa plurală – științele politice. Aceasta este o știință despre stat, putere politică, instituții și despre reguli (legi) politice. De ce mai este nevoie atunci și de perspectiva antropologică?
Știința politică a vremurilor democratice studiază, în esență, cetățeanul. Însă noi nu suntem, de obicei, buni cetățeni. Pentru cei mai mulți dintre noi, ritualurile cetățenești sunt foarte simple. Mergem o dată la patru ani să votăm, ieșim din când în când la o acțiune de protest, citim grăbiți știrile în diagonală. Altfel spus, suntem cetățeni doar accidental. Suntem stingheri în universul politic, precum acei țărani care au coborât din tren pentru prima oară în Capitală și nu se dumiresc de ce este atâta agitație pe străzi. Simbolurile și vocabularul politicii ne sunt la fel de străine precum trebuie să fi fost limbile click! pentru primii exploratori ai triburilor din sudul Africii.
Dacă este să îi credem pe savanții politici, cetățenii se informează și acționează asupra ordinii politice. Eu nu sunt atât de sigur. Adesea interacțiunea noastră cu politica se rezumă la o serie de neînțelegeri și de ezitări. Pași în gol și gesturi ratate. Și o uimire elementară în fața unui sistem al autorității care ne depășește.
Suntem, să recunoaștem, într-o junglă plină de specii stranii. Unde surprizele ne pândesc la fiecare pas. Precum un trib care pășește, prudent, pe un nou teritoriu, încercăm doar să găsim o cale pentru a ne descurca în speranța că și mâine soarele va răsări peste micul nostru grup.
Iată de ce avem acest volum. În paginile sale cititorul va găsi o cronică a acestor întâlniri, dintre oameni și forțele lumii politice. Este o carte despre accidente, despre excepții și despre nepotriviri. Altfel spus, o carte chiar despre noi înșine.
