ROMVLA. SERIA RAPOARTE ARHEOLOGICE, I, Raport privind cercetările arheologice sistematice din anul 2015

Capitolul I, Introducere

Capitolul I. Introducere
(Mircea Negru, Cristian Schuster)

I.1. Câteva cuvinte introductive
Cercetarea arheologică sistematică presupune implementarea unui plan multianual de cercetare. Programul complex de cercetare de la Reșca-Romula, inițiat încă din anul 1965, are drept obiective specifice unui de sit de asemenea anvergură şi importanţă, care pot fi atinse numai prin intermediul unui şir substanţial de campanii arheologice. Pe de altă parte, din experiența celor cinci decenii de săpături arheologice sistematice, rezultă faptul că publicarea unor rapoarte anuale, fie ele și preliminare, asigură intrarea informațiilor și materialelor descoperite în circuitul științific.
Prezentul volum este, aşadar, primul pas în realizarea unui proiect mai vechi, care include şi editarea unor lucrări dedicate acestui sit arheologic major pentru istoria provinciei Dacia Inferior (Malvensis).
Autorii sunt conștienți de faptul că publicarea promptă a unui raport de cercetare arheologică anuală într-un volum, prezintă o serie de neajunsuri legate de timpul scurt de elaborare și faptul că în mod inevitabil unele structuri arheologice sunt în curs de cercetare, deci nu pot fi prezentate informații complete și finale. În același timp însă, din experiența autorilor și nu numai, publicarea unor rapoarte extinse la un interval rezonabil de timp reprezintă o garanție a valorificării ritmice a cercetărilor arheologice sistematice.

I.2. Repere geografice
Aflată pe malul drept al Oltului, comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, entitate administrativă alcătuită din cinci sate, se găseşte la confluenţa Tesluiului cu râul Frăsinet. Actualul sat Reşca, obiectul interesului nostru, este situat pe ambele maluri ale pârâului Teslui, pe cursul râului Potopin, iar graniţa sa de răsărit se află pe Olt.
Din punct de vedere al reliefului, localitatea Reşca este situată în Câmpia Caracalului, parte a Câmpiei Romanaţiului. Interfluviul Teslui-Olteţ este mai înalt faţă de restul peisajului înconjurător, fiind totodată destul de fragmentat. Până în secolul XX, Reşca, cu zona de vărsare a Tesluiului în Olt şi segmentul de luncă a celui din urmă de aici, a constituit un areal cu potenţial strategic, economic şi comercial deosebit de important. De aici şi interesul manifestat pentru controlul acestei zone de diferitele comunităţi din Preistorie şi până în Evul Mediu Dezvoltat. Nu trebuie uitate nici reţeaua hidrografică, inclusiv cea minoră cu izvoarele sale, clima relativ propice traiului, temperat continentală, însă cu fluctuaţii de perioade umede sau uscate, solul adecvat cultivării plantelor şi flora şi fauna regiunii.

I.3. Istoricul cercetărilor
I.3.1. Despre începuturile investigaţiilor
Primele informaţii scrise despre Romula le aflăm în Hronicul vechimii moldo-vlahilor scris de Dimitrie Cantemir, care auzise de la Petre Stambol, că pe malul Oltului, ar fi fost o cetate pe care localnicii o numeau Curţile lui Ler Împărat.
Între anii 1689-1691, contele Fernando de Marsigli, ofiţer în armata austriacă, susţinea că în oraşul Antina (Romula) existau mai multe forturi rectangulare construite în intregime din cărămizi, pe care le-a pus pe prima schiţă a oraşului roman Romula. Ruinele acestuia au mai fost apoi vizitate de August Treboniu Laurian (1845) şi Dimitrie A. Sturdza.
În anul 1869, arheologul amator Cezar Bolliac, investighează două morminte tumulare, dar a întreprins cercetări și în punctul La Moară, unde au fost descoperite vase şi opaiţe romane, monede emise de la Septimius Severus până la Honorius şi alte obiecte.
Ulterior, în 1870, era descoperit întâmplător Zidul lui Filip Arabul, fapt descris de V.A. Urechia, numit astfel, după numele împăratului roman, care a venit la Romula şi a supervizat ridicarea noii incinte fortificate în anul 248 p.Chr.
În 1900, Pamfil Polonic a efectuat primele săpături la Romula, identificând o clădire cu thermae, iar în anul 1911, Alexandru T. Dumitrescu identifica Curia oraşului, descria drumurile şi şanţurile de apărare.
Cercetări sistematice ştiinţifice au început la Romula abia în anul 1965, sub conducerea lui Dumitru Tudor. Acestea au vizat în mod special fortificaţia centrală şi sectorul nordic al oraşului roman cu atelierele de producţie ceramică şi necropola de nord.
Pe lângă importanţa deosebită a rezultatelor cercetărilor privind epoca romană, menţionăm şi pe cele aparţinând altor perioade istorice, respectiv neoliticului (cultura Boian V), perioadei de tranziţie la epoca bronzului (cultura Coţofeni), epocii bronzului (cultura Vericioara, fazele finale), Latène-ului geto-dacic, secolelor VI-VII şi XIV-XVI p. Chr.
Săpăturile sistematice întreprinse, timp de decenii, de Gheorghe Popilian şi colaboratorii săi, în sectorul de nord, aveau să aşeze acest sit arheologic pe harta celor mai importante centre de producţie ceramică din provinciile romane de la Dunărea Mijlocie şi de Jos.
În anul 1997, bilanţul celor trei decenii de săpături sistematice, avea să arăte că fuseseră cercetate un număr de 22 de cuptoare de ars vase de lut, la care se adaugau zeci de morminte romane şi medievale, clădiri romane, o villa suburbana, şi un material arheologic deosebit de bogat, specific unui oraş roman cu o viaţă economică prosperă în secolele II-III p.Chr. p.Chr.
Pentru cunoaşterea ariei oraşului roman şi o mai eficientă protejare a sitului arheologic, în luna martie din anul 2007 a fost delimitat pentru prima dată teritoriul sitului, pe o hartă la scara 1 :5000, în coordonate Stereo 70, conform standardelor în domeniu. Spre surpriza noastră, suprafaţa calculată a sitului, inclusiv necropolele şi zonele meşteşugăreşti suburbane, depăşeşte 304 hectare. Menţionăm că, singurele estimări privind acest sit se refereau la aria din interiorul Zidului lui Filip Arabul, evaluată la numai 64 de hectare.
De-a lungul timpului descoperirile arheologice din acest sit au fost valorificate în lucrări de referinţă pentru cercetarea epocii romane la Dunărea de Jos. Dintre acestea amintin: Ceramica romană din Oltenia (autor Gheorghe Popilian), Fortificatiile din Dacia Inferior (autor Cristian Vlădescu), respectiv Romula şi Oltenia romană (autor Dumitru Tudor). Ultima carte scrisă de Corneliu Mărgărit-Tătulea se intitula chiar Romula-Malva.

I.3.2. Urme preistorice şi ale civilizaţiei getice
Materiale, urme de locuire, chiar straturi de cultură preistorice au fost identificate de-a lungul vremii în puncte precum Dealul Morii/Dâmbul Morii/Biserica Veche, Villa Suburbana, La marginea drumului roman opusă sectorului villa suburbana, Fortificaţia Centrală. Dintre manifestările neo-eneolitice trebuie menţionate Vinča, Dudeşti, Vădastra, Boian V – Gumelniţa (bordei, gropi, mormânt şi materiale disparate), Sălcuţa (niveluri, aşezarea fortificată, materiale disparate). Perioada de tranziţie spre epoca bronzului este reprezentată de cultura Coţofeni (nivel şi gropi), iar epoca bronzului de Gornea-Orleşti şi Verbicioara, fazele IV şi V (nivel, gropi menajere şi materiale). Şi comunităţi ai primei vârste a fierului, dar şi geţii au lăsat urme peritoriul de astăzi al satului Reşca. Amintim descoperirile de tip Vârtop şi Basarabi (materiale disparate) şi din secolul al II-lea a.Chr. (materiale răzleţe).

I.3.3. Situl roman
I.3.3.1. Necropola de nord
În sectorul nordic al sitului a fost identificată una dintre necropolele oraşului roman. Ea a fost numită necropola de nord sau a săracilor, prin comparaţie cu cea tumulară din sudul oraşului. Cimitirul se întinde de-a lungul drumului roman care lega Romula de Acidava, pe terasa înaltă a Oltului. În această necropolă au fost întreprinse săpături arheologice sistematce în anii 1965-1969 de către Mircea Babeş. În aceste campanii au fost descoperite un număr de 199 de morminte plane, de inhumaţie şi incineraţie, datate în secolele II-III p.Chr. p.Chr.. Defuncţii erau inhumaţi în materiale textil, în cutii de lemn ori de cărămidă. Cele mai numeroase erau mormintele de incineraţie cu ardere la ustrinum şi resturile împreună cu inventarul funerar depuse în gropi dreptunghiulare sau ovale arse ritual. Sunt prezente şi mormite de incineraţie cu resturile de oseminte arse la ustrinum şi inventarul depus într-o groapă simplă sau în urnă.
În anul 2006 au fost descoperite două morminte practicate în berma Zidului lui Filip Arabul din sectorul de nord, după încetarea utilizării zidului de incintă. Pornind de la contextul zonei, care indică o activitate de producţie ceramică până la mijlocul secolul al III-lea p.Chr., continuând cu poziţia lor paralelă faţă de Zidul lui Filip Arabul, şi având în vedere unele tipuri de mărgele care continuă până în secolul al IV-lea p.Chr., considerăm, că, în ciuda monedelor de bronz, foarte tocite, de la Marcus Aurelius, cele două morminte prezentate pot fi datate după mijlocul secolului al III-lea p.Chr.

I.3.3.2. Zidul lui Filip Arabul
Fortificarea oraşului roman a fost impusă de atacurile repetate ale carpilor şi goţilor de la mijlocul secolului al III-lea p.Chr. şi ca o consecință a abandonării limesului transalutanus, graniţa de răsărit a provinciei Dacia Malvensis. Începând cu anul 245 p.Chr., graniţa Imperiului Roman la nordul Dunării de Jos revenea pe râul Olt (Alutus), iar capitala provinciei Dacia Malvensis se afla pe noua graniţă, fiind aşezată pe terasa înaltă a Oltului.
În ceea ce priveşte forma sa, dacă A.T. Laurian observa în 1846 opt laturi, la începutul secolului XX, Pamfil Polonic şi Alexandru T. Dumitrescu mai puteau observa doar cinci laturi.
Zidul închidea în interiorul său o incintă mai mare în partea de nord între terasa înaltă a Oltului şi pârâul Teslui. Probabil, existau porţi de intrare şi ieşire pe direcţia drumurilor care ieșeau din oraș spre nord spre Acidava, spre sud spre castrul roman de la Slăveni şi spre sud-est spre Sucidava. În afara sa rămânea o bună parte din terioriul fostului oraş roman, atelierele ceramice şi necropola de nord, necropola de sud şi altele.
În partea de nord a oraşului, acesta a fost cercetat încă din anul 1965 de către Dumitru Tudor, ulterior de Gheorghe Popilian. Investigaţiile au fost reluate în anii 2006-2007.
Zidul avea o fundaţie de fragmente de cărămizi, iar grosimea sa propriuzisă varia între 1,50 şi 1,75 m. În exterior se afla berma cu o lățime de cca. 2,40 m, iar poia şanţul de apărare cu deschideri de la 5,50 la 6,00 şi adâncimi de până la 3,20 m.
În zona cercetată în anul 2006, lăţimea gropii de demantelare era de 1,70-1,74 m, iar fundaţia, formată din fragmente de cărămizi şi ţigle, era adâncă de 0,70-0,75 m faţă de nivelul antic. În faţa zidului, la nord era berma lungă de 4,90 m, apoi un şanţ de apărare triunghiular (fossa) cu deschiderea de 3,50 m şi adâncimea 2,55 m faţă de nivelul roman de la mijlocul secolul al III-lea p.Chr. (3,05 m de la nivelul actual). Pe baza acestor informaţii, putem estima ca diferenţa de nivel între baza şanţului şi partea superioară a zidului de cărămidă era de 5-6 m, ceea ce constituia un obstacol dificil pentru o invazie.
Cercetările din vara anului 2007, au adus informaţia potrivit căreia, în zona investigată zidul de cărămidă avea o grosime de numai 1,20 m, mai puţin decât era consemnat în literatura de specialitate. Structura sa este constituită din cărămizi legate cu mortar, între care, cu ocazia unor reparaţii, au fost încastrate şi diverse bucăţi de calcar recuperate de la monumente sau construcţii dezafectate. Zidul era aşezat pe o fundaţie alcătuită din spărturi de cărămizi, care, fiind mai lată, avea şi rolul unui soclu sau unei borduri ce proteja paramentul interior şi exterior al zidului.

I.3.3.4. Cartierul de producţie ceramică
Centrul (cartierul) de producţie ceramică din partea de nord a oraşului roman Romula se afla de o parte şi de alta a drumului roman către Acidava (Enoşeşti), la nord şi la sud de Zidul lui Filip Arabul. De o parte şi de alta a drumului a fost identificat un rând de clădiri care aveau legătură cu activtăţile producţiei ceramice. Dar cel mai important edificiu cercetat în zonă este villa suburbana, aflată în interiorul ariei atelierelor de producţie ceramică, între drumul şi terasa înaltă a Oltului.
Villa suburbana avea o formă aproape pătrată cu laturile de 26,70 şi 23,00 m. Zidurile aveau la fundaţie un strat de pietriş cu lăţimea de cca. 0,45-0,50 m, iar în elevaţie erau din cărămizi legate cu mortar. În jurul curţii centrale (atrium) se afla un portic sprijinit pe stâlpi din lemn. În centrul curţii interioare era un bazin de apă. De jur împreujur erau mai multe încăperi, dintre care una centrală era prevăzută cu un hypocaust.
Rezultatele acestor cercetări confirmă distrugerile produse de atacurile carpilor şi aliaţilor lor la mijlocul secolului al treilea. O consecinţă a acestor tulburări a fost dezafectarea atelierelor de producţie ceramică, a căror funcţionare încetează la mijlocul secolului al III-lea p.Chr.

I.3.3.5. Necropola tumulară (de sud)
Necropola de sud se află de o parte şi de alta a drumului roman care lega Romula de Sucidava. Cercetările întreprinse de un colectiv condus de Valeriu Leahu s-au limitat doar la două campanii, anume în anii 1969 şi 1972. În interiorul tumulilor investigaţi, au fost descoperite morminte de incineraţie, care uneori sunt similare ca ritual funerar cu cele ale coloniştilor romani veniţi din Dalmaţia şi lllrycum. De asemenea, au fost descoperite şi mormite cenotaf, cu sarcofage de cărămidă goale în interior.

I.3.3.6. Fortificaţia Centrală
Aşa numita Fortificaţie centrală are dimensiunile de 216×182 m şi se află în partea centrală a sitului, în apropierea pârâului Teslui. Principalele drumuri care intrau în oraş pe la sud, vest şi est se întâlneau în acest punct.
Primele cercetări arheologice întreprinse la Romula în secolul al XIX-lea, apoi în secolul XX, au avut loc în zona centrală a sitului şi oraşului. În această zonă au fost descoperite câteva edificii în timpul săpăturilor din prima jumătate a vealului XX. Menţionăm aici o clădire cu thermae, cercetată în anul 1900 de Pamfil Polonic sub coordonarea lui Grigore G. Tocilescu. Ea măsura 39 de metri pe latura lungă, iar cealaltă latură s-a păstrat pe o lungime de 27 de metri. Zidurile aveau fundaţie din blocuri de piatră fasonată cu lăţimea de 1,10 m. Grosimea zidului de cărămidă legat cu mortar era de 0,60 m. La cca. 50 m sud-vest a fost identificată o altă clădire. Ea avea ziduri groase de 1,20 m şi podeaua acoperită cu un mozaic ceramic.
În anul 1911, sub conducerea lui Alexandru T. Dumitrescu, au început săpături la sud de podul peste Teslui, într-o zonă unde se prespunea că ar fi fost în secolul al III-lea p.Chr. forumul oraşului. Cercetările sistematice în acest punct au început însă abia în anul 1965, sub conducerea lui Dumitru Tudor. Ele au fost continuate apoi de Cristian Vlădescu, din partea Muzeului Militar, până în anul 1992. În anul 1965 Dumitru Tudor a identificat Curia oraşului. Clădirea avea dimensiunile de 16,00×14,20 m, iar zidurile de cărămidă aveau grosimea de 0,60 m. Edificiul avea trei camere, iar spre vest un portic cu lăţimea de 3 metri. Nicolae Branga, considera că el imita Curia de la Roma, cu structura ei triparti-longitudinală.
Iniţial, aici a fost o fortificaţie cu incinta din pământ şi un şanţ cu bermă în faţa acestuia. Ulterior, în şanţul primei fortificaţii a fost implantat zidul de cărămidă a noii fortificaţii. Acesta avea o grosime ce varia între 1,85 şi 1,95 m, iar în mod excepţional, pe latura de sud-est zidul atingea o grosime de cca. 3,00 m. Berma avea lăţimi cuprinse între 2,50-2,60 şi 3,20 m. Fossa avea deschiderea de 6 până la 7,20 m şi adâncimi de 2,50 până la 3,20 m, în timp ce agger-ul avea 7,00 m pe partea de sud şi 3,00 m pe partea de nord.
Cristian Vlădescu a observat faptul că fortificaţia centrală a cunoscut patru faze: faza incintei cu val de pământ, faza platfomei cu piatră de pe latura de sud, faza incintei de cărămidă şi faza blocării căilor de acces, probabil în vremea împăratului Filip Arabul sau mai târziu. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în rapoarte de cercetare arheologică, articole, studii şi în teza de doctorat.
Începând cu anul 2003, săpăturile arheologice în acest sector au fost reluate, iar în anul 2013 au mai fost descoperite încă trei cuptoare de ars vase din lut.
În anul 2009, în partea centrală a terenului din centrul localităţii Reşca, în apropierea monumentului şi podului peste pârâul Teslui, a fost practicată o secţiune orientată nrod-sud. Secţiunea a avut lungimea de 80 m şi lăţimea de 2 m. În anul 2013 secțiunea a fost prelungită până la limita sudică a fortificației, iar descoperirea unui cuptor pentru topit sticlă a necesitat deschiderea de noi suprafețe pentru cercetarea sa.

I.3.4. Urme post-romane şi feudale
Monede de aur din vremea lui Teodosius II, descoperită întâmplător, indică o posibilă locuire în secolul al V-lea în zona Villa suburbana. Tot în zona respectivă, investigaţiile au dus la recuperarea (din stratul arabil) a unor fragmente ceramice, dar şi cercetarea de locuinţe (cu cuptor), precum şi descoperirea de monede (solidus de aur de la Justinian etc.) din secolele VI-VII. Tot în acest sector au fost identificate un bordei, două locuinţe de suprafaţă, gropi menajere şi o necropolă (?) din secolele XIV-XV, dar gropi şi materiale din secolele XVI-XVII.

I.4. Campania arheologică din anul 2015
După mulți ani în care finanțarea cercetării arheologice sistematice în acest sit arheologic a fost una insuficientă, poate chiar simbolică, în anii 2013 și 2015 autoritățile publice locale, Consiliul județean Olt și Primăria Comunei Dobrosloveni au finanțat întreaga cercetare de la săpătura arheologică până la procesarea materialului arheologic și publicarea prezentului raport de cercetare arheologică anuală, o premieră în istoria celor 50 de ani de investigaţii în acest sit, un lucru extrem de rar și la nivelul cercetării arheologice sistematice din România.
Acest demers al edililor este de salutat cu toată căldura, dar, totodată, trebuie subliniat că el se doreşte, aşa cum dealtfel au spus-o chiar autorităţile, numai începutul unui proces mai îndelungat, care implică pe lângă o finanţare adecvată de la buget, atragerea unor fonduri naţionale şi europene. Astfel, pe lângă cercetarea propriuzisă, valorificarea prin publicare a rezultatelor investigaţiilor, se deschide calea unei protecţii şi conservări a vestigiilor, pregătirea lor pentru a constitui fermentele unui turism arheologic. Evident nu trebuie omisă nici construirea unui muzeu de sit modern şi a unui centru de cercetare.