ROMÂNIA ȘI PROBLEMA PETROLULUI (1969-1981)

Autor:



49,00 lei

Cod ProdusCS00460
ISBNISBN 978-606-537-560-4
Nr. pagini398
Nr. planșe
Format145x205mm

 Citește online

Disponibil pentru precomandă

Descriere

România a fost un jucător petrolier cel mult regional, cu o importanță conjuncturală. Această oportunitate a fost oferită de Războiul Rece, care plasase numeroase state într-un echilibru fragil între influența politică și economică a Moscovei și cea a Washingtonului. Pentru aceste state, România a reprezentat un partener viabil pe termen scurt și mediu, iar pentru unele state precum Iran, Siria sau Libia, chiar pe termen mai lung. Această perioadă de oportunități pentru regimul de la București a fost, însă, de scurtă durată, intrând în declin odată cu tranziția de la statutul de producător de petrol la cel de importator net.
Pornind de la tradiția și experiența din industria exploatării petrolului în România, regimul comunist de la București a urmărit să extindă acest sector, ca parte din strategia generală de dezvoltare a industriei și economiei naționale. Inițial destinată valorificării superioare a petrolului autohton, industria de rafinare a României a fost extinsă și retehnologizată treptat, pe parcursul anilor ’70 în special, pentru a putea rafina petrol din import și a produce noi tipuri de derivate, necesare consumului intern și care, în loc să fie importate cu costuri ridicate pentru a alimenta producția industrială națională, puteau fi, în schimb, chiar valorificate la export.

DISTRIBUIE !

Cuprins

Cuprins

 

Index de acronime………………………………………………………………….. 7

Introducere. 11

Capitolul I: Petrolul în economia României 21

Scurt istoric al industriei petroliere din România. 21

Consumul de petrol și derivate petroliere în România
socialistă (1969-1981) 29

Petrolul și consumul de energie electrică. 36

Măsuri de atenuare a primului șoc petrolier 41

Evoluția consumului de la „peak oil” la „al doilea șoc petrolier” 54

Dezvoltarea industriei petrochimice (1969-1981) 65

Problemele de personal 84

Construirea Complexului Petrochimic de la Marea Neagră – Midia-Năvodari 89

Finanțarea industriei petrochimice din împrumuturi 98

Capitolul II: România și politicile de cooperare economică internațională în domeniul petrolier (1969-1981) 101

Întreprinderile de comerț exterior 101

Petrolul în relațiile României cu țările socialiste. 104

CAER și sistemul prețurilor preferențiale aplicate la comerțul
cu petrol brut 107

Cooperarea între statele socialiste privind tehnologia
petrolieră și petrochimică. 116

Relațiile cu China și statele socialiste extra-europene. 125

Importurile de petrol ale României și „peak oil” 128

Cooperarea cu companiile occidentale de petrol și
petrochimice. 134

Exportul de expertiză și tehnologie în Lumea a Treia. 150

Efectuarea lucrărilor de foraj în străinătate. 162

Alte activități de explorare și prospecțiuni 174

Realizarea de rafinării și obiective ale industriei petroliere
în străinătate. 181

Activități de transport și intermediere ale României
în tranzacțiile petroliere internaționale. 202

Capitolul III: Comerțul exterior cu petrol și derivate
petroliere (1969-1978) 211

Piața internațională a petrolului 211

Asigurarea resurselor de țiței prin importuri 221

Diversificarea surselor de petrol 231

Contracte ad-hoc de la companii și persoane private. 245

„Peak oil” și problema livrărilor pe termen lung. 248

Exporturile de derivate petroliere. 255

Întreprinderile de comerț exterior și societățile specializate
în exportul derivatelor petroliere. 257

Boicotul Ligii Arabe și exporturile în Lumea Arabă. 268

Exporturi pe direcția Vest 276

Pierderi, deficiențe și reclamații 278

Exporturi în „Lumea a Treia” 286

Capitolul IV: Al doilea șoc petrolier și politica energetică
a României. 1978-1981 293

„Peak oil” și creșterea importurilor de petrol 293

Revoluția Iraniană din 1979 și piața mondială a petrolului 339

Revoluția Islamică și efectele asupra pieței mondiale a
petrolului 344

Efectele crizei asupra economiei românești 352

Măsuri de substituire a petrolului în economie. 360

Concluzii 375

Bibliografie. 387

ANEXE. 395

DISTRIBUIE !

Introducere

Lucrarea de față își propune o analiză a implicării României în economia petrolieră internațională în perioada anilor 1969–1981. Decupajul cronologic ales încadrează perioada cea mai relevantă din punct de vedere politico-diplomatic și comercial pentru economia petrolieră românească în raport cu mediul internațional. Acest interval se orientează în jurul celor două șocuri petroliere (1971-1974 și 1979-1980), cuprinzând fazele premergătoare, desfășurarea și etapele de impact ale crizelor. Anul 1969 este un punct de cotitură care marchează începutul tulburărilor pe piața petrolieră internațională odată cu instalarea noului regim din Libia, intensificarea efectelor conflictului arabo-israelian asupra comerțului internațional cu petrol, cât și accelerarea inițiativelor diplomatice și comerciale ale regimului de la București în rândul statelor din „Lumea a Treia”. În plus, în 1969, intensificarea relațiilor politice și economice ale României cu Israelul (prin ridicarea reprezentanței diplomatice la nivel de ambasadă și contractarea transportului de petrol iranian prin conducta israeliană Eilat-Ashkelon) va influența politicile comerciale ale Bucureștiului față de statele exportatoare de petrol, până către anul 1979. Anul extrem 1981 reprezintă un punct cronologic important în adâncirea impactului celui de-al doilea șoc petrolier asupra economiei României. Tot atunci remarcăm și un declin al reputației internaționale a regimului comunist român, cu repercusiuni directe asupra procesului diplomatic și comercial, implicit și asupra tranzacțiilor cu petrol. Nu în ultimul rând, anul 1981 vine după momentul de apogeu pentru importurile de petrol iranian (anul 1980) și este necesar pentru identificarea impactului pe termen scurt și mediu al acestei crize. Astfel, „problema petrolului” implică ansamblul provocărilor legate de aprovizionarea economiei cu petrol, extragerea/importul, transportul și valorificarea prin prelucrare a acestuia, în contextul evoluției accelerate a tehnologiei și a numeroaselor destabilizări ale cererii și ofertei la nivelul pieței mondiale.

Petrolul rămâne o importantă resursă energetică și materie primă pentru funcționarea economiei statelor moderne, fiind esențial și în stabilitatea politică a multora dintre statele producătoare și consuma­toare de hidrocarburi pe parcursul secolului al XX-lea și până în prezent. Cunoașterea fenomenului „crizelor” rămâne un punct adecvat de referință în gestionarea prezentă și viitoare a aspectelor politice, logistice și economice care țin de strategia energetică a unei țări. De altfel, tranziția României de la un producător și exportator de petrol la cea de importator net a avut loc în acest interval și reprezintă, de asemenea, un subiect important de cercetare pentru înțelegerea evoluției economice a României postbelice.

Stadiul cunoașterii pe această temă este relativ limitat, economia petrolieră a României în perioada comunistă fiind tratată, de cele mai multe ori, ca parte componentă dintr-un subiect mai amplu, de sinteză. Acest lucru se datorează în mare parte lipsei surselor primare, în special a datelor statistice complete și relevante. Primele studii despre econo­mia petrolieră a României, scrise „la cald”, în timpul regimului comu­nist, nu intrau într-o analiză serioasă, fiind limitate nu doar de indisponibilitatea surselor, ci și de presiunea ideologică a regimului, care nu permitea critici sau publicații cu adevărat transparente. Printre lucrările românești de dinainte de 1989 care abordează aspecte ale economiei petroliere amintim volumul coordonat de către Dr. Aurel Iancu,[1] din 1979, care tratează problema consumului de energie și a producției. Lucrarea e o colecție de informații tehnice referitoare la mijloacele de optimizare a consu­mului de energie, dar nu reflectă întocmai problemele identificate de decidenții de la București pe parcursul anilor ’70, așa cum sunt identificate în documentele de arhivă. În aceeași perioadă apar primele studii realizate de către autori străini, cu precădere americani, care realizează sinteze despre România sau în sens larg despre Europa de Est („lagărul socialist”), fiind, în general, finanțate de către și realizate sub egida instituțiilor americane (Congresul, CIA, Departamentul de Stat etc.). În această categorie amintesc sinteza lui Ronald D. Bachman, publicată în 1991,[2] o lucrare care nu își propune să intre în amănunte, dar care surprinde în mod pertinent mai multe aspecte ale economiei românești din perioada comunistă, inclusiv situația capacității de rafinare, „peak oil” sau consu­mul de energie. O a doua lucrare, cea a lui F. Stephen Larrabee, din 1984,[3] cuprinde, mai curând, o analiză de economie politică a României, comparativ cu Ungaria și Germania de Est (RDG), în raport cu depen­dența/ autonomia economică față de Moscova. Lucrarea se bazează pe informațiile oficiale ale administrației americane despre situația economică din România și realizează observații foarte pertinente.

După 1990, lucrările realizate de către autori români despre perioada comunistă s-au rezumat la sinteze generale tratând, cel mult, aspecte generale legate de economie, neavând acces decât la foarte puține izvoare pe baza cărora să își fundamenteze analizele. Acest lucru a început să se schimbe după anul 2000, când primele lucrări tematice, bazate inclusiv pe izvoare, abordează studii aplicate pe anumite aspecte, subteme sau sectoare economice. O lucrare ce tratează subiectul larg al cercetării de față, ca parte dintr-o amplă sinteză, este lucrarea „Istoria petrolului în România” coordonată de Gheorghe Ivănuș.[4] Ea aduce un aport semnificativ în privința cunoașterii și înțelegerii aspectelor particulare, de ordin tehnic, ce țin de funcționarea, dezvoltarea și evoluția economiei petroliere în România pe parcursul ultimelor două secole. Colectivul de autori pune la dispoziția cititorilor analize cantitative și calitative relevante plasării economiei petroliere românești în ansamblul economiei mondiale. O ediție ulterioară, adăugită,[5] a fost publicată, cuprinzând o serie de detalii suplimentare despre cooperarea internațională în domeniul petrolier, precum și tratarea la comun a industriei de gaze naturale, împreună cu industria petrolului. Asemenea primului volum, acesta reprezintă mai degrabă un instrument de lucru care permitea o orientare a cercetării surselor primare, după o serie de fenomene, evenimente și criterii trecute în revistă de colectivul de autori, în calitate de practicieni în domeniul industriei petroliere.

Articolul politologului și istoricului Andrei Miroiu, „Oil: The Doom of Communist Romania?” din 2009[6] tratează impactul economic al crizelor petroliere din anii ‘70 asupra economiei României comuniste. Teza principală subliniază rolul esențial al crizelor petroliere în eșecul economic al României din anii‘80 și declinul legitimității regimului comunist. În plus, autorul delimitează factorul politic drept principalul responsabil pentru eșecul strategiei energetice a României în perioada studiată. Concluzia lucrării este aceea că deciziile din anii ’60 și ’70 de a extinde sectorul petrolier au condus, ca urmare a crizelor petroliere, la „distrugerea economiei” în anii ‘80.

În cadrul volumului publicat în 2010 de către istoricul Bodgan Murgescu, „România și Europa: Acumularea decalajelor economice. 1500-2010”,[7] tema lucrării de față este tratată într-un subcapitol separat, dedicat rolului șocului petrolier din 1979-1980 în eșecul economic al regimului comunist și a economiei socialiste în România. Astfel, Murgescu conciliază contextul economic mondial din timpul crizei (deprecierea dolarului, scăderea ponderii Iranului în comerțul României după 1979) cu realitatea de pe teren din economia internă (atingerea „peak oil”, creșterea consumului intern datorat industrializării) pentru a oferi o explicație unitară eșecului economic care a caracterizat România comunistă în timpul deceniului 9 al secolului trecut.

Metodologia pe care se bazează cercetarea de față pornește de la reconstituirea faptelor pe baza valorificării critice a izvoarelor de arhivă. Având în vedere că documentele analizate au fost emise de către instituții oficiale ale statului, fiind realizate cu scopul de a documenta dezbateri, discuții și decizii (stenogramele discuțiilor din CC al PCR, corespondența dintre ambasade/agenții economice și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sau Ministerul Comerțului Exterior (MCE), rapoarte ad-hoc referitoare la situația relațiilor economice/politice, planuri sau bilanțuri economice etc.), autenticitatea documentelor nu este în dubiu. De altfel, documentele oficiale respective au fost realizate cu scopul de a deservi operațiunile administrative ale sistemului politic și birocratic aparținând unui regim nedemocratic, nefiind redactate ținând cont de posibilitatea ca acestea să fie vreodată văzute liber de către public. Din punctul de vedere al criticii documentelor, principala problema o reprezenta competența celui care alcătuia documentele (atât autorul/semnatarul, cât și stenograful). Astfel, de exemplu, notele informative ale ambasadelor sau agențiilor economice au fost considerate drept informație veridică atunci când redau detaliile privind negocieri aflate în curs, acorduri de principiu sau documente semnate cu interlocutorii străini, însă, atunci când redau zvonuri și discuții cu caracter neoficial, aceste informații au fost tratate ca atare, și menționate drept informații neverificabile sau, atunci când acestea contrazic unor fapte dovedite de alte lucrări sau documente credibile, au fost ignorate. Alt aspect care a fost luat în considerare în procesul de analiză critică a documentelor au fost încărcătura ideologică a textului. Astfel, în stenogramele ședințelor din cadrul CC al PCR sau a conversațiilor dintre lideri români și străini, am întâmpinat destul de frecvent răspunsuri „standardizate”, cu formule ideologice, menite să înlocuiască răspunsuri detaliate la întrebări sensibile sau incomode.

În absența posibilității de a trata exhaustiv, ca monografie, problema petrolului în România, la nivelul actual al cunoașterii subiectului și a disponibilității surselor, lucrarea își propune să urmărească tendințele și direcțiile spre care au evoluat diferitele aspecte legate de problema petrolului: producția națională, consumul, cooperarea internațională, exportul de servicii și tehnologie, implicarea în prospecțiuni în alte state, evoluția importurilor de petrol și a exporturilor de derivate, evoluția relațiilor româno-iraniene și altele.

Lucrarea de față se bazează, în ce mai mare parte, pe materialul arhivistic din fondurile Arhivelor Naționale Istorice Centrale (ANIC) și ale Arhivelor Ministerului Afacerilor Externe (AMAE). Aceste fonduri au fost desecretizate, indexate și oferite publicului spre studiere în  diferite etape și pe calupuri cronologice sau tematice. Pe parcursul cercetării, am parcurs aproape integral (mai puțin dosarele în curs de recondiționare sau împrumutate altor instituții) secțiile Cancelarie, Economică și Relații Externe din cadrul Fondului CC al PCR, aferente intervalului 1968-1982, din cadrul ANIC. Fondul Ministerului Comerțului Exterior (denumit alternativ și Ministerul Comerțului Exterior și al Cooperării Economice Internaționale) a fost disponibil în mai mică măsură, doar pentru anii 1969-1975, conținând și dosare cenzurate (desemnate drept „secret”, „secret de stat” sau „secret de serviciu”), sau parțial sigilate, cu secțiuni ce nu puteau fi analizate. În ceea ce privește fondul arhivelor MAE, acestea au fost analizate în mai mică măsură, fiind disponibile sporadic, din cauza restricțiilor de acces la sala de studiu, precum și a aplicării inegale a H.G. nr. 1201/4.12.2012 referitoare la desecretizarea arhivelor din perioada comunistă. Porțiunea Arhivelor Diplomatice pentru statele (în ordine alfabetică a numelui în limba română) de la Afganistan la Polonia, a fost reindexată pentru perioada 1945-1970, iar dosarele din perioada 1972-1979 au rămas indexate pe nomenclatorul vechi. Astfel, anul 1971 a rămas neindexat, fiind aproape inaccesibil, în perioada în care am studiat arhivele MAE. Anii 1980-1981 au fost disponibili sporadic, pe baza unor criterii subiective, depinzând de caracterul „sensibil” al conținutului acestora. Cu toate acestea, lucrarea de față se bazează pe studiul a peste 140.000 de file de arhivă, în mare măsură nepublicate sau recent desecretizate. Din acest motiv, lucrarea de față aduce o contribuție semnificativă cunoașterii subiectului de cercetare, putând reprezenta un punct de plecare și un ghid al surselor disponibile pentru numeroase alte lucrări pe viitor, care și-ar putea propune să studieze, în detaliu, aspecte particulare ale problemei petrolului.

Majoritatea documentelor de arhivă se referă la viitor, cuprinzând planuri anuale/cincinale, planuri de redresare a unor situații punctuale, planuri de eliminare a unor rămâneri în urmă, măsuri de atingere a prevederilor planurilor cincinale (în contextul rămânerilor în urmă), discuții despre soluțiile la probleme punctuale și, mai rar, strategii pe termen lung (optimizări, retehnologizări, dezvoltări de capacități suplimentare). Acest lucru e valabil și pentru alte aspecte economice ce se regăsesc în ansamblul fondurilor de arhivă, motiv pentru care se poate trage o concluzie despre modul de alcătuire a acestor documente. Astfel, majoritatea documentelor studiate au fost alcătuite cu scopul rezolvării problemelor economice structurale sau punctuale, nivelul de detaliu al dezbaterilor și scenariilor luate in calcul fiind, într-o oarecare măsură, proporționale cu gradul de urgență (sau impactul) al problemei sau, adesea, cu recurența sau persistența acesteia. Documentele sumative, de tip bilanț, care redau situația anterioară lipsesc sau sunt incomplete. Unul dintre motive ține de faptul că preocuparea regimului și a instituțiilor care au alcătuit documentele a fost de a rezolva probleme punctuale, de altfel destul de numeroase și variate, și nu de a prezenta evoluția, piedicile și greșelile din trecut. Un factor care poate fi considerat drept cauză a neglijării rapoartelor complexe despre realizări/nerealizări ar fi încărcătura ideologică a strategiilor și viziunilor economice ale regimului. Acesta nu permitea admiterea unor deficiențe structurale în procesul de planificare (ignorarea intereselor pe termen scurt ale partenerilor comerciali, insistența la negocieri asupra “echității” sau a “avantajului mutual”, incapacitatea sau lipsa de voință administrativă în includerea strategiilor de vânzări/marketing în planurile de export, asumarea unor marje de compromis în negocieri etc.). Astfel, se explică și gradul mare de redundanță al acestor documente “de etapă”, centrate pe termen scurt, care domină fondul arhivistic.

În plus față de materialul arhivistic, lucrarea folosește surse statistice oficiale, din cadrul Buletinului (ulterior Anuarul) Statistic al României, pentru anii 1970-1980, precum și Anuarul Statistic revizuit, din 1991. Acesta din urmă a corectat o serie de cifre despre perioada anilor 1970-1980, în special cele referitoare la exporturile românești. Pe parcursul anilor 1960-1989, datele cuprinse în statisticile publicate (fără caracter oficial dar provenite din documentele regimului) redau, mai degrabă, cantitățile și valorile contractate sau planificate, și nu realizările efective din cadrul acelor contracte. De altfel, în timpul regimului comunist din România, statisticile (fie oficiale, publice sau de uz administrativ intern) erau înregistrate deficitar, cu o preocupare pentru „îndeplinirea planului”, contabilizând deficiențe față de plan, previziuni și cantități/valori contractate. De foarte multe ori, din motive conjuncturale obiective (crize internaționale, conflicte, situația economică a partenerilor comerciali etc.) sau din motive de activitate diplomatică și comercială defectuoasă, prevederile contractuale erau rareori respectate întocmai, fiind ajustate frecvent, pentru a compensa pierderi, lipsuri, întârzieri, prețuri nerealiste sau calitatea necores­punzătoare. Aceste ajustări se regăsesc des în documentele de arhivă, fără neapărat să cuprindă cuantificări ale abaterilor de la contractul inițial sau deznodământul noilor negocieri. Fără să reprezinte neapărat un efort conștient de cosmetizare a informațiilor statistice, centralizarea nerealistă a exporturilor românești în cadrul edițiilor Buletinului Statistic e rezultatul unei cenzuri interne, între conducerea înaltă și funcționarii de la nivelul ministerelor și întreprinderilor de comerț exterior, care nu raportau întotdeauna problemele în mod detaliat, în cadrul ședințelor CC al PCR.

Nu în ultimul rând, datele oficiale publicate de raportul Băncii Mondiale (BM) din august 1980 au fost disponibile pe pagina de internet a instituției, fiind o sursă interesantă pentru numeroase detalii despre economia România din acea perioadă. Cu toate acestea, multe dintre datele cuprinse în analiza BM erau date oficiale, declarate de către regimul de la București misiunii BM, fiind expuse, chiar în mai mare măsură, deformării din motive ideologice sau propagandistice. De altfel, majoritatea lucrărilor de cercetare din trecut care au abordat teme economice legate de România comunistă au utilizat cel mult datele din Buletinul Statistic, sau analize ale autorilor străini, bazate pe informații dobândite de guverne sau instituții străine. Astfel, pentru totalul petrolului importat/an am apelat la bilanțul raportului Word Bank (WB), realizat în 1980, pe baza informațiilor furnizate de către regimul de la București. În ciuda existenței acestui bilanț, informațiile WB nu cuprind anii 1969, 1980 și 1981, limitând posibilitatea urmăririi întregului interval, precum și a celor mai relevanți ani pentru analiza „celui de-al Doilea Șoc Petrolier” (1980 și 1981).[8] Dar marea majoritate a datelor identificate referitoare la cantitățile de petrol importate de către România în această perioadă, în fiecare an și/sau din fiecare stat se referă strict la cantitățile „contractate”. Motivul pentru care aceste cantități contractate nu pot fi asumate drept reprezentative sau apropiate de realitatea identificată de raportul WB ține de modul în care autoritățile de la București desfășurau comerț și negocieri diplomatice. Astfel, așa cum identifică și Cristopher Cocker, din rândul statelor socialiste (membre CAER), România avea cele mai mari sincope între momentul semnării unor protocoale comerciale, acorduri de principiu sau contracte-cadru (pe termen lung), și începerea efectivă a livrărilor și activității comerciale, aceste documente devenind, astfel, surse necredibile pentru importurile sau exporturile României.[9] Astfel, cantitățile contractate nu doar că nu pot fi considerate reprezentative din motive de inconsecvență a politicilor comerciale ale RSR, ci și din cauza frecventelor modificări ale acestora, ca urmare a circumstanțelor legate de perioada volatilă în care aceste relații comerciale se desfășoară.

Lucrarea este împărțită în patru capitole tematice, menite să acopere principalele aspecte ale „problemei petrolului” pentru România, în acest interval. Primul capitol tratează rolul petrolului în economia României, mergând de la o trecere în revistă a parcursului istoric al industriei petroliere românești, pentru a analiza evoluția consumului de petrol și derivate petroliere în RSR, pe tot cuprinsul intervalului studiat, precum și dezvoltarea industriei petrochimice în această perioadă. Accentul cade, în acest capitol, asupra diferitelor tipuri de consum (energie electrică, consum domestic, transporturi), precum și asupra tendinței generale a consumului. În privința dezvoltării industriei petro­chimice, capitolul tratează principalele obiective puse în funcțiune în această perioadă, dificultățile și mizele Complexului Petrochimic de la Năvodari, precum și problemele de finanțare și asigurare a personalului specializat pentru această industrie.

Al doilea capitol se referă la activitatea de cooperare inter­națională în domeniul petrolului, tratând, separat, cooperarea cu statele din „lagărul socialist”, cu companiile occidentale, exportul de expertiză și tehnologie către statele din „Lumea a Treia”, precum și implicarea în transportul internațional de petrol. Direcțiile de cercetare urmăresc interacțiunile cu partenerii din CAER, contractările de tehnologie, licențe, brevete și „know-how” din Occident, exporturile românești de tehnologie și expertiză către statele aflate în curs de dezvoltare, dar și construirea de rafinării, obiective petro­chimice și realizarea în cooperare a exploatărilor petroliere în aceste state. Implicarea României în transportul internațional de petrol urmărește, în principal, interesul României pentru conductele transnaționale, atât în calitate de potențial constructor, cât și în calitate de utilizator. În plus, sunt evocate numeroasele provocări în asigurarea transportului de petrol, inclusiv pentru infrastructura portuară și a flotei de petroliere.

Capitolul III tratează comerțul exterior cu petrol și derivate, trecând în revistă evoluția pieței mondiale a petrolului în această perioadă, importurile de țiței și evoluția acestora, precum și exporturile de derivate petroliere românești. Capitolul vizează perioada 1969-1978, înainte de declanșarea celei de-a doua crize. Ultimul capitol analizează problema petrolului în România în contextul celui de-al doilea șoc petrolier, între 1978-1981, pornind de la atingerea fenomenului „peak oil”, relațiile României cu Iranul monarhic și apoi cu noul regim al Republicii Islamice, precum și impactul crizei petroliere mondiale asupra economiei românești și măsurile adoptate pentru substituirea petrolului în economia RSR.

[1] Aurel Iancu (coord.), Consumul Energetic și Structura Producției, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1979.

[2] Ronald D. Bachman, Romania: a country study, Library of Congress Cataloging-in-Publication Data, Washington, 1991.

[3] F. Stephen Larrabee, The Challenge to Soviet Interest in Eastern Europe: Romania, Hungary, East Germany, Rand, Santa Monica, California, 1984.

[4] Gheorghe Ivănuș (coord.), Istoria petrolului în România, Editura AGIR, București, 2004.

[5] Idem (ed.), Industria de Petrol și Gaze din România. Tradiție și perspective, Editura AGIR, București, 2008.

[6] Andrei Miroiu, „Oil: The Doom of Communist Romania?”, în Studia Politica. Romanian Political Science Review, Vol. IX, Nr. 4 (2009), pp. 629-646.

[7] Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, București, 2010.

[8] World Bank, Romania. Country Economic Memorandum, august 1980, p. 124, accesat pe data de 20 iulie 2020 la adresa http://documents.worldbank.org/ curated/en/ 785901468104954753/text/multi-page.txt.

[9] Christopher Coker, „Adventurism and Pragmatism: The Soviet Union, Comecon, and Relations with African States”, în International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944-), Vol. 57, Nr. 4 (Septembrie 1981), pp. 621-622.

DISTRIBUIE !