ROMÂNIA, SERBIA ȘI DIFERENDUL PRIVIND ÎMPĂRȚIREA BANATULUI (1914 – 1920)

Autor:



Cod ProdusCS00425
ISBN978-606-537-516-1
Nr. pagini214
Nr. planșe
Format130x200 mm
Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

Părăsind Belgradul, luam cu mine cea mai frumoasă amintire despre poporul sârb. În decursul îndelungatei mele cariere diplomatice, i-am auzit în mod invariabil pe diplomații austrieci și unguri râzând, deși făcându-l praf cu ironiile și sarcasmul lor pe acest popor de țărani. Marele Război a dovedit însă că micii aristocrați vienezi și făloșii magnați din Budapesta, descendenți direcți ai lui Attila, nu aveau o inimă mai mare decât eroii sârbi. Patriotismul și vitejia lor au stârnit admirația lumii întregi, căci sufletul lor, asemeni oțelului, a fost călit în focul celor mai grele încercări. În orice caz, ei au câștigat prietenia de nezdruncinat a românilor. În trecut, nu a existat niciodată vreun război între noi și vecinii noștri; astăzi, suntem legați de ei printr-un tratat de alianță care, după umila mea părere, nu va putea fi niciodată denunțat, nici de o parte, nici de cealaltă. 

Trandafir G. Djuvara (1930)

O cercetare oarecum ambivalentă, din afara Banatului istoric, dar și apăsat și convingător dinăuntrul  cercetării istorice a contextului problematic româno–sârb, de la cumpăna veacurilor XIX – XX și, mergând firesc,  spre împlinirea națională statală de la finele Războiului cel Mare.

Domnul Catana a făcut proba calităților sale de înzestrat cercetător, printr-o complexă și strălucită teză de doctorat. Stagii de documentare la Belgrad, finalizate într-o amplă cunoaștere și cu de-amănunt desăvârșită docu­mentare pe tema relațiilor româno–sârbe; însușirea limbii sârbe, ca o condiție indispensabilă unui studiu temeinic și elaborat despre sârbi și istoria lor. O cunoaștere în profunzime a resorturilor identitare ale ființei naționale sârbești, poate unică printre istoricii de la noi ai generației sale, încă tânără și în plină afirmație.

Miodrag Milin

Cuprins

Listă de abrevieri 7

Cuvânt de salut la o împărțire prin dialog și
conlucrare. 11

  1. Introducere. 13
  2. România și Serbia în perioada premergătoare
    izbucnirii Marelui război 17

III. Începutul diferendului asupra Banatului. România
și Serbia în anii neutralității 23

  1. Intrarea României în război și participarea la
    marea conflagrație mondială. Disputa româno-sârbă
    cu privire la Banat în anii 1916 – 1918. 57
  2. Tratative româno-sârbe cu privire la Banat în perioada premergătoare deschiderii Conferinței
    de Pace. 77
  3. Bătălia diplomatică pentru Banat desfășurată la Paris
    în anii 1919 – 1920. 93

VII. Trasarea frontierei româno-iugoslave în Banat 155

VIII. Concluzii 163

  1. Anexe. 171
  2. Bibliografie. 183

Index. 213

Cuvânt înainte de Miodrag Milin

Cuvânt de salut la o împărțire
prin dialog și conlucrare

La șirul lucrărilor izbândite din pana unor istorici bănățeni în vremea din urmă[1], iată, se alătură și o voce distinctă, a cercetătorului craiovean dr. Bogdan Catana.

O cercetare oarecum ambivalentă, din afara Banatului istoric, dar și apăsat și convingător dinăuntrul  cercetării istorice a contextului problematic româno–sârb, de la cumpăna veacurilor XIX – XX și, mergând firesc,  spre împlinirea națională statală de la finele Războiului cel Mare.

Domnul Catana a făcut proba calităților sale de înzestrat cercetător, printr-o complexă și strălucită teză de doctorat. Stagii de documentare la Belgrad, finalizate într-o amplă cunoaștere și cu de-amănunt desăvârșită docu­mentare pe tema relațiilor româno–sârbe; însușirea limbii sârbe, ca o condiție indispensabilă unui studiu temeinic și elaborat despre sârbi și istoria lor. O cunoaștere în profunzime a resorturilor identitare ale ființei naționale sârbești, poate unică printre istoricii de la noi ai generației sale, încă tânără și în plină afirmație.

Autorul și-a surprins în mod plăcut referentul în împrejurarea elaborării tezei sale doctorale.[2]  Continuă să ne surprindă în continuare, prin noutatea abundentă de informații, structurate dens, mergând în succesiunea firească a evenimentelor dificilului dialog politico-diplomatic conex Conferinței Păcii de la Paris și așezării unor noi temeiuri ale conlucrării; totodată și un dialog adesea complicat, cu vorbe aspre și reproșuri, cu sincope, dar și revenirea, mereu și chiar cu obstinație, a gândului celui bun, a nevoii de a fi în cele din urmă împreună, spre împlinirea, în cele din urmă și în solidaritate, a aceleiași vocații de ideal.

 

Miodrag MILIN

Timișoara, la 01 februarie 2020

[1] Dudaș, Vasile, (2015), „Românii, sârbii și maghiarii în timpul Primului Război Mondial. Unirea Banatului cu România”, în Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere, Coordonator Victor Neumann, București, Editura Academiei Române, p. 522 – 555; Njegovan, Drago, Milin, Miodrag, (2015), „Banatul, Bacica și Barania în anul 1918. Unirea cu Serbia” , în Istoria Banatului. Studii privind particularitățile…, Coord. V. Neumann…, 507 – 521; Bjelica, Slobodan, (2015), „Istoriografia sârbească despre divizarea regiunii” , în Istoria Banatului…, Coord. V. Neumann…, 556 – 576; Dudaș, Vasile (2014), Banatul în anii Primei Conflagrații Mondiale, Timișoara, Editura David Press Print; Munteanu, Ioan (1994), Mișcarea națională română din Banat 1883 – 1918, Timișoara, Editura Antib; Păiușan, Radu (1993), Mișcarea națională din Banat și Marea Unire, Timișoara, Editura de Vest; mai nou, o excelentă sinteză asupra chestiunii la doctoranda Iuliana Galeș, ”Bănățenii în preajma Marii Uniri, în „Studii și Articole de Istorie” , LXXXV (2018).

[2]  „…Nu pot să nu fiu măgulit că și modesta mea persoană este undeva la începutul noului drum al lui Bogdan. M-a încântat – și nu e un compliment – profunzimea cunoașterii și a cugetării, de mare autoritate… aceasta la o vreme a blazărilor timpurii, a imposturii la drumul mare și a apatiilor computeriste, ucigătoare de spirit. Bogdan știe limbi; cunoaște și limba minoră a subiectului cercetării sale…Un om deștept, când vrea ceva, poate; nimic nu-i stă în cale! El se mișcă cu dezinvoltură prin fondurile pe care eu 10 ani le-am descifrat, pas cu pas. Toate le cunoaște și încă pe deasupra; a văzut și acolo unde eu eram sceptic că e ceva de văzut…” (Prefață, de Miodrag Milin, la Bogdan Catana, (2009),  Relațiile diplomatice româno – sârbe. 1880 – 1913, Craiova, Editura Universitaria, p. 6.

Introducere

Lucrarea de față abordează problematica relațiilor dintre România și Serbia, cu accent pe raporturile diplo­matice, politice și economice dintr-o perioadă extrem de tumultoasă atât pentru istoria celor două state, cât și pentru istoria omenirii în ansamblu, respectiv perioada Primului Război Mondial și a Conferinței de Pace de la Paris. Aceste două evenimente au marcat într-atât de mult istoria și evoluția României, a Serbiei și a întregii lumi civilizate, încât, pentru orice analiză istorică ce privește secolul XX, considerăm că este nevoie în prealabil de înțelegerea și cunoașterea aprofundată a perioadei cuprinse între anii 1914 și 1920.

Necesitatea realizării unui asemenea studiu poate fi justificată și de lipsa unor lucrări de specialitate în acest domeniu, mai ales dacă avem în vedere faptul că atât istoriografia română, cât și cea sârbă / iugoslavă par să ignore raporturile dintre cele două state din această perioadă, concentrându-se mai ales pe raporturile României și Serbiei cu marile puteri ale vremii, precum Austro-Ungaria, Franța, Rusia sau Anglia. Ba mai mult, cei mai mulți istorici, care au cercetat prima jumătate a secolului XX, fie se concentrează pe războaiele balcanice, fie își încep expunerea cu finalul războiului și conferințele de pace de la Paris din anii 1919-1920.

 

 

 

Un alt element care ne îndeamnă să ne focalizăm atenția asupra unui asemenea demers este reprezentat de transformările majore care au avut loc în Europa în cei 7 ani pe care îi avem în vedere. Numai dacă aruncăm o simplă privire asupra limitelor perioadei analizate, respectiv anii 1914 și 1920, vom observa cu ușurință la finalul perioadei, în anul 1920, schimbări de neimaginat la începutul perioadei, respectiv în anul 1914. Lista este atât de lungă, încât nici nu știi cu ce să începi. De exemplu, dacă în 1914 România și Serbia erau două state mici din sud-estul Europei aflate în tabere politico-militare opuse și situate în preajma a trei mari imperii, Austro-Ungar, Țarist și Otoman, în 1920 cele două state se aflau în aceeași tabără, suprafețele lor erau acum mai mult decât duble, iar dintre cele trei mari imperii vecine cel dualist dispăruse pur și simplu, cel de-al doilea pierduse numeroase teritorii și era mistuit de un război civil, iar ultimul se afla deja în agonie.

Pentru istoria umanității perioada 1914-1920 a reprezentat și încă reprezintă sfârșitul unei epoci și respectiv începutul alteia. Este vorba despre decăderea și chiar sfârșitul unor imperii care dominaseră pentru multă vreme Europa, precum cel Habsburgic, German, Țarist, Otoman, precum și de apariția unor state noi pe ruinele acestora, precum Polonia, Cehoslovacia, Regatul sârbo-croato-sloven, România, țările baltice și, nu în ultimul rând, URSS. De asemenea, hotărârile Conferinței de pace de la Paris din anii 1919-1920 au marcat și încă marchează în mod crucial întreaga istorie a Europei până în prezent. Având în vedere toate aceste elemente, dar și lipsa lucrărilor de specialitate pe această temă, considerăm că lucrarea de față și-ar putea aduce o contribuție semnificativă la clarificarea percepției, nu numai a experților în domeniu, ci și a opiniei publice europene față de acele evenimente din anii 1914 – 1920, care au schimbat într-atât de mult cursul istoriei omenirii.

Prin acest demers dorim să aducem la lumină lucruri noi, nemaiîntâlnite la alți istorici și, totodată, să trans­mitem o imagine cât mai clară și mai obiectivă asupra rapor­turilor politice și diplomatice dintre România și Serbia din perioada 1914-1920. Deși sunt greu de ignorat bunele raporturi din perioada anterioară celei analizate de noi, vom încerca să aducem cât mai multe informații inedite în vederea reîntregirii aspectelor ce privesc relațiile româno-sârbe din acea perioadă, încadrate în tabloul general al istoriei europene din perioada războiului și a conferințelor de pace.

Bunele auspicii sub care se găseau raporturile româno-sârbe în anul 1913 au început să se risipească în vara anului 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial prin atacul austro-ungar asupra Serbiei. A urmat o perioadă dificilă pentru ambele state, fapt vizibil atât în relațiile bilaterale din perioada războiului, cât și în dezinteresul aproape total al istoricilor față de această perioadă. Pentru a depăși acest obstacol în perioada războiului, pe lângă relațiile curente de ordin diplomatic sau politic dintre România și Serbia, vom încerca să surprindem și tatonările ce au existat între cele două state pe tema preluării și împărțirii Banatului. Astfel, prefigurând dezintegrarea imperiului dualist, ambele state au inițiat tratative cu Antanta pentru a obține acest teritoriu la finalul conflictului. În vremea războiului, disputa româno-sârbă asupra Banatului nu a avut o intensitate atât de mare, deoarece nu se știa exact care va fi deznodământul marelui conflict european. Astfel, cel mai adesea au avut loc tatonări pe această temă fie între cele două state, fie separat între Antantă, pe de o parte, și România sau Serbia, pe de altă parte.

Disputa asupra Banatului se va acutiza atât în perioada premergătoare Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920, cât mai ales în timpul acesteia. Au fost momente când relațiile dintre cele două state au devenit extrem de încordate, ajungându-se la un moment dat să se vorbească chiar despre posibilitatea izbucnirii unui conflict armat, deși majoritatea politicienilor de atunci și a istoricilor de mai târziu au exclus un asemenea deznodământ. Problema a fost soluționată prin intervenția marilor puteri învin­gătoare care, deși în timpul războiului acceptaseră în scris ca Banatul să revină României, au împărțit teritoriul în funcție de o așa-zisă configurație etnică a provinciei. Chiar dacă nici România și nici Serbia nu au fost mulțumite de soluția de compromis la care s-a ajuns, în final, Marile Puteri și-au impus voința la Paris în vederea asigurării echilibrului și stabilității politice și militare în sud-estul Europei în perioada tulbure ce a urmat Marelui război. Drept urmare, în anii 1920-1921, România, Iugoslavia și Cehoslovacia au semnat tratatele ce puneau bazele Micii Înțelegeri (Mica Antantă), urmată în anii 1930 de Înțelegerea Balcanică (Pactul Balcanic).