Selectează o Pagină
Stoc epuizat

Muzica religioasă în Dâmboviţa şi Muscel

Autor:





Cod ProdusCS00286
ISBN978-606-537-151-4
Nr. pagini0
Nr. planșe0
Format17 x 24 cm

Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

Una dintre preocupările majore în câmpul de cercetare al Şcolilor doctorale de la Bucureşti şi Cluj, specialitatea Muzică bisericească şi Ritual, o constituie alcătuirea de lucrări monografice, care să acopere ca extensiune geografică toate zonele locuite de români în care s-a dezvoltat şi afirmat o cultură muzicală bisericească de tradiţie bizantină. Acest segment al culturii române a fost cercetat în decursul timpului de muzicologi şi istorici ai muzicii româneşti sau pur şi simplu istorici de mare prestigiu, ca: George Breazul, Gheorghe Ciobanu, Pr. Ioan D. Petrescu, Diac. Grigore Panţiru, şi care au deschis perspectivele unor direcţii de cercetare extrem de utile pentru generaţia de cercetători din a doua jumătate a secolului XX, între care aş aminti nume ca: Nicolae Lungu, Gheorghe Şoima, Diac. Ioan Gh. Popescu, Pr. Nicu Moldoveanu, Arhid. Sebastian Barbu Bucur, Pr. Alexie Buzera, ş.a. aceştia fiind legaţi într-un fel sau altul de Biserică, sau laici, ca: Vasile Vasile, Titus Moisescu, Gh. C. Ionescu, Marin Ionescu, Dom Popovici, Romeo Ghircoiaşiu, Constantin Catrina, Elena Chircev, ş.a., care prin strădaniile lor conjugate au adus o contribuţie esenţială asupra rostului cercetării în domeniul bizantinologiei muzicale româneşti.
În Teologia românească contemporană, cel care a demarat şi a dat consistenţă studiilor doctorale în specialitatea muzicii bisericeşti este părintele Nicu Moldoveanu, care a preluat ştafeta prestigioasă a neuitatului nostru mentor Nicolae Lungu, şi a dat o dimensiune ştiinţifică notorie cercetării muzicale bizantine din învăţământul teologic universitar românesc. În acest context larg părintele Nicu Moldoveanu, prin şcoala doctorală ce a ctitorit-o, a deschis perspectivele cercetării muzicii bisericeşti la români în Teologia românească contemporană. În acest amplu proiect de cercetare muzicologică şi teologică s-a înscris şi Şcoala doctorală clujeană, prin asumarea cu toată respon­sa­bi­li­ta­tea a întregului proiect iniţiat de îndrumătorul nostru. Am ţinut să marchez aceste detalii cel puţin din două motive obiective:
1. Cercetarea muzicii bisericeşti de tradiţie bizantină la români comportă o specificitate evidentă, care nu poate fi pusă în valoare decât într-un context istoric şi cultural bisericesc, cunoscut în detaliu doar prin studii teologice aprofundate.
2. Cultura muzicală bisericească de tradiţie bizantină la români este altoită pe structura simţirii şi trăirilor profunde naţionale, care au creat simbioza sau sinteza profilului spiritual românesc, ce integrează această latură a culturii române în spectrul mult mai larg al culturii europene.Ori şcoala doctorală românească în care se studiază trecutul dar şi prezentul muzicii bisericeşti româneşti, este cea mai avizată să evidenţieze aceste realităţi culturale.
Iată aşadar suficiente motive care ne responsabilizează şi ne obligă totodată la o muncă de calitate în cercetarea culturii muzicale bisericeşti româneşti.
Prezenta teză de doctorat Muzica religioasă în Dâmboviţa şi Muscel alcătuită de părintele Gheorghe Drăghici sub îndrumarea noastră, încearcă să prezinte sub formă monografică cât mai multe informaţii legate de viaţa muzicală religioasă de pe aceste meleaguri.Multe dintre ele sunt inedite, ceea ce sporeşte considerabil valoarea lucrării, dar şi contribuţia personală pe care autorul ei o aduce în Istoria muzicii româneşti.
Cuprinsul tezei de doctorat este structurat în două părţi mari, fiecare având mai multe capitole şi subcapitole, după cum urmează:
Partea I. Muzica religioasă în Dâmboviţa.
După cum se observă, am sugerat candidatului împreună cu părintele Nicu Moldoveanu să se opteze pentru sintagma Muzica religioasă şi nu Muzica bisericească, din simplul motiv prin care autorul să poată realiza un studiu complet al realităţilor muzicale de pe aceste meleaguri, atât din perspectivă bisericească, cât şi din cea laică. Având în vedere că atât clerici cât şi laici au promovat un gen de cultură muzicală religioasă şi că aceşti anonimi n-au fost cuprinşi într-un studiu de anvergura unei teze de doctorat, titlul se justifică pe deplin.
Capitolul I. Începuturile culturii muzicale dâmboviţene.
1.Cultura târgovişteană în secolul al XIV-lea
2.Cultura muzicală dâmboviţeană în sec. XV-XVI
2.1.Şcoala lui Stanislav
2.2.Primele tipărituri în Ţara Românească
3.Târgoviştea şi activitatea ei muzicală în vremea lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu
4.Cultura muzicală dâmboviţeană în sec. al XVIII-lea
4.1.Şcoala de la Pătroaia
În general capitolul reiterează activitatea culturală şi muzicală din zonă pe baza datelor istorice cunoscute şi cu referire specială la formele de învăţământ muzical destul de rudimentare, dar promiţătoare pentru perioada secolelor XIV-XVIII.
Capitolul II. Psalţi şi şcoli de muzică bisericească în Dâmboviţa din secolul al XIX-lea.
1.1.Naum Râmniceanu
1.2.Iosif Naniescu
1.3.Ionescu Ghiţă Gheorghe
1.4.Arta artelor sau elemente de istoria musicei a lui Jeanne Dem.Petrescu
1.5.Manuscrise psaltice în mănăstirile dâmboviţene
1.6.Gherasim Negulescu
2.Cultura muzicală dâmboviţeană în secolul XX
2.1.Școala de cântăreţi Macarie Ieromonahul din Târgovişte
2.2.Toma B. Adrian
2.3.Gabriel N.Popescu
2.4.Alexandru I. Ogescu
2.5.Societatea Macarie Ieromonahul a cântăreţilor bisericeşti din judeţul Dâmboviţa
3.Cercetători bizantinologi dâmboviţeni
3.1.Niculae M. Popescu
3.2.Ioan D. Petrescu-Visarion
Caracteristica de bază a vieţii muzicale în Dâmboviţa secolului al XIX-lea este afirmarea şi promovarea unei cântări bisericeşti de tradiţie bizantină în câteva centre mănăstireşti şi orăşeneşti în care au activat primii compozitori dâmboviţeni cu creaţii originale româneşti sau traduceri şi manuscrise. Între aceştia se numără şi Naum Râmniceanu, reprezentant de seamă al acţiunii de românire a cântărilor bisericeşti. Autorul redă şi conţinutul integral al unui hrisov din 24 martie 1815, prin care se solicita din partea unui grup de boieri reînfiinţarea şcolii din Târgovişte, în care se preda şi cântarea bisericească.
Al doilea mare compozitor dâmboviţean care a activat aici este Iosif Naniescu, devenit mai târziu mitropolitul Moldovei şi unul dintre exponenţii cei mai avizaţi ai promovării cântărilor bisericeşti româneşti.
Se aminteşte apoi de activitatea lui Ionescu (Ghiţă Gheorghe), contemporan cu Iosif Naniescu şi cu o bogată activitate muzicală concretizată într-un număr mare de compoziţii, unele tipărite, altele rămase în manuscris. Unul dintre acestea a ajuns la Prodromu şi a fost cercetat de bizantinologul Sebastian Barbu – Bucur, studiul acestuia fiind principala sursă de informaţie.
În domeniul Istoriei Muzicii s-a afirmat Jeanne Dem. Petrescu, autorul unei Istorii a muzicii,tipărită la Bucureşti în anul 1872. Aici descoperim multe informaţii, unele depăşite, legate de activitatea lui Macarie Ieromonahul, dar şi de Istoria muzicii universale. Subcapitolul legat de manuscrisele psaltice existente în mănăstirile dâmboviţene sporeşte caracterul de cercetare al lucrării.
Un subcapitol inedit este cel legat de activitatea copistului Gherasim Negulescu, autorul unui impresionant număr de cântări caligrafiate. Singura sursă bibliografică o reprezintă lexiconul lui Gh. C. Ionescu.
Subcapitolul 2 în care se vorbeşte de Şcoala de cântăreţi Macarie Ieromonahul aduce preţioase informaţii necunoscute până acum şi care vor fi receptate de muzicologia românească contemporană. Sunt amintiţi o serie de profesori de cântare bisericească absolut necunoscuţi până acum. Apreciem cercetarea arhivistică a autorului la această temă, dar şi transcrierea în ambele notaţii muzicale a câtorva compoziţii din opera lui Toma B. Adrian, un alt nume necunoscut în viaţa muzicală bisericească.
Informaţii noi găsim şi în activitatea cântăreţilor Gabriel N. Popescu, autor a 4 caiete de muzică bisericească, în cuprinsul cărora regăsim şi câteva piese originale şi Alexandru I. Ogescu.
Între cercetătorii bizantinologi dâmboviţeni se numără câteva ilustre personalităţi:
Niculae M. Popescu şi Ioan D. Petrescu-Visarion. Cei doi savanţi ai culturii româneşti ar putea constitui fiecare subiectul unei cercetări la nivelul studiilor doctorale.
Capitolul III.
A.Asociaţii muzicale corale
1. Reuniunea muzicală
2. Asociaţia muzicală Armonia
3. Corul funcţionarilor din finanţe
4. Corul învăţătorilor dâmboviţeni
5. Formaţia corală România
6.Doina Dâmboviţei
7.Alte asociaţii muzicale
8.Coruri săteşti şi orăşeneşti
B.Compozitori şi dirijori dâmboviţeni
1.Ion Popescu-Runcu
2.Vasile Pop-Băleni
3.Pr. Iulian Cârstoiu
C.Cântarea religioasă dâmboviţeană după 1989
1.Asociaţii coral-religioase.
Întregul capitol reprezintă o frescă fidelă a vieţii muzicale a secolului XX în Dâmboviţa, aşa cum nu s-a mai prezentat până acum. Abundă informaţii care în aparenţă par banale şi neinteresante, dar dacă privim fenomenul prin prisma conjuncturilor istorice, politice şi culturale, ele sunt adevărate pagini de istorie a muzicii şi a culturii. Exista un număr relativ mare de coruri la începutul secolului XX,ceea ce denotă nivelul cultural al procesului educaţional românesc de atunci, dar şi interesul sporit faţă de mişcarea corală în general, care a pătruns atât la oraşe cât mai cu seamă la sate. Ne întrebăm azi dacă din acest punct de vedere am evoluat sau am involuat?
Prin urmare, consider prezentarea acestui capitol ca pe un element de contribuţie personală din partea autorului.
Partea a II-a. Muzica religioasă în Muscel
Capitolul I.
1.Cultura muzicală bizantină din Muscel până în secolul al XVIII-lea
2.Psalţi şi şcoli de muzică psaltică în zona Muscel în sec. al XIX-lea
3.Muzica psaltică musceleană în sec. XX
4.Manuscrise muzicale psaltice muscelene
Capitolul II.
A.Activitatea coral- religioasă în Muscel
B.Cercetători bizantinologi musceleni.
În ansamblu partea a II-a a tezei de doctorat urmează aceeaşi desfăşurare structurală ca în partea I-a.
Putem spune că este o prezentare echilibrată şi obiectivă, chiar dacă întreaga cultură muzicală din aceste locuri este tributară în formă şi conţinut tradiţiei muzicii psaltice practicată în Ţara Românească, la Bucureşti, Craiova, Râmnic sau Târgovişte. Mănăstirile ctitorite au reprezentat o garanţie a dezvoltării şi afirmării unei culturi muzicale de tradiţie bizantină de înaltă ţinută, într-un stil românesc inconfundabil. Câmpulung Muscel devine un centru de promovare pentru cultura muzicală românească bisericească. Părintele Drăghici a ştiut să sintetizeze întregul material informativ într-un studiu cu un pronunţat caracter ştiinţific. Unul dintre aspectele de noutate ale părţii întâi îl constituie punerea în circulaţie a vieţii şi activităţii lui Gheorghe Căciulă, personalitate marcantă a învăţământului muzical bisericesc din Muscel. Cel care îl descoperă este bizantinologul Sebastian Barbu – Bucur, iar cel care îl face cunoscut în Istoria muzicii este autorul acestui studiu. În cuprinsul lui, părintele Drăghici mărturiseşte că a descoperit un manuscris ce-l are ca autor pe Gh. Căciula, în biblioteca parohială a bisericii Sf. Marina din Câmpulung. O parte a cântărilor sunt transcrise în dublă notaţie şi în comparaţie cu alte variante melodice consacrate. Se observă cu claritate influenţa pe care a exercitat-o opera lui Anton Pann asupra lucrărilor muzicale ale lui Gh. Căciulă.
Cele câteva Şcoli de cântăreţi bisericeşti,Seminariile teologice, Societăţile corale şi corurile bisericeşti existente în Muscel denotă o viaţă religioasă şi muzicală remarcabilă.
La subcapitolul legat de cercetarea muzicii bizantine la români se distinge figura bizantinologului Titus Moisescu, renumit profesor, redactor şi director de editură, muzicolog, etnomuzicolog şi bizantinolog.
Ca material ilustrativ sunt redate în facsimile o serie de materiale, unele dintre ele văzând lumina tiparului pentru prima dată.

Cluj Napoca,
La Praznicul Întâmpinării Domnului
din anul Domnului 2012
Pr. Prof. Univ. dr. Vasile Stanciu

Cuprins

Download (PDF, 145KB)