Descriere
Anul 1947 a început sub semnul îngrijorării. În urma alegerilor din noiembrie exista o situaţie paradoxală. Elecţiunile fuseseră falsificate de guvern cu ordinul şi acoperirea Moscovei, iar riposta puterilor occidentale fusese slabă. Intervenţiile şi protestele nu serveau la nimic, neînsoţite de măsuri ferme. Uniunea Sovietică îşi continua fară să şovăie acţiunile pe întreg globul, profitând de legitima dorinţă de pace a partenerilor ei din războiul mondial care se sfârşise.
Hudiţă îşi continua însemnările şi comentarile zilnice aparent în constanta sa stare de spirit, dar în adevăr îngrijorarea punea stăpânire progresiv şi pe el; şi scumpirile afectau societatea românească, încercată şi de o iarnă deosebit de grea. Guvernul continua să preia toate resorturile, aservind treptat ţara, care aparent îşi continua existenţa. Semnalarea, între altele, a faptului că ofiţerii erau scoşi din armată „cu duiumul” evidenţia aservirea, mai ales în condiţiile în care se ajunsese să se vorbească de viitoare „lupte de stradă”.
Ziua de Sf. Ioan a fost sărbătorită de profesor ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat, succedându-se vizitatorii în valuri. De asemenea, activitatea sa „mondenă” era neîntreruptă. O recepţie somptuoasă a avut loc la generalul Nicolae Cojocaru, prilejuind o discuţie a lui Hudiţă cu un grup de colonei şi generali. Alta a avut loc la juristul Dimitrie (Miti) Gerota şi la 2 martie una similară a fost oferită de doctorul Ion Jovin.
Hudiţă şi-a urmat în prima lună a anului activitatea universitară, ţinându-şi cel dintâi curs din 1947 cu „sala arhiplină”, deşi localul era neîncălzit. În realitate, afluenţa se explica şi prin comentariile pe care Hudiţă le făcea şi care erau gustate de tineretul universitar, chiar şi de la alte facultăţi. Încercarea de a provoca întrunirea Marelui Colegiu pentru a se apăra autonomia Universităţii, în care el s-a implicat, împreună mai ales cu Grigore Popa, n-a întrunit numărul cerut de susţinători. În schimb, el s-a străduit să împiedice aducerea la Facultatea sa a unor cadre necorespunzătoare sau manipulate politic. În realitate, se reuşea în general doar să se obţină amânări. De asemenea, a căutat constant să convingă pe unii ezitanţi ca Gheorghe Brătianu sau Victor Papacostea să nu se plieze presiunilor „guvernamentale”. Dintre susţinătorii regimului a continuat să aibă relaţii speciale cu George Călinescu, apreciindu-i mai ales calităţile intelectuale. A făcut şi o vizită rectorului Alexandru Rosetti-Bălănescu În problema Marelui Colegiu, acesta jovial calificându-i drept haimanale pe Miron Constantinescu şi Leonte Răutu, aspiranţi de catedre ! De altfel, invitat de Constantinescu-Iaşi, Hudiţă a fost pus faţă în faţă cu Miron Constantinescu, căruia i-a respins fără să ezite doleanţa de a deveni profesor la Facultatea sa…
acad. Dan Berindei
DISTRIBUIE !
