Descriere
Pentru specialiştii în istoria contemporană a României şi pentru pasionaţii de istoria românească interbelică, numele lui Gavrilă Marinescu este bine cunoscut. Imaginea standard care i s-a creat de-a lungul timpului a fost aceea a unui personaj foarte apropiat de regele Carol al II-lea, care a contribuit decisiv la actul „Restauraţiei”, a unui membru foarte influent al camarilei regale, dispus să satisfacă toate capriciile suveranului, trecând peste orice obstacol de ordin legal şi moral. De asemenea, Gavrilă Marinescu a fost perceput de contemporani drept un ins foarte corupt, amestecat în mari afaceri, spre beneficiul propriu şi al regalului său şef. Într-un cuvânt un personaj malefic, dispus la toate compromisurile şi tranzacţiile, cu o uriaşă capacitate de supravieţuire în toate regimurile politice şi în toate situaţiile. În foarte multe lucrări este menţionată şi moartea sa cumplită în noaptea de 26/27 noiembrie la închisoarea Jilava, el fiind ucis, împreună cu alte cîteva zeci de persoane, de legionari.
Până relativ recent a rămas în penumbră activitatea sa anterioară domniei de zece ani ai lui Carol al II-lea şi mai ales cariera sa militară antebelică şi activitatea în timpul Primului Război Mondial. Redeschiderea „dosarului” lui Gavrilă Marinescu aparţine lui Florin Şinca, acesta realizând o primă biografie a controversatului personaj.
Iată, că istoricul Aurelian Chistol, cadru didactic al Universităţii din Piteşti, revine, prin lucrarea de faţă, asupra vieţii şi activităţii lui Gavrilă Marinescu, personalitate pe care o caracterizează ca fiind „contradictorie şi complexă”. O face cu deplin profesionalism şi acoperind multe din „petele albe” ale biografiei contursionate ale celebrului „Gavrilă”, temut, detestat, dar şi admirat de generaţia generaţia anilor ’30.
Aurelian Chistol a cercetat multe fonduri din Arhivele Militare Române, aflate la Piteşti şi cele din Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi din filiala judeţului Argeş, reuşind să aducă contribuţii deosebit de importante referitoare la începuturile carierei sale militare. Autorul arată cât se poate de clar că Gavrilă Marinescu a avut un parcurs standard pentru cei care au optat pentru haina militară. A urmat Şcoala fiilor de militari din Iaşi (1901-1905), prima instituţie de acest gen din istoria armatei române şi apoi Şcoala militară de infanterie şi cavalerie din Bucureşti, aflată atunci pe Dealul Spirii. A avut performanţe şcolare bune ceea ce i-a adus recunoaşteri din partea şefilor şi autorităţilor.
Prof. univ. dr. Petre Otu
