Selectează o Pagină

Evanghelia după Maria din Magdala. Poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii curate

Autor:



35,00 lei



Cod ProdusCS00218
ISBN978-606-537-137-8
Nr. pagini130
Nr. planșe0
Format17 x 24 cm

Email
Categorie: Etichetă:

Descriere

EREZIA POEZIEI
Sau poezia ereziei? Este întrebarea pe care ne-o ridică justificat șocantul volum de versuri al lui Sebastian Drăgan Evanghelia după Maria din Magdala. Subintitulat oximoronic Poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii curate. Volum structurat în două mari părți: un amplu poem mono­lo­gal, având ca voce pe Maria Magdalena, și o serie de alte poeme pe temăerotică. Existăo modăde ceva timp a unei demitizări a figurii Fiului, găsin­du-i tot felul de frați, soție, copii etc. Tot felul de „coduri”și morminte, date la ivealăde inși bizari, încearcăsă-l coboare pe Iisus nu la uman, ci la sub-uman. E, sigur, o chestiune fără legătură cu poezia de față, care merităîn sine o largădiscuție, dar trebuia amintităaici, în contextul mitologic al poeziei. Iarăși ar trebui mai des amintităvorba lui Lovinescu dupăcare singura pornografie în artă este lipsa de talent. Or, poetul dintre aceste pagini are, cu certitudine, talent, chiar dacă șocheazăprin folosirea cuvin­te­lor cu F…, prin sexualizarea intensăa imaginilor. E o frenezie a acuplării, a cunoașterii în sensul carnal, o insațiabilitate adolescentinăa imaginației, care face poezia o dez­lăn­țuire de înfiorări carnale. Sigur căprivirea cititorului va cădea, în primul rînd, pe primul poem. E un „monolog”bipartit: vocea este cînd a Mariei din Magdala, îndrăgostităfizic și spiritual de Învățător, cînd a unei „cen­turiste”în căutare de clienți. Tensiunea poeticăstăîn suprapunerea celor douăpaliere ale discursului. Dragostea este „păgînă”în sensul fizi­ca­lității, dar are ceva de litanie solemnă,care asigurănecesara transfigurare. Este, sigur, și multădorințăde a șoca în aceste viziuni negre, dacămai poate surprinde ceva în literatura de azi…pînăși în tradiționalista noastrălite­ra­tură,toate cuvintele au fost spuse deja. Tocmai disperarea „deja spusului”, dar și a deja trăitului formează liantul acestor poeme eretice. Sunt poeme ale unei disperări crepusculare, pot stîrni revolta unui cititor neprevenit, spi­ri­te­lor pudibonde sau comode. Sunt chiar mai dure decît estetica, deja foarte veche, dar mereu necesară, a „epatării burghezului”. N-au spiritul ludic al unui Emil Brumaru, sau bucuria limbajului licențios din „corozivele”lui Creangă, sunt fugoase, tragice, expresioniste în zbaterea lor de a depăși limitele corporalului.
Nu este doar o poezie despre limitele limbajului poetic, ci și una despre căile necuvenite ale acestui limbaj. Sebastian Drăgan nu meta­fo­ri­zează„bubele și mucegaiul”în linie poeticăargheziană, transfigurîndu-le; ceea ce atrage atenția în aceastăpoezie este tocmai refuzul transmutației și ambiția în spatele căreia se simte durerea de a numi. El spune lucrurile care nu se spun, dar cu aceeași funcție de exorcizare pe care o are de obicei metafora, în sens larg. Nu este, sigur, o poezie pentru pudibonzi, nici o poezie pentru firile lirice. Aș numi-o un simptom, al unui anume tip de sensibilitate oboistă de sfîrșit de ev, care are nevoie de excitante puternice pentru a mai trăi chiar și senzația estetică. Apoi, erezia a avut dintotdeauna o mult mai mare încărcăturăpoeticădecît dogma. Indiferent de religie. Chiar și la nivelul limbajului, textele eretice au o frumusețe stranie.
Dacă erezia este în sine poetică, fiziologicul pur încă mai suscită discuții. În cultura noastră,sexualizarea limbajului și verbalizarea sexualului, chestiuni dezbătute de mai multe decenii în Occident, sunt încă periferice. Volume, precum cel de față,ne obligăsăle gîndim. Un exercițiu psihanalitic ar întîlni nevoia unei culturi în prag de implozie din cauza unei refulări continue de a se exterioriza. Ereziarhul poetic a construit o provocare din care cititorul cîștigăimaginea unei frămîntări interioare ce asigurăsubstanța adevăratei poezii.

Christian Crăciun

Moartea cea măiastră

Se strâng iar lupii într-o haită mare
Să ne gonească pe o mare albă
Un val ne-mbrăţişează cu sudoare
La gât, din rânjet, eu îţi fac o salbă

Ne muşcă cu un urlet gerul capiu
Şi sângerăm obrajii amândoi
Am ochi de lotru şi în vene opiu
Tu mă multiplici în de doi ori doi

Peste solida mare de cristale
Mi-aluneci, ca o sanie la poli
La care-ai înhămat şapte vestale
Cu părul îngheţat şi sânii goi

Hei ! vino şi mă sparge în trei cioburi
Să pot tăia secunda în bucăţi
Să pot aluneca din nou pe mare
Tu mă expiră ca şi alte dăţi

Nimic nu mă-mpresoară, decât moartea !
E udă şi se zgribule la porţi
Eu aş pofti-o să îmi intre-n casă
Dar curva asta slută vrea să-i cad la sorţi

I-aş da un blid şi-o cană să se spele
Ş-apoi mâncare caldă eu i-aş da
Un loc la masa-mi plină de păcate grele
Să se înfrupte-n vintre, pân’ s-o sătura

Poate i-o sta în gât iubirea noastră
Şi înecată cu atât-amar de dor
Om omorî-o pe moartea cea măiastră
C-o sufocare iute, pe stomacul gol.

Cântec de sânge albastru

Nu-mi trebui’ loc de veci în ţintirim
Am locul meu săpat cu transpiraţii
De şapte îngeri ce-i hrănesc în raţii
Cu slova şi cu versul meu sublim

Nu vreau nici cruce pusă căpătâi
Cât timp îmi stai la creştet, răstignită
Şi-mi picuri din otrava ruginită
Plăcerea la păcatul cel dintâi

Că n-am să putrezesc, o ştii mai bine
Mi-e carnea prea bolnavă de balastru
Şi sânge-albastru răscolit, că-mi vine
La parastasul meu să-ţi nasc un astru

De bocitori năimiţi să nu aud
Mi-e corul serafimilor aproape
Să m-aşezaţi cu gleznele spre Sud
Ca migratorul zbor să mă dezgroape

Să nu mă plângeţi, ci la pomenire
Beţi un pahar cu vin şi pe-ndelete
Să nu uitaţi c-am semănat iubire
Când de iubire cruntă mi-a fost sete!

Cuprins

Download (PDF, 108KB)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Evanghelia după Maria din Magdala. Poeme nebune, sonete stricate și alte blasfemii curate”