Se înfățișează cititorului o nouă carte despre Mihai Viteazul, personalitate marcantă a istoriei noastre medievale și devenită simbol național în epoca romantismului. Având în vedere multitudinea lucrărilor bibliografice de până acum, se naște în mod firesc întrebarea: ce noutăți s-ar mai putea spune despre Mihai Viteazul? Cei doi istorici, autorii lucrării de față, ne demonstrează că subiectul este departe de a fi epuizat. Prin intermediul unor studii individuale, care demonstrează preocupări mai vechi sau mai noi, avem imaginea metamorfozei eroului medieval în simbolul luptei pentru realizarea unității naționale în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Nicolae Bălcescu, prin studiile sale istorice despre Mihai Viteazul, în perioada premergătoare revoluției valahe de la 1848, a fost cel care a transformat prima unire a Țărilor Române din 1600 într-un deziderat al unei noi generații, care, la peste 200 de ani de la realizarea efemerei uniri, reînvie, în mod mobilizator, gloria de altădată. Vorbim despre o generație gata să sacrifice toate eforturile și energia în direcția realizării statului național sau, cel puțin, în a face cunoscut Europei că aici, la Porțile Orientului, există o națiune de origine latină care are dreptul să trăiască în granițele aceluiași stat.
După realizarea Marii Uniri din 1918 și desăvârșirea statului național unitar, Mihai Viteazul revine în memoria colectivă, de această dată prin epopeea reîntoarcerii relicvei capului legendarului erou, de la Iași la Mănăstirea Dealu (26 august 1920), prilej pentru discursuri istorice și ceremonii publice.
În zilele noastre, prin grija celor doi istorici, sunt marcați alți 100 de ani de la scurgerea evenimentelor de atunci. Pe lângă valoroasele studii ale autorilor, să amintim că ultima parte a lucrării cuprinde o secțiune documentară, reunind la un loc informații istorice din epocă, altfel răzlețite.
Într-o lume contemporană în care reperele istoriei noastre sunt din ce în ce mai puțin cunoscute de publicul larg, apariția acestor pagini despre Mihai Viteazul, în ipostaza de erou medieval și simbol național, stârnește interesul atât pentru specialiști, cât și pentru cititorul interesat de trecutul istoric.
Sorin Liviu DAMEAN
DISTRIBUIE !
Introducere
Iubim istoria acestui pământ ocolit de soartă, ne simțim atașați de iminența dezastrului în care s-au aflat, cu atât de puține excepții, românii. Nu vom putea niciodată să analizăm istoria altor popoare când știm câte greutăți și vicisitudini am avut de trecut, când știm că aici domnitorii au fost și războinici și umili, dar nu s-au abătut o clipă de la credința lor. Dacă Principatele Române nu s-au deschis pe plan extern, dacă nu au avut forța să încheie alianțe cu mari puteri, de ce am căuta, cu orice preț, răspunsuri în trecutul altora?
Răspunsul s-a aflat mereu în interior, în îndârjirea de a rămâne nesupuși, în încăpățânarea de a răscumpăra atât de crunt libertatea politică, economică, religioasă. Pe aceste pământuri există doar o istorie a elitelor, alături de viața oștenilor, negustorilor, țăranilor rămasă într-un întuneric, uneori imposibil de pătruns. Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul nu este doar o viziune poetică, e însăși cheia istoriei medievale românești.
În acest context, o altă carte despre Mihai Viteazul poate surprinde. Domnia acestuia a făcut obiectul unei analize profunde în istoriografie, dar puțini s-au aplecat asupra momentelor de după moarte, acelea care l-au dus în legendă. Nu mulți au încercat să întregească imaginea domnitorului, să aducă împreună toate etapele, din medievalitate spre contemporaneitate, cu luminile și umbrele lor. Este just să amintim, în condițiile date, contribuția istoricului Constantin Rezachevici și să nădăjduim că studiul de față va continua direcția de cercetare și mai ales că va aduce completările necesare.
Indiferent de interpretările formulate în studiile de specialitate, Mihai Viteazul rămâne în fiecare dintre noi prin faptele, prin acțiunile sale. Nu am încercat să alterăm un adevăr, ci am căutat să identificăm transformarea sa dintr-un erou medieval într-un simbol al zilelor noastre.
Demersul, departe de a fi unul ușor, este unul al acumulărilor. Aici găsim și răspunsul pentru care volumul grupează deopotrivă lucrări mai vechi alături de cercetări noi. Toate am considerat că se îmbină pentru a putea oferi, istoricului, dar și simplului cititor, imaginea corectă asupra unor momente ce riscau să devină un stereotip al istoriei naționale.
*
Publicarea acestui volum, care reunește, așa cum precizam, studii noi, dar și unele publicate anterior nu este întâmplătoare. În anul apariției sale, 2020, se împlinesc 100 de ani de la readucerea capului lui Mihai Viteazul la Târgoviște, la Mânăstirea Dealu (1920), lăcașul devenind de atunci loc de veșnică odihnă a relicvei sfinte a neamului românesc.
autorii
DISTRIBUIE !
Prefață
Se înfățișează cititorului o nouă carte despre Mihai Viteazul, personalitate marcantă a istoriei noastre medievale și devenită simbol național în epoca romantismului. Având în vedere multitudinea lucrărilor bibliografice de până acum, se naște în mod firesc întrebarea: ce noutăți s-ar mai putea spune despre Mihai Viteazul? Cei doi istorici de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, autorii lucrării de față, ne demonstrează că subiectul este departe de a fi epuizat. Prin intermediul unor studii individuale, care demonstrează preocupări mai vechi sau mai noi, avem imaginea metamorfozei eroului medieval în simbolul luptei pentru realizarea unității naționale în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Nicolae Bălcescu, prin studiile sale istorice despre Mihai Viteazul, în perioada premergătoare revoluției valahe de la 1848, a fost cel care a transformat prima unire a Țărilor Române din 1600 într-un deziderat al unei noi generații, care, la peste 200 de ani de la realizarea efemerei uniri, reînvie, în mod mobilizator, gloria de altădată. Vorbim despre o generație gata să sacrifice toate eforturile și energia în direcția realizării statului național sau, cel puțin, în a face cunoscut Europei că aici, la Porțile Orientului, există o națiune de origine latină care are dreptul să trăiască în granițele aceluiași stat.
După realizarea Marii Uniri din 1918 și desăvârșirea statului național unitar, Mihai Viteazul revine în memoria colectivă, de această dată prin epopeea reîntoarcerii relicvei capului legendarului erou, de la Iași la Mănăstirea Dealu (26 august 1920), prilej pentru discursuri istorice și ceremonii publice.
În zilele noastre, prin grija celor doi istorici, sunt marcați alți 100 de ani de la scurgerea evenimentelor de atunci. Pe lângă valoroasele studii ale autorilor, să amintim că ultima parte a lucrării cuprinde o secțiune documentară, reunind la un loc informații istorice din epocă, altfel răzlețite.
Într-o lume contemporană în care reperele istoriei noastre sunt din ce în ce mai puțin cunoscute de publicul larg, apariția acestor pagini despre Mihai Viteazul, în ipostaza de erou medieval și simbol național, stârnește interesul atât pentru specialiști, cât și pentru cititorul interesat de trecutul istoric.
