DE LA „BELEAUA SATULUI” LA „ȘCOALA POPORULUI”. O ISTORIE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DIN COMARNIC, JUDEȚUL PRAHOVA (1834/ 1838-1947)

Autor:



CS00535
ISBN978-606-537-677-9
Nr. pagini370
LegatorieBrosat
Format145x205 mm
Categorii: , Etichetă:

Descriere

Tema învățământului a fost și rămâne un subiect de interes pentru cercetare, mai ales, în cazul unei analize de la particular către general. Problematica organizării și evoluției învățământului public românesc cuprinsă în marile sinteze de specialitate dă impresia că subiectul a fost epuizat, însă, precum piesele unui puzzle, studiile monografice ale școlilor vin să întregească imaginea de ansamblu a sistemului de învățământ. Sursele inedite de cercetare dau perspective noi analizei acestui subiect, completând informația cu numeroase aspecte particulare ale școlilor din diverse spații geografice sau perioade istorice.
În acest sens, prezentul demers științific este o analiză de tipul micro-istoriei, care încearcă să lămurească modul de organizare și evoluție a școlii din localitatea prahoveană Comarnic, în intervalul 1834/1838-1947.
Interesul pentru acest subiect a venit din dorința de a descoperi când s-a organizat și cum a evoluat învățământul public din localitatea în care am desfășurat activitatea didactică mai bine de două decenii. Existența unui muzeu în incinta Liceului „Simion Stolnicu”, cu numeroase mărturii despre trecutul școlii și al localității mi-au incitat curiozitatea cercetării și reconstituirii, pe cât posibil, a momentelor care l-au marcat. Analiza învățământului dintr-o localitate rurală poate confirma evoluția generală a sistemului, prezentată de majoritatea surselor istoriografice sau poate fi o excepție rezultată din particularitățile locale. Tablourile, fotografiile, documentele din arhiva muzeului, piesele de inventar, m-au determinat să aflu povestea lor și, pentru că nu trebuia să rămână doar la stadiul de poveste, am început un proces de cercetare, de scriere istorică argumentată și verificată prin sursele istorice.
În ceea ce privește limitele temporale, am început analiza cu anii 1834/1838, când au fost adoptate primele măsuri pentru organizare a învățământului public primar rural din Țara Românească. Pentru că perioada este destul de săracă în informații precise despre înființarea școlii publice în Comarnic, analiza este una generală, cu referire la situația din județul Prahova. Documentele arhivistice din anul 1838 au oferit primele știri despre formarea învățătorilor prahoveni, și despre inițiativa administratorului moșiei Comarnic de a organiza un spațiu în care să funcționeze școala satului.

DISTRIBUIE !

Cuprins

Cuprins

Mulțumiri 4

Abrevieri 5

Preliminarii metodologice și istoriografice. 6

Capitolul 1. 18

De la știința de carte la organizarea învățământului public primar. 18

în secolul al XIX-lea. 18

1.1.     Repere geografice și istorice. 18

1.2.     Aspecte socio-administrative și modernizarea industrială  23

1.3.     Preocupări pentru organizarea învățământului public primar în mediul rural (1834/1838-1864) 27

1.3.1.      Știința de carte a locuitorilor Comarnicului 27

1.3.2.      Inițiative ale organizării învățământului public primar (1834/1838-1864) 28

1.4.     Aplicarea reformei învățământului (1865-1870) 38

Această stare s-a reflectat în creșterea numărului de elevi din mediul rural în anul școlar 1864-1865, după cum reiese din tabelul de mai jos: 38

1.5.     Schimbările deceniului 8 al secolului al XIX-lea. 42

1.6.     Școala – „beleaua satului”. 54

Începuturile școlii publice din mediul rural s-au datorat inițiativei Departamentului din Lăuntru, Eforiei Școalelor, ocârmuirii județelor Țării Românești. Fiind o măsură centralizată a statului, aplicată după anul 1838 și în comunele rurale prahovene, a avut ca finalitate organizarea primelor școli publice. Din cauza lipsei documentelor, nu se poate reconstitui imaginea clară a organizării primei școli primare din comuna Comarnic. Câteva informații fac referire la numărul mare de elevi cuprinși în două școli (din centrul localității și din cătunul Podul Neagului). Primii dascăli au fost fii de preoți sau călugări ai Mănăstirii din Sinaia. 75

Capitolul 2. 78

Evoluția învățământului primar din Comarnic în anii 1900-1918. 78

2.1.     Progres economic și social la început de secol 78

2.2.     Prezența statului și școala satului 83

2.3.     Resurse umane. 92

2.3.1.      Cadrele didactice – între profesie și viață cotidiană  92

2.3.2.      Elevii – între absenteism și obligativitatea școlii 105

2.4.     Activitatea didactică din școli 110

2.5.     Activități extracurriculare. 116

2.6.     Rolul școlii în comunitatea rurală. 123

2.7.     Viața populației civile din Comarnic trecută prin război (1916-1918) 127

***. 133

Capitolul 3. 136

Sistemul de învățământ din Comarnic în primul deceniu interbelic 136

3.1.     Reorganizarea după război 136

3.2.     Comitetului școlar- un substitut al statului 140

3.3.     Școlile din cătune-între plata chiriei și locații proprii 149

3.4.     Resursele umane și nevoia de schimbare. 158

3.4.1.      Cadrele didactice de la „Apostoli ai neamului” la „elita satului”  158

3.4.2.      Elevii care au trăit războiului 168

La Comarnic s-a organizat la 6 septembrie 1918 Comitetul pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, a cărui președintă onorifică fusese desemnată prințesa Martha Bibescu. Tot aici au început să funcționeze Eforia Școlilor și Comitetul Familiilor Luptătorilor. Componența acestor organisme era aceeași, președintele executiv fiind preotul sau primarul, iar restul membrilor au fost aleși din rândul învățătorilor, al consilierilor locali, al membrilor Băncii Populare „Comarnicul” și al antreprenorilor din localitate. 169

3.5.     Organizarea anilor școlari 176

3.6.     Serbările școlare între aniversări și comemorări 181

3.7.     Activități de „ridicare culturală a poporului”. 186

***  192

Capitolul 4. 196

Efectele schimbărilor din perioada 1930-1940 asupra. 196

învățământului din Comarnic. 196

4.1.     Elemente de noutate în organizarea comunei 196

4.2.     Rețeaua școlară de la apogeu la decădere. 201

4.3.     Educatori și educabili în deceniul 4 al secolului al XX-lea  210

4.4.     Organizarea anilor școlari 229

4.5.     Învățământul practic. 232

4.6.     Educația între disciplină și înregimentare. 237

4.7.     Ceremonialul festivităților culturale. 243

4.8.     Propaganda culturală. 247

***  250

Capitolul 5. 253

Învățământul „de la război la pace” (1941-1947) 253

5.1.     Aspecte administrative și demografice. 253

5.2.     Schimbări economice și sociale. 256

5.3.     Schimbări ale sistemului de învățământ 261

5.4.     Anul școlar între război și „democrația populară”. 262

5.5.     Manuale și programe școlare. 268

5.6.     Resursele umane din școli – între supraviețuire și reorganizare  271

5.6.1.      Condiția socială a cadrelor didactice. 271

5.6.2.      Elevii fără școală. 288

5.7.     Modificări ale ceremonialului festivităților 302

5.8.     De la „propaganda sătească” la „propaganda democrației populare”  307

***  311

Epilog. 315

Bibliografie. 321

Anexe. 342

Index de nume. 363

 

DISTRIBUIE !

Preliminarii metodologice și istoriografice

Tema învățământului a fost și rămâne un subiect de interes pentru cercetare, mai ales, în cazul unei analize de la particular către general. Problematica organizării și evoluției învățământului public românesc cuprinsă în marile sinteze de specialitate dă impresia că subiectul a fost epuizat, însă, precum piesele unui puzzle, studiile monografice ale școlilor vin să întregească imaginea de ansamblu a sistemului de învățământ. Sursele inedite de cercetare dau perspective noi analizei acestui subiect, completând informația cu numeroase aspecte particulare ale școlilor din diverse spații geografice sau perioade istorice.

În acest sens, prezentul demers științific este o analiză de tipul micro-istoriei, care încearcă să lămurească modul de organizare și evoluție a școlii din localitatea prahoveană Comarnic, în intervalul 1834/1838-1947.

Interesul pentru acest subiect a venit din dorința de a descoperi când s-a organizat și cum a evoluat învățământul public din localitatea în care am desfășurat activitatea didactică mai bine de două decenii. Existența unui muzeu în incinta Liceului „Simion Stolnicu”, cu numeroase mărturii despre trecutul școlii și al localității mi-au incitat curiozitatea cercetării și reconstituirii, pe cât posibil, a momentelor care l-au marcat. Analiza învățământului dintr-o localitate rurală poate confirma evoluția generală a sistemului, prezentată de majoritatea surselor istoriografice sau poate fi o excepție rezultată din particularitățile locale. Tablourile, fotografiile, documentele din arhiva muzeului, piesele de inventar, m-au determinat să aflu povestea lor și, pentru că nu trebuia să rămână doar la stadiul de poveste, am început un proces de cercetare, de scriere istorică argumentată și verificată prin sursele istorice.

În ceea ce privește limitele temporale,am început analiza cu anii 1834/1838, când au fost adoptate primele măsuri pentru organizare a învățământului public primar rural din Țara Românească. Pentru că perioada este destul de săracă în informații precise despre înființarea școlii publice în Comarnic, analiza este una generală, cu referire la situația din județul Prahova. Documentele arhivistice din anul 1838 au oferit primele știri despre formarea învățătorilor prahoveni, și despre inițiativa administratorului moșiei Comarnic de a organiza un spațiu în care să funcționeze școala satului.

Abordarea temei este cronologică, fiecare capitol cuprinde date demografice și administrative specifice perioadelor cercetate, dar și aspecte socio-economice ale comunității în care școala și-a desfășurat activitatea. Încadrarea procesului educativ în particularitățile vieții rurale din Comarnic, dintr-o anumită perioadă istorică îi dă cercetării un caracter monografic. Analiza fiind foarte amplă sub aspect temporal, dar și lipsa surselor de informare arhivistice, pe alocuri, m-au determinat să urmăresc secvențial aspecte referitoare la rețeaua școlară, la resursele umane și activitatea didactică și extracurriculară, la rolul pe care școala l-a îndeplinit în comunitate. Cercetarea se finalizează în anul 1947, considerat un punctul important în reorganizarea și funcționarea sistemului de învățământ. Instalarea regimului comunist încheie capitolul evoluției „școlii democratice” și deschide o nouă perspectivă dată de o altă politică educațională impusă de stat. Un alt motiv al finalizării acestei cercetări în anul 1947 îl reprezintă bogatul inventar documentar din arhive, a cărui prelucrare presupune o investiție de timp mai mare, obiectiv pentru un viitor proiect.

Istoriografia problemei este vastă și poate fi analizată de la general către particular, dar și cronologic. Cele mai vechi lucrări despre învățământul primar rural, scrise de V.A. Urechia ne oferă câteva „idei ancoră” folosite, ulterior, în cercetarea documentelor din arhive. Monografia Școlile sătești din România. Istoricul lor de la 1830-1867 cu anesarea tuturor documentelor relative la cestiune (1868)este doar una din încercările autorului de a puncta principalele preocupări ale autorităților pentru organizarea învățământul primar rural, până la reforma din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Informațiile despre organizarea și evoluția școlilor din mediul rural sunt completate de alte două importante cărți ale aceluiași autor – Istoria Școalelor (1892), Localurile de școli sătești în România (1868).

În anul 1928, Nicolae Iorga publica lucrarea Istoria învățământului românesc, iar cea de-a doua sa ediție, cu un studiu introductiv realizat de Ilie Popescu Teiușan, rămâne doar un studiu general al învățământului, ce surprinde foarte puțin și învățământul din mediul rural.

La fel de generală este lucrarea lui Anghel Manolache și Gheorghe Pârnuță – Istoria învățământului din România (1993).Volumul II tratează perioada (1821-1918) și cuprinde informații detaliate. De aici am putut selecta date ce fac referire la învățământul din județul Prahova, reușind să le comparăm cu situația școlilor din Comarnic.

O altă lucrare care abordează tema învățământului este – Istoria românilor (2008-2016), apărută sub patronajul Academiei Române și coordonarea mai multor colective de autori. Pentru cercetare am utilizat informații și statistici din volumele VII – IX, ulterior integrate în analizele comparative ale diverselor perioade istorice.

O amplă lucrare, care reconstituie perioada finalului de secol XIX până în anul 1910, cu importante informații despre evoluția sistemului de învățământ, este reprezentată de cele 11 volume ale Operelor lui Spiru Haret[1]. Cărțile cuprind măsurile legislative adoptate în timpul celor trei mandate ale lui Spiru Haret la Ministerul Instrucțiunii, polemicile din Parlamentul României față de toate aceste propuneri, dar și efectul reformelor pentru învățământul primar rural.

Aspecte ale tipului de construcții școlare, condițiilor igienico-sanitare din școli, măsurilor adoptate în cazul epidemiilor, se regăsesc în lucrările lui Iacob Felix  Igiena școlară. Istoria ei, starea actuală (1903), Constantin Bărbulescu Medici, țărani și igiena rurală în România de la 1860 la 1910 (2015), Lucian Boia Scurtă istorie a dezastrelor naturale, Epidemii, cutremure și dereglări climatice(2020), Alexandru Toma Pătrașcu Povestiri despre epidemii și vaccinuri (2020)[2].

O prezentare a rolului școlii în secolul al XIX-lea o face doamna profesoară Mirela Luminița Murgescu în lucrarea Între „bunul creștin” și „bravul român”. Rolul școlii primare în construirea identității naționale românești (1831-1878) (1999). Începuturile învățământului public rural se realizează într-un cadru religios, unde biserica și dascălii au alcătuit prima formulă neinstituționalizată a educației. Astfel, școala primară rurală, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a avut misiunea de a face din elevi – „buni creștini”. Schimbarea politicii educaționale către finalul acelui secol a urmărit formarea conștiinței naționale și modelarea „bunului cetățean”, cel care să fie capabil să apere națiunea.

În susținerea acestei idei despre educație se încadrează lucrarea lui Alex Drace Francis, atunci când face referire la rolul școlilor, văzute ca „instituții – cheie pentru dezvoltarea națiunii; adesea, acestea fiind considerate «sfinte», fără ironie sau fără vreun sens metaforic.”[3]

O abordare mai nouă a educației din secolele XIX-XX sub aspectul informației provenită din surse inedite, dar și sub aspectul metodei de cercetare, este regăsită în studiile care alcătuiesc lucrarea – Educația publică și condiționările sale (secolele XIX-XX) (2015), coordonată de Cătălina Mihalache și Leonidas Rados.

Date importante despre organizarea și funcționarea sistemului de învățământ public primar sunt oferite de lucrările semnate de: Nichita Adăniloaie, Istoria învățământului primar (1859-1918) (1998), Cristina Gudin, Evoluția învățământului primar din orașul București (2007), Nicolae Isar, Școala și Biserica în societatea românească (1800-1914) (2012). Florin Diac în primele două volume ale lucrării –O istorie a învățământului românesc modern, (2004). Ele prezintă aspecte ale organizării și funcționării sistemului de învățământ într-un interval destul de mare – secolul al XVII-lea până în anul 1989.

Istoriografia care cuprinde analiza resurselor umane implicate în procesul educativ este bogată și relativ nouă. Adrian Majuru, Copilăria la români. Schițe și tablouri cu prunci, școlari și adolescenți (2006),Dragoș Sdrobiș, Limitele meritocrației într-o societate agrară. Șomaj intelectual și radicalizarea politică a tineretului în România interbelică (2015) sau Cătălina Mihalache, Copilărie, familie, scoală: politici educaționale și receptări sociale (2016), reconstituie modul în care se realiza educația copiilor și tinerilor în perioada interbelică.

În ceea ce privește imaginea cadrelor didactice, unele lucrări prezintă rolul aproape mesianic al învățătorului din școlile rurale, așa cum reiese din lucrarea lui Nichita Adăniloaie – Învățătorii luminători ai satelor 1848-1918 (2002). O altă perspectivă asupra problemei este oferită de studiile de gen, prin care se încearcă reconsiderarea rolului cadrelor didactice feminine. Istoriografia problemei reține mai multe nume care au abordat acest subiect: Mihaela Miroiu și Maria Bucur, Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești (2002)și Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, (2018); Ionela Băluță, Apariția femeii ca actor social în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (2003)[4], Zoltan Rostas, Teodora-Eliza Văcărescu (coord.), Cealaltă jumătate a istoriei. Femei povestind (2008),Alina Hurubean (coord.), Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată (2015), Mihaela Jinga, Gen și reprezentarea în România comunistă, 1944-1989 (2015), Anemari Monica Negru, Din istoria Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România (2016), Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial (2017) etc.

Alături de resursele umane, cercetarea se concentrează asupra conținutului învățării stabilit de manualele școlare, dar și, asupra activităților extracurriculare. Tipologia serbărilor școlare, manifestările culturale, ansamblul activităților organizate de cadrele didactice și elevi pentru comunitate se regăsesc într-un bogat repertoriu istoriografic. În acest sens, amintim contribuția istoricilor și cercetătorilor la elaborarea unor studii sau cărți reprezentative pentru istoriografia mai recentă. În această categorie se înscriu: Cătălina Mihalache, Didactica apartenenței (2012), Gheorghe Iutiș, Din istoria literaturii didactice românești. Manualele de istorie națională (secolul al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea (2013),Andi Mihalache și Adrian Cioflâncă, Istoria recentă altfel. Perspective culturale (2013), Oana Ilie, Propaganda politică. Tipologii și arii de manifestare (1945-1958) (2014), Simona Preda, Patrie Română, țară de eroi! (2014), Zoltan Rostas și Dragoș Sdrobiș, Culturalizarea în uniformă (2017), Maria Bucur, Eroi și victime. România și memoria celor două războaie mondiale (2019) etc.[5]

Însă, cel mai des folosit instrument de lucru pe tot parcursul lucrării este cartea Evoluția centenară a învățământului din România (2018), redactată de Constantin Anghelache, Mădălina Gabriela Anghel, Iordan Petrescu și Emilia Gogu. Chiar dacă, din cuprinsul său doar o mică parte este dedicată învățământului primar, informația a fost valorificată într-o analiză cantitativă a resurselor umane și materiale.

Sub aspect legislativ, lucrarea realizată de Institutul de Științe ale Educației – Antologia legilor învățământului din România, (2004), servește ca suport de lucru pentru reconstituirea modului de organizare și funcționare a învățământului primar. Tot pe această temă, lucrarea elaborată de Adrian Gorun și Horațiu, Tiberiu Gorun – O perspectivă istorico- sociologică asupra legislației din învățământul românesc. (De la Marea Unire la decretul nr. 175/2 august 1948) (2014), vine să completeze informația despre cadrul legislativ în care a funcționat sistemul de învățământ.

Aspectele economice tratate de cartea lui Victor Axenciuc – Evoluția economică a României. Cercetări statistico-istorice ne oferă un bogat instrument statistic utilizat cu scopul stabilirii nivelului de trai al populației, implicit, a cadrelor didactice, ori a sumelor alocate de stat către bugetul Ministerului Învățământului. Problematica dezvoltării economice, dar și caracteristici ale vieții sociale cu impact asupra sistemului de învățământ sunt abordate de lucrările elaborate de N.N. Constantinescu, Istoria economică a României (volumul II – 2000), Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (2010), Gheorghe Iacob, România în epoca modernizării (1859-1939) (2013), Cristian Alexandru Boghian, Politică și economie în România interbelică (1928-1938) (2017), Vasile Valentin, Viața cotidiană a românilor între anii 1941-1965 (2014), Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în România interbelică (2019).

Alături de aceste lucrări și studii am folosit o serie de instrumente în realizarea diverselor analize și comparații. Date despre numărul școlilor, a știutorilor de carte, a numărului de cadre didactice și elevi de la nivel național, județean și local le-am obținut prin cercetarea următoarelor documente: Anuarul oficial al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (1883), Anuarul oficial al învățământului primar și urban 1902-1903 (1903), Anuarul oficial al Casei Școalelor (1900), Anuarul învățământului primar (1933), Statistica știutorilor de carte din România, întocmită pe baza rezultatelor definitive ale Recensământului General al Populațiunii din 19 decembrie 1912 (1915), Anuarul Statistic al României, (1930), Recensământul general al României din 6 aprilie 1941 (1944).

Pentru că suntem în era digitalizării surselor istorice, în realizarea parcursului științific am consultat studii și articole de specialitate online, în spațiul bibliotecilor digitale,[6] ori diverse platformele: Central and Eastern European Online Library[7] și European Rural History Organization[8]. Informații interesante le-am obținut și din studierea articolelor publicate online pe site-ul Cooperativa Gusti[9].

Referitor la istoriografia specifică temei de cercetare, aceasta este mult mai redusă față de cea generală. Lucrarea lui Constantin Boncu – Școala prahoveană. Secolele X-XIX, apărută în anul 1976, rămâne totuși o analiză de ansamblu a învățământului prahovean, cu importante referințe arhivistice. Pe unele dintre acestea le-am cercetat, interpretat și utilizat în demersul meu. O lucrare recentă, apărută în anul 2019, sub coordonarea autorilor Constantin Trestioreanu și Gheorghe Marinică – Marea carte a Ploieștilor (volumul al III-lea) prezintă la capitolul „Învățământ”[10] un studiu detaliat privind apariția și dezvoltarea școlilor din localitatea Ploiești.

Informații despre organizarea învățământului se regăsesc în monografiile localităților prahovene, acolo unde acestea există. Matei Stăncioiu a realizat în anul 1994 un studiu monografic – Comarnic, istoric și pitoresc, în care nu se face o analiză documentată a apariției și evoluției învățământului în localitate.

Tema referitoare la școlile primare rurale prahovene a fost analizată de cadrele didactice din perioada 1938-1947, care au elaborat lucrări de specialitate pentru susținerea gradului I. Multe dintre acestea, aflate în stadiul de manuscris în dosarele fondului Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice din cadrul Arhivelor Naționale, vin să întregească seria monografiilor școlare. O astfel de lucrare este Monografia Școlii Primare din comuna Secăria, județul Prahova, în intervalul 1890-1945 (1945), elaborată de învățătorul Nicolae Dumitrescu-Rotari. Pentru o imagine de ansamblu a modului de realizare a studiilor monografice al căror subiect îl reprezintă școala, am studiat câteva lucrări mai recente. Două dintre acestea mi-au atras atenția prin metodologia cercetării și bogăția referințelor. Astfel, profesorul Mihail Adafini a elaborat o amplă lucrare Sfânta lumină a învățăturii și apostolii ei. Istoria școlii păncene (1856-2011) (2011), care evocă momentele importante ale școlii din Panciu. O lucrare relativ recentă, elaborată de un colectiv de autori – Spiridon Cristocea, Constantin Dinu, Ion Irinel – Școala din Boțești, județul Argeș. File de istorie (1839-2017) (2017), este o altă variantă a monografiei școlii din mediul rural.

Pentru că subiectul acestui demers științific se regăsește fragmentar în studiile amintite, cercetarea are ca scop realizarea unei lucrări în care elementele de noutate să fie oferite de analiza izvoarelor inedite. Materialul arhivistic fiind destul de bogat, prelucrarea lui a fost anevoioasă. Bunăoară, la Arhivele Naționale Istorice Centrale am studiat peste 120 dosare din fondul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, ce cuprind intervalul 1837-1948. Alături de acestea, documentele din fondul Catagrafii ne-au ajutat la reconfigurarea spațiului geografic și socio-demografic al localității Comarnic în anumite perioade.

Alte surse inedite cercetate au fost cele de la Arhivele Județului Prahova. Aici am studiat dosare din următoarele fonduri: Colecția de documente Comănești-Ghica, Prefectura Prahovei în intervalele (1838-1885), (1903-1918), (1919-1927), Primăria comunei Comarnic 1864-1950, Primăria comunei Poiana Comarnic, 1939-1947, Școala Primară din Comarnic,  1876-1948, Întreprinderile Prințului Bibescu. Domeniul Comarnic, Camera de Comerț și Industrie Prahova, Subinspectoratul Școlar de Stat al Educației Extrașcolare, Prahova.

Documente interesante am găsit și la arhivele școlilor din localitate: Arhiva Liceului „Simion Stolnicu” (1872-1948), Arhiva Școlii Gimnaziale nr. 2 (1925-1949), Arhiva Școlii Gimnaziale Poiana Comarnic (1913-1929). Statisticile școlare și corespondența cu diverse instituții ne-au ajutat să creionăm o imagine de ansamblu a învățământului din localitate. Documentele școlare (cataloage, carnete de elev, registre de inspecții, memorii de activitate ale cadrelor didactice etc.) reprezintă o altă sursă inedită de analiză. Bunăoară, memoriul de activitate al învățătorului Ioan C. Petrescu include bogate informații despre activitatea acestuia. În cuprinsul său se face o descriere a tuturor acțiunilor întreprinse de învățător, inclusiv organizarea unui muzeu la Școala Primară Mixtă nr. 1. Registrul de inspecții al școlii cuprinde dovezi ale vizitelor la muzeu, inclusiv cea a Principelui Mihai și generalului Ion Manolescu. Corespondența dintre directorii școlilor, revistele didactice cu impresiile elevilor din țară care au vizitat școlile din Comarnic, ori lucrarea Muzeul Școalei și al satului. Ce s-a înfăptuit la Comarnic, scrisă de Ioan C. Petrescu, vin să completeze sursele de informații care stau la baza cercetării.

Alte două surse documentare, valoroase prin forma lor inedită, sunt volume de memorii ale unor localnici. Memoriile se află sub forma manuscriselor, fiindu-ne puse la dispoziție de rudele dumnealor. Primul volum este realizat de localnicul Ion Peticilă, care a trăit în perioada 1880-1973. Scrierea sa nu este sub forma unui jurnal care să redea evenimentul imediat după producerea lui, ci este un studiu autobiografic realizat mai târziu, la o oarecare distanță de eveniment. Cu toate acestea, am putut verifica câteva informații referitoare la organizarea învățământului din perioada interbelică, cu ajutorul documentelor din arhive sau a tablourilor din muzeul școlii. Pentru că a deținut funcția de primar în perioada interbelică, Ion Peticilă a descris mandatul său într-un mod subiectiv.

Inginerului Dorin Nuțescu, care a lucrat la Fabrica de ciment din Comarnic, în perioada 1927-1935, îi datorăm cel de-al doilea volum de memorii. Acest interval a fost prezentat sub forma unui jurnal, cu descrierea unor evenimente petrecute în localitate, în fabrică sau în familia sa. Jurnalul inginerului are o mai puțină subiectivitate, atunci când descrie activitățile culturale organizate de asociația sportivă locală „Prăhovioara”, fiind prima sursă de cercetare a modului de organizare a cercetașilor și străjerilor din localitate.

Reconstituirea evenimentelor s-a făcut și cu ajutorul bogatului inventar fotografic, a cărui semnificație am reușit să o descifrez prin interviurile obținute de la localnicii mai în vârstă sau din partea posesorilor colecțiilor de documente personale. Din rândul acestora din urmă menționăm familiile: doamnei preotese Viorica Popescu, a doamnelor profesoare Angela Năsulea și Ioana Vișan, a domnului profesor Ion Tamaș.

Periodicelor le-am acordat o deosebită valoare, dată tocmai de vechimea lor. Bunăoară diversele reviste pedagogice[11] din perioada interbelică au reprezentat calea prin care s-a făcut cunoscută și apreciată munca învățătorilor de la Școala Primară Mixtă nr. 1 din Comarnic. A fost surprinzător să constat recunoștința unor cadre didactice din țară după ce au vizitat colonia școlară din localitate.

Din această perspectivă istoriografică, prezentul demers își demonstrează unicitatea, tocmai, prin lipsa unei monografii a localității sau a vreunei lucrări care să abordeze structural problema învățământului din Comarnic. Cercetarea nu își propune să fie exhaustivă, ciurmărește aspecte continue sau discontinue în evoluția diverselor probleme specifice temei: rețea școlară, resurse umane, activități didactice, activități extracurriculare, relația școală – comunitate – stat. Varietatea surselor inedite, analiza, interpretarea, contextualizarea lor într-un demers metodologic aduc originalitate lucrării de cercetare. Uneori, absența surselor inedite pe anumite perioade de timp provoacă discontinuități în tratarea subiectelor, dar cu toate inadvertențele sale, sperăm să fie interesant prin modul și unicitatea temei abordate.

[1] Am consultat ediția a II-a a cărei prefață a fost alcătuită de Remus Pricopie și Constantin Schifirneț.

[2] Cu privire la igienă, vezi și Lidia Trăușan-Matu, De la leac la rețetă. Medicalizarea societății românești în veacul al XIX-lea (1831-1869), Editura Universității din București, București, 2011 sau Ligia-Mihaela Livadă-Cadeschi, Discursul medico-social al igieniștilor români. Abordarea specificităților locale din perspectiva experiențelor occidental europene, secolele XIX-XX, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, București, 2013.

[3] Alex Drace-Francis, Geneza culturii române moderne. Instituțiile scrisului și dezvoltarea identității naționale (1700-1900), Editura Polirom, Iași, 2016, p. 19.

[4] Studiul se regăsește în Ionela Băluță, Ioana Cârstocea (coord.), Direcții și idei de cercetare în studiile de gen din România, New Europe College, București, 2003, pp. 62- 94.

[5] Despre conținutul manualelor școlare vezi, spre exemplu, Laurențiu Vlad, „Idéologie et éducation. Quelques notes sur les livres scolaires d’histoire des Roumains, 1918-1989”, în Revue des Études Sud-Est Européennes, XXXIII, 1-2, 1995, pp. 5-14 sau Ligia Livadă, „Le passé et l’étranger dans les livres scolaires d’histoire des Roumains (deuxième moitié du XIXe siècle)”, în Revue des Études Sud-Est Européennes, XXXIII, 1-2, 1995, pp. 23-30. În secțiunea Images et stéréotypes dans les manuels scolaires din numărul de revistă mai sus menționat, vezi și contribuția Cristinei Ion („The Present create the Past: the « Phanariots » in the Romanian Textbooks during the Second Half of the 19th Century”, pp. 41-47), respectiv cea a Mirelei-Luminița Murgescu („In Search of the Perfect Citizen. Official Discourse in the Romanian Schools (1831-1864)”, pp. 65-72).

 [6]Biblioteca Digitală a Bucureștilor (http://digibuc.ro/); Biblioteca Digitală BCU, Cluj; Biblioteca Digitală Națională, (http://digitool.bibnat.ro/r); Biblioteca județeană „Octavian Goga” din Cluj. (http://portal.bjc.qulto.ro/ro).

[7] Cf.https://www.ceeol.com/.

[8]Cf.https://www.ruralhistory.eu/.

[9]Unele subiecte sunt o reproducere a unor articole din presa vremii. Enumerăm aici articolele consultate, toate în format online: Mircea Vrânceanu – „Între disciplină și ținuta sătească”; Arion Apostolescu – „Serviciul Social și «împroprietărirea culturală a țăranului»”; Dumitru Dogaru – „Programul cursurilor țărănești”; Stanciu Stoian – „Ridicarea culturală a satelor”; Zoltan Rostas – „Serviciul Social sau obligativitatea muncii culturale”.(Se poate consulta la adresa: https://www.cooperativag.ro/.

[10]Secțiunea „Învățământ” din această carte este realizată de istoricul Dorin Stănescu.

[11]Satul și școala (1936), Școala Nouă (1923), Viața ilustrată (1936).

DISTRIBUIE !