Editura Cetatea de Scaun - de 22 de ani facem istorie

Cimitirul din epoca bronzului de la Câmpina (jud. Prahova)

Cod produs: CS00281
ISBN: 978-606-537-241-2
Nr. pagini: 280
Nr. planșe: 65
Format: A4

PREȚ 79,00 lei

Stoc epuizat

Descriere

În interiorul acestui volum ne-am propus publicarea extinsă a rezultatelor cercetărilor arheologice derulate în anii 2008 – 2013 de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova în incinta Parohiei „Sfântul Nicolae” din cartierul Slobozia al oraşului Câmpina. Complexul preistoric fiind cel mai probabil epuizat, am simţit ca o datorie nesimulată redarea în detaliu şi într-un timp cât mai scurt a rezultatelor cercetărilor. Urgenţa aceasta este determinată atât de nevoia de prospeţime a informaţiei, dar şi de dorinţa de utilitate imediată a acestei valorificări/cercetări.
Publicarea se doreşte a fi una monografică, completând pentru cei interesaţi informaţiile deja existente. Am adăugat rezultatelor arheologice, o serie de analize şi investigaţii pluridisciplinare ce se constituie într-un pachet important de informaţii publicate aici şi pe care le considerăm nu numai necesare, ci şi obligatorii.
Unele informaţii reluate în acest volum, preponderent, cele ce au un caracter descriptiv, se regăsesc în materiale publicate anterior, ele evident, nu puteau suferi foarte multe modificări, ci doar eventuale completări, corecturi. Într-un prim volum expuneam, într-un mod aflat la graniţa dintre ştiinţific şi popularizare, principalele rezultate ale primelor trei campanii de cercetare arheologică. S-au adăugat o serie de alte studii şi rapoarte ştiinţifice ce au făcut cunoscut un obiectiv arheologic complex şi în acelaşi timp generator de idei, aflat într-un ambient ce a permis atât cercetarea în condiţii deosebite, dar şi o anumită dezvoltare a acesteia ce nu era deloc programată.
Colectivul de cercetare a beneficiat din plin de prezenţa şi sprijinul părintelui paroh Petru Moga care prin energia şi spiritul dumnealui a reuşit să imprime cercetării o anumită consistenţă şi plăcere. Îi mulţumim încă o dată şi pentru multele discuţii şi clipe plăcute petrecute în atmosfera deosebită creată la Câmpina.
Mulţumirile noastre se îndreaptă spre o serie de colegi implicaţi în cercetarea de teren, sau restaurarea şi conservarea materialului arheologic. Amintim aici pe Octav Negrea, Claudia Dumitrescu, Andrei Gheorghevici, Mariana Dicu, Tiberiu Nica.

februarie 2014,
Alin Frînculeasa

0
    0
    Coș de cumpărături
    Coșul este golÎnapoi la produse

    Citește mai mult