CENACLUL FLACĂRA. Istorie, cultură, politică

49,00 lei

Autor:



Cod ProdusCS00400
ISBN978-606-537-487-4
Nr. pagini456
Nr. planșe16
Format145x205 mm

 Citește online

Descriere

De fapt, ce a fost Cenaclul Flacăra? Un instrument bine construit al propagandei regimului care a folosit iluzia unor texte și muzici de calitate și a unor mai nuanțate abordări ale realității cotidiane pentru a manipula generații sau, din contră, un loc unde, la umbra unei propagande asumate și bine strunite, aceleași generații și-au găsit „oaza de libertate”? Păunescu și-a mințit publicul pentru a-și sluji Liderul și Protectorul sau și-a mințit Liderul și Protectorul pentru a-și sluji publicul? Și poate cea mai importantă dilemă. Consecințele Cenaclului Flacăra au fost favorabile sau defavorabile regimului comunist? La finele zilei, într-un imaginar borderou al utilității, din cei 12 ani ai cenaclului, regimul a ieșit pe plus sau pe minus? Tinerii care au asistat la spectacole au rămas cu mesajul dorit de regimul comunist? Sau cu un alt mesaj? Și dacă da, care a fost acela?

Bogdan Teodorescu

***

Paradoxul cu care ajung să se confrunte contestatarii cenaclului atunci când îl acuză că a făcut jocul puterii este acela că, având în vedere marele său succes de public, în special printre tineri, ar fi trebuit ca aceștia să devină pe cale de consecință susținători tot mai fervenți ai regimului. Numai că în decembrie 1989 tocmai tinerii au ieșit în stradă împotriva dictaturii. În trei ani și șase luni, cât timp trecuse de la desființarea cenaclului, nu este plauzibilă o transformare totală a configurației morale și a culturii lor politice, din susținători în contestatari ai comunismului sau ceaușismului, constatare de natură să recalibreze datele și în particular concluziile referitoare la rolul mișcării conduse de Adrian Păunescu în societate. […]

La debut cenaclul a corespuns în primul rând atmosferei și preocupărilor boemei literar-artistice, ca să se transforme apoi într-o întreprindere de masă, o formă de ceea ce se numește industrie muzicală, adaptată contextului autohton. În anii 1980, când emisiunile culturale și divertismentul de calitate se reduseseră drastic la radio și la televiziune, spectacolele cenaclului au devenit unele dintre puținele ocazii în care oamenii, mai ales tinerii, puteau să asculte muzică folk și rock de bună calitate, chiar și muzică occidentală, împrejurare ce a sporit succesul său de public. Nu ne lansăm în evaluări estetice aplicate, nu facem comparații între diferitele etape și formule artistice, să zicem între folk-ul cântat numai cu o chitară acustică, respectiv cel cu suport instrumental, inclusiv electronic. Nu speculăm nici în legătură cu părerea lui Mircea Florian, și anume că cenaclul, în particular Adrian Păunescu, acaparând practic folk-ul, au blocat experimentul și dezvoltarea în această zonă. Sunt chestiuni care fac obiectul de studiu al specialiștilor în domeniul muzical. Ceea ce reținem, ca o concluzie generală pentru relevanța socială a fenomenului Flacăra, este că timp de aproape doisprezece ani, între cel dintâi cântec – Ai, hai, al lui Doru Stănculescu, respectiv cel din urmă – Ioane, Ioane, interpretat de Nica Zaharia, cu produse literare și artistice mai bune sau mai puțin bune, cu momente faste și cu scăderi, cu îndrăzneală și concesii, cenaclul a obișnuit publicul, îndeosebi segmentul tânăr al publicului, cu emoția reală, spiritul ludic, libertatea de exprimare și sentimentul solidarității naționale în accepțiunea sa de factură pașoptistă. Ultimele cuvinte i-au aparținut, pe stadionul din Ploiești, inițiatorului și conducătorului: „Cu aceasta Cenaclul Flacăra se încheie. […] Vă mulțumim pentru eroismul cu care ați înfruntat furtuna și vă rugăm să mergeți acasă. Noapte bună tuturor”.

Alexandru Mamina

DISTRIBUIE !

Cuprins

Download (PDF, 315KB)

DISTRIBUIE !

Studiu introductiv de Bogdan Teodorescu

Download (PDF, 794KB)

DISTRIBUIE !