România şi politica securităţii colective. Pactul Briand – Kellogg

Stoc epuizat
Nu putem onora comenzi

 Dacă doar „ne aruncăm o privire” asupra relaţiilor internaţionale interbelice, tot am putea să ne dăm seama că poartă germenii unui război. Atunci când te înclini către un studiu mai aprofundat, ajungi să te întrebi: era pace sau război diplomatic?, fiindcă perioada interbelică îţi creează impresia că războiul de pe front s-a mutat într-un cadru diplomatic, acela oferit de diversele şi numerosele conferinţe desfăşurate de-a lungul perioadei. Aşadar, aş putea numi această perioadă ca fiind un război purtat cu mijloace diplomatice, întrucât suita de probleme pe care statele le-au avut de rezolvat, ca urmare a primului război mondial,  s-au constituit într-o cauză a disputelor diplomatice, a discuţiilor purtate mai mereu în contradictoriu, nereuşindu-se să se ajungă la „acceptabilitatea” proiectului de construcţie a unui sistem de pace şi securitate, la consensul asupra dozajului de forţă şi persuasiune pe care îl implica acest sistem, pentru a-i asigura succesul.

Lucrarea intitulată România şi politica securităţii colective. Pactul Briand-Kellogg reprezintă un proiect de cercetare şi investigare a relaţiilor internaţionale din prima decadă interbelică, în care accentul cade asupra rolului deţinut de diplomaţia românească în construirea sistemului de securitate colectivă după primul război mondial.

 Titlul face trimitere la acţiunile diplomatice pacifiste europene derulate în perioada supusă studiului, în principal prima decadă interbelică, prelungirile către anul 1934 fiind impuse de obiectivul lucrării, acela de a releva iniţiativele şi contribuţiile româneşti aduse în construirea unei „noi ordini mondiale”, cum declara preşedintele Statelor Unite ale Americii din timpul primului război mondial, Thomas Woodrow Wilson, sau o ordine bazată „pe drept şi nu pe forţă”, aşa cum de nenumărate ori a afirmat renumitul diplomat român, Nicolae Titulescu. Aşadar, motivaţia pentru alegerea acestor limite cronologice ale lucrării se explică prin dorinţa de a evidenţia tema acesteia, şi anume modalitatea în care s-a format concepţia politică românească de securitate colectivă şi modalitatea în care diplomaţii români au susţinut aplicarea acestui concept în scopul menţinerii păcii şi ordinii mondiale stabilite prin Tratatul de la Versailles.

Autor: Daniela Elena Nica

 

Cod Produs CS00179
ISBN 978-606-537-096-8
Nr. pagini 0
Nr. planse 0
Format 17x24 cm